Linkuri accesibilitate

Alegerile și disputele în jurul circumscripțiilor electorale pentru diasporă și regiunea transnistreană


Divergențe serioase în sînul Comisiei speciale.

Partidele puterii de la Chişinău nu reuşesc să se pună de acord asupra numărului de fotolii de parlamentari pe care să le ofere în viitorul legislativ diasporei şi regiunii transnistrene. După două şedinţe, comisia specială creată de guvern pentru a stabili hotarele circumscripţiilor electorale înainte de scrutinul parlamentar din 2018 a lăsat de-o parte subiectul şi a procedat la trasarea restului circumscripţiilor, deşi nici acolo nu prea a înaintat. Între timp, tot mai mulţi experţi cred că tocmai modul de creare a circumscripţiilor în diasporă şi regiunea estică ar putea să conducă la o ceară definitivă între cele două partide mari care au promovat sistemul mixt, PD şi PSRM.

Preşedintele Igor Dodon a amenintat recent democraţii cu retragerea socialiştilor din comisia specială ce ar urma să traseze hotarele circumscripţiilor electorale.

„Şi o să-i vedem atunci cum o să facă ei alegerile,” a spus el, sugerând totodată că ar putea şi personal să încerce să zădărnicească punerea în aplicare a sistemului electoral mixt la viitorul scrutin.

Igor Dodon a explicat că schimbarea de macaz din partea socialiştilor ar putea surveni dacă democraţii vor încerca să schimbe regulile de joc deja stabilite, cum ar fi cea că alegerile în circumscripţii vor avea loc într-un singur tur. Sau dacă democraţii nu vor accepta condiţiile sale privitoare la alegerile din diaspora, regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză.

Nu se ştie cît de serios a fost avertismentul lui Igor Dodon, lăsat de altfel fără o reacţie clară din partea democraţilor.

Faptul că o comisie specială, care ar trebui cel târziu până la sfârşit de noiembrie să împartă ţara în circumscripţii, nu reuşeşte deja după câteva şedinţe să avanseze cu trasarea acestora în diaspora şi regiunea estică, regiunile cu care plănuise initial să înceapă, îi face pe unii să creadă că între cele două partide, PD şi PSRM, ar exista divergenţe serioase referitoare la acest subiect.

Lucru confirmat parţial pentru noi şi de preşedintele comisiei respective, Iurie Ciocan, în trecut preşedinte al CEC, acum responsabil guvernamental de reforma executivului:

„Diferenţa de opinii este foarte mare: de la unii care propuneau să stabilim 10 circumscripţii în afară până la alţii care propuneau zero circumscripţii în regiunea transnistreană. Muncim pentru a găsi un compromis care ne-ar permite să adoptăm o decizie. Am încercat, dar pentru că nu avem o soluţie care ne-ar permite să avansăm, încercăm să lucrăm cu materialul pe care îl avem în interiorul ţării.”

Analistul şi jurnalistul Igor Volniţchi, pe de altă parte, găseşte greu de atins „compromisul” despre care vorbeşte Iurie Ciocan şi descrie astfel mizele legate de acest subiect ale celor două formaţiuni ce au promovat schimbarea de sistem electoral:

„Dacă se organizează alegeri într-un singur tur, în marea majoritate a circumscripţiilor socialiştii vor fi cei care vor porni cu prima şansă. Pentru că un candidat socialist, care în primul tur are mari şanse să se plaseze pe primul loc, în cel de-al doilea riscă ca toţi ceilalţi să se unească împotriva lui. Aşa s-a întâmplat în alte alegeri. De aceea, pentru socialişti este foarte important să rămână un singur tur. La fel, pentru ei e foarte important câte circumscripţii vor fi constituite în Transnistria, pentru că la alegerile trecute s-a văzut ce rol au jucat alegătorii de acolo. La fel, foarte mult contează câte circumscripţii vor fi constituite în Federaţia Rusă. Poziţia socialiştilor e că diaspora din Federaţia Ruzsă este mult mai mare decât cea din alte ţări, prin urmare ar trebui să fie favorizată. De aceste trei momente depinde rezultatul pe care îl vor lua la alegeri.

Comportamentul PD este deocamdată confuz. Pentru că în formula actuală, socialiştii sunt mai avantajaţi ca aceia din PD. Democraţii, probabil, mizează totuşi pe enorma resursă administrativă pe care o au în teritoriu, unde controlează cele mai multe consilii locale şi primării. Probabil că miza lor e că, folosind cele patru mari resurse administrative, vor fi ei marii beneficiari ai scrutinului în circumscripţii.”

De partea cealaltă, opoziţia extraparlamentară în persoana liderei PAS, Maia Sandu, sau a lui Andrei Năstase, preşedintele DA, formaţiuni care luptă pentru convingerea partidelor puterii să renunţe în general la schimbarea de sistem electoral, cred că de fapt democraţii şi socialiştii s-ar fi înţeles demult asupra procedurii de împărţire pe circumscripţii şi aşteaptă doar momentul potrivit pentru a pune celelalte formaţiuni în faţa faptului împlinit.

Anterior, membri ai formaţiunii socialiste au vorbit despre zece fotolii de parlamentari rezervate diasporei şi cinci pentru a fi votaţi de alegătorii transnitreni, dar demnitarii puterii democrate au declarat categoric că aceasta ar fi o soluţie de neacceptat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG