Locuitorii Groenlandei vor merge la urne pe 11 martie, în contextul unei confruntări geopolitice iminente cu privire la solicitările președintelui american, Donald Trump, ca teritoriul semi-autonom danez să devină o insulă americană.

„Într-un fel sau altul, o vom obține”, a promis Trump Congresului la 4 martie, afirmând că Washingtonul are nevoie de Groenlanda de dragul securității naționale a Americii. „Sunt nave chineze peste tot. Sunt nave rusești peste tot. Nu poate rămâne așa”, a declarat Trump reporterilor și mai înainte, în ianuarie.

Zarva actuală pe tema Groenlandei este doar cea mai recentă manifestare a ambiției de peste 150 de ani a Washingtonului de a prelua controlul asupra insulei.

Groenlanda, acoperită de gheață, a primit numele său contradictoriu de la exploratorul nordic Eric cel Roșu, din secolul al X-lea. Primul colonist a ales acest nume deoarece, după cum a spus el, „oamenii ar fi atrași să meargă acolo dacă ar avea un nume favorabil”.

Coloniștii nordici din Groenlanda nu au rezistat. Cercetătorii cred că noii veniți au căzut victime, printre altele, schimbărilor climatice și tulburărilor economice cauzate de ciumă. Până în 1721, când misionarii danezi au ajuns pentru prima dată pe insulă, a rămas doar populația indigenă - inuiții.

Un misionar a descris poporul Inuit din Groenlanda ca fiind atât de nesătul de calorii încât ar mânca păduchi smulși din propriile haine. Pentru a evita risipa de minerale, el susținea că aceștia „își curățau sudoarea de pe față cu un cuțit și o lingeau”.

Danemarca și-a declarat suveranitatea asupra Groenlandei în 1921 și a impus un monopol comercial cu insula. Interzicerea comercianților externi a permis Copenhagăi să achiziționeze grăsime de balenă și de focă - o sursă prețioasă de combustibil pentru felinare - strict în condițiile proprii.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca a fost invadată de Germania nazistă, ridicând spectrul preluării ei de către nemți.

George L. West, un ofițer american din serviciul extern, își amintește că președintele american Roosevelt „a decis imediat că trebuie să facem ceva în legătură cu Groenlanda”. Forțele americane au ocupat teritoriul, securizându-i valoroasa mină Cryolite.

Prognozele meteo fiind un factor critic în desfășurarea războiului, agenții naziști au încercat în repetate rânduri să înființeze stații meteorologice secrete în părți izolate ale Groenlandei.

„Se pare că o mare parte din vremea Europei de Vest își are originea tocmai în acel ghețar. Este neprețuit, din punct de vedere militar, să primești rapoarte meteorologice de acolo”, a explicat West, adăugând că o parte a misiunii americane în Groenlanda era să «găsească aceste [stații meteorologice naziste ilicite] și să le distrugă».

După război, Statele Unite au returnat Groenlanda danezilor, dar nu și-au retras armata. În 1951, cele două țări au semnat un acord care permitea Washingtonului și noii alianțe militare NATO să „îmbunătățească și, în general, să adapteze zona pentru utilizări militare”.

Unul dintre obiectivele americane din Groenlanda, denumit Camp Century, a fost pe hârtie o instalație de cercetare. În realitate, era o fațadă pentru Proiectul Iceworm, o rețea planificată de locații de lansare a rachetelor nucleare sub stratul de gheață al Groenlandei, țintite asupra Uniunii Sovietice.

Stația americană secretă de arme nucleare a fost bântuită de ghinion de la bun început. Inginerii s-au confruntat cu mișcarea constantă a gheții, care se răsucea și se îndoia în jurul silozurilor concepute pentru a conține focoase nucleare delicate. În 1966, Camp Century a fost abandonată, împreună cu deșeurile radioactive care rămân și astăzi îngropate sub gheață.

Propunerile Statelor Unite de a cumpăra Groenlanda datează din 1867, când ideea a fost luată în considerare pentru prima dată în mod serios la Washington.

În 1946, o ofertă concretă, echivalentul modern al aproximativ 1 miliard de dolari, a fost făcută Danemarcei pentru Groenlanda, pe care un senator a descris-o drept „o necesitate militară” pentru Statele Unite.

Groenlanda, spunea Washingtonul, ar putea găzdui, printre altele, „zone de staționare din care să se lanseze operațiuni militare deasupra Arcticii împotriva adversarilor Americii”.

Ministrul danez de externe a respins oferta din 1946, răspunzând că, „deși datorăm multe Americii, nu cred că îi datorăm întreaga insulă Groenlanda”.

Trump, în timpul primului său mandat, de pildă în 2019, a sugerat în mod repetat că Statele Unite ar trebui să preia teritoriul - declarații care au fost în general respinse ca fiind neserioase. Dar după ce a făcut din teritoriu o prioritate în timpul celui de-al doilea mandat al său, Danemarca a răspuns aparent prin mărirea proeminenței ursului polar - care reprezintă Groenlanda - pe stema regelui danez și reiterând faptul că teritoriul nu este de vânzare.

În prezent, Groenlanda își conduce multe dintre instituțiile proprii, inclusiv propriul parlament, dar rămâne puternic dependentă de Danemarca.

Teritoriul primește în fiecare an de la Copenhaga un ajutor de aproape 600 de milioane de dolari, un fond care reprezintă mai mult de jumătate din întregul buget guvernamental al Groenlandei și echivalentul a peste 10.000 de dolari pentru fiecare dintre cei 57.000 de locuitori ai teritoriului.

În cazul în care o mișcare de independență în creștere în Groenlanda reușește să desprindă cu succes teritoriul de sub dominația daneză după alegerile din 11 martie, Washingtonul ar putea ocoli Copenhaga în încercarea sa de a deveni proprietar al teritoriului. Însă, potrivit unui sondaj recent, dacă majoritatea groenlandezilor sunt în favoarea independenței față de Danemarca, 85% se opun să devină un teritoriu american.

Complexitatea furtunii geopolitice care e gata să se abată asupra Groenlandei a fost rezumată recent de prim-ministrul teritoriului, Mute Egede, care a declarat reporterilor în ianuarie: „Nu vrem să fim danezi, nu vrem să fim americani, vrem să fim groenlandezi”.