L-am întâlnit de câteva ori în Romania, era cu șase ani mai mare decât mine. Dar am auzit în casă ce se povestea despre el. Vlad era fiul compozitorului Matei Socor, vechi militant comunist, autorul Imnului de Stat al Republicii Populare Romane, fost președinte al Radiodifuziunii, fost președinte al Uniunii Compozitorilor din Romania.
O descendență impresionantă în aristocrația roșie. Mama sa, Rodica, era și ea ilegalistă. Dar el a fost apropiat de a doua soție a tatălui său, Florica Mezincescu, fosta soție a lui Eduard Mezincescu, cândva ministru al culturii și, apoi, ambasador la Națiunile Unite și la Stockholm.
A auzit în casă o mulțime de povești din clandestinitatea Partidului Comunist Român (PCR). Matei Socor fusese membru al Comitetului Național Antifascist, acea organizație mereu invocată și evocată pentru a fortifica imaginea de combatant revoluționar a lui Nicolae Ceaușescu. Dar Vlad era și descendentul jurnalistului democrat Emanuel Socor, tatăl lui Matei și coproprietar al ziarului „Adevărul”.
Vlad a fost elev la Școala Medie Mixtă cu limba de predare rusă, ulterior Liceul „Petru Groza”. Între colegii săi, Iuri Chișinevschi și Petre Roman. Contrar afirmațiilor care circulă în presă, admiterea la acel liceu și mai târziu, la Liceul 24 (actualul „Jean Monnet”) nu se făcea prin selecție de dosar. Erau admiși copiii care locuiau în zonă. În acest caz, zonele Aviatorilor și Filantropia.
Vlad a fost îndrăgostit de istorie. Îl pasionau biografiile, citea enorm în română, rusă, franceză și engleză. În casă circulau cărți prohibite.
Vlad a intrat la Facultatea de Istorie a Universității din București. Acolo s-a petrecut incidentul care avea să ducă la ruptura sa completă cu familia politică a stângii staliniste.
Era, cred, în 1966 sau 67. Vlad a adus cu el la facultate un exemplar al machetei Istoriei PCR. Matei îl primise pentru comentarii și observații. Le-a făcut Vlad, sarcastic și neiertător cu falsurile din text.
L-a lăsat în pauza dintre cursuri pe o banca din amfiteatru. Luat rapid de un coleg „binevoitor”, exemplarul a ajuns la Comitetul de Partid pe facultate. Apoi, la cel pe Universitate. Apoi, la Centrul Universitar. Scandal politic. Fiul lui Matei Socor contesta versiunea în curs de canonizare a istoriei „partidului clasei muncitoare”.
Ședință a studenților pentru a-l înfiera pe acest calomniator al partidului. Nu conta ca nu făcuse acele însemnări cunoscute nimănui. Era un posibil eretic. Partidul nu avea nevoie de asemenea „elemente dușmănoase”.
A reușit în cele din urmă să termine facultatea. A reușit să plece din țară, a ajuns în Occident. A intrat la doctorat la Universitatea Columbia din New York. Profesorul Istvan Deak mi-a spus odată că Vlad a fost unul dintre cei mai străluciți studenți ai săi.
N-a terminat doctoratul, a ales cariera de cercetător la Radio Europa Liberă. S-a mutat la Munchen. După ce-am ajuns eu însumi cercetător la un institut din Philadelphia și am început să predau la Universitatea Pennsylvania, citeam contribuțiile lui Vlad din rapoartele de cercetare. Întotdeauna impresionante prin rigoare analitică și competență istoriografică. Vlad se ferea de generalizări, respecta faptele, nu lansa opinii hazardate.
A devenit în câțiva ani expertul istoric al secției române. A lucrat nemijlocit în colaborare și sub conducerea lui Michael Shafir. A fost prieten cu Vlad Georgescu.
Ne-am întâlnit de mute ori aici, în State, și la Munchen. Mă suna când voia să verifice o informație.
Prima întâlnire în State a fost la o conferință organizată de profesorul Ivan Volgyes la Universitatea Nebraska, în orașul Lincoln. Era in toamna anului 1986, tema era ce se va întâmpla în Romania în condițiile accelerării reformelor din URSS. Contribuția lui Vlad a fost, într-adevăr, memorabilă. Țin minte perfect accentul pus de el pe elementele psihologice ale luptelor pentru putere.
A venit 1989. În decembrie, când s-a anunțat componența Consiliului FSN, Vlad m-a sunat să îi luăm pe rând pe membrii anunțați și să vedem ce știm despre ei. Era uimit ca Roman ajunsese premierul României.
După 1990, Vlad a devenit unul dintre cei mai respectați experți în chestiuni basarabene. A urmărit atent și a comentat întotdeauna pertinent dinamicele politice, culturale, sociale din Republica Moldova, dar și din alte țări din fosta URSS.
Vlad a înțeles printre primii ce este putinismul. Nu avea nicio iluzie privitor la ambițiile neo-țariste al satrapului kaghebist.
Ne-am văzut de câteva ori în anii din urmă aici, la Washington. Era întotdeauna o plăcere să conversez cu el. Informat, obiectiv, niciodată naiv. Analizele sale au fost și vor fi citate de cei care vor să înțeleagă drumul Republicii Moldova de la tiranie la democrație.
Sa se odihnească în pace!
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
