Linkuri accesibilitate

Alexandru Machidon, numit procuror general interimar


Maia Sandu l-a prezentat pe Alexandru Machidon (stânga), noul procuror general interimar, echipei Procuraturii Generale, 29 mai 2025.
Maia Sandu l-a prezentat pe Alexandru Machidon (stânga), noul procuror general interimar, echipei Procuraturii Generale, 29 mai 2025.

Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a numit pe procurorul Alexandru Machidon, de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în funcția de procuror general interimar.

Numirea lui Machidon la conducerea Procuraturii Generale are loc în contextul în care fostul procuror general, Ion Munteanu, a demisionat după ce a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Șefa statului l-a prezentat echipei Procuraturii Generale joi, 29 mai, la o zi de la semnarea decretului. „Eu – și întreaga societate – mizăm pe responsabilitatea, patriotismul și capacitatea dumneavoastră de a conștientiza pericolele majore la adresa țării și a cetățenilor și de a acționa în interesul acestora”, a declarat Maia Sandu în cadrul evenimentului, potrivit unui comunicat al Președinției.

Potrivit portalului magistrat.md, Alexandru Machidon și-a început cariera în sistemul procuraturii în iulie 2011, ca acuzator de stat la Procuratura raionului Criuleni. În mai 2023, a fost numit procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Orhei, iar în iunie 2024 a fost desemnat adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Conform ultimei declarații de avere, anul trecut Machidon a încasat un salariu de 405.637 de lei de la Procuratura Generală. Tot în 2024, a obținut 22.927 de lei din diurne și a primit 3.200 de euro (circa 63.000 de lei) cu ocazia unui eveniment de familie.

Procurorul deține un apartament de 65,6 metri pătrați, achiziționat în 2018 cu 45.000 de euro, și un automobil BMW 520 D, evaluat la 26.000 de euro.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG