Linkuri accesibilitate

Maia Sandu, pe primul loc în primul tur al prezidențialelor (98.93% procese verbale)

În cele mai neprielnice împrejurări în care s-au desfășurat vreodată alegeri în Republica Moldova, în condiții de pandemie și de vreme rea, rata de participare a alegătorilor a fost vizibil mai redusă față de prezidențialele din 2016. Nu au lipsit cozile la secţii şi incidentele.

Dorin Chirtoacă îl va susţine în turul II pe candidatul proeuropean

Candidatul Blocului electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, susține că pentru modul în care au fost organizate alegerile astăzi, premierul Ion Chicu, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, dar și întreaga componență a Comisiei Electorale Centrale trebuie să-și dea demisia.

Referindu-se la rezultatele preliminare, care arată că Chirtoacă a obținut cele mai puține voturi, candidatul, citat de TV8, spune că și-a îndeplinit misiunea. În ceea ce privește turul doi de scrutin, Chirtoacă a dat de înțeles că îl va susține pe candidatul pro-european.

Tudor Deliu va susţine în turul II candidatul de dreapta

„Orice rezultat este un rezultat, așa că pentru mine este un rezultat care mă bucură”. Este declarația candidatului PLDM Tudor Deliu. Deliu le-a mulțumit oamenilor care au ieșit pe ploaie la votare și, mai ales, cetățenilor din diaspora care au făcut sute de kilometri pentru a-și face alegerea.

Totodată, Tudor Deliu spune că în turul doi va susține candidatul de dreapta. „Dar noi vrem să avem o discuție la un organ colegial al partidului ca să îndemnăm toți susținătorii noștri din teritoriu să facă agitație electorală pentru candidatul respectiv”, a menționat Deliu la o ediție specială de la TV8.

Ca și ceilalți candidați, Tudor Deliu a semnalat mai multe încălcări și s-a arătat nedumerit de ce unii observatori din Comunitatea Statelor Independente au intervenit cu anumite opinii pe când misiunea lor era doar de observare și monitorizare.

Răsturnare de situaţie: Maia Sandu trece pe primul loc, după procesarea a 98% din procesele verbale

ORA 01.50 La acest moment, candidata PAS are 34,39% din voturi, iar candidatul independent Igor Dodon coboară sub 34%.

Datele preliminare de pe site-ul CEC, la ora 01.50, 2 noiembrie
Datele preliminare de pe site-ul CEC, la ora 01.50, 2 noiembrie

Maia Sandu, pe primul loc în primul tur al prezidențialelor (98.74% procese verbale)

ORA 03.00

Lidera PAS Maia Sandu şi preşedintele în exerciţiu Igor Dodon se vor confrunta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, preconizat pentru 15 noiembrie.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, după procesarea a 98.74% din procese verbale, fostul premier Maia Sandu, candidata PAS, s-a clasat pe primul loc cu 35.05%, în timp ce Igor Dodon – care a candidat independent, dar a fost sprijinit de PSRM – a obținut 33.5% din sufragii. Diferența între cei doi s-ar putea schimba pe măsură ce sunt procesate voturile din secţiile de peste hotare. La acestă oră, încă se mai votează în SUA şi Canada. Pe locul trei s-a situat primarul de Bălți, Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, cu 16.96%.

În turul I al alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie 2016, Igor Dodon, care a candidat din partea PSRM, al cărui preşedinte era, s-a clasat pe primul loc, cu 47,98% din voturile alegătorilor. Lidera PAS Maia Sandu, care a candidat din partea formaţiunii, având susţinerea Platformei DA, a PLDM şi a altor partide de dreapta şi centru-dreapta, a acumulat 38,71% din sufragii.

Vă mulţumim că aţi fost cu noi!

Încheiem transmisiunea noastră aici. Vă mulțumim că ați fost alături de noi și vă invităm să ne urmăriți în continuare pe site și pe paginile noastre de pe rețelele de socializare Facebook, Instagram, Odnoklasniki și Youtube, la fel și emisiunile noastre zilnice, pe care le găsiți oricând la moldova.europalibera.org.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG