Linkuri accesibilitate

Ajutorul bănesc pentru perioada rece va fi mai mare în acest an. Cine și cum îl poate obține?


Cetățenii vin la birourile de asistență socială să depună cereri pentru compensații la facturi. Imagine din arhivă
Cetățenii vin la birourile de asistență socială să depună cereri pentru compensații la facturi. Imagine din arhivă

Ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului va crește de la 700 la 800 de lei. Plata a fost integrată în sistemul informațional privind compensațiile la energie și astfel oamenii vor putea obține acești bani „mai simplu și mai ușor”, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

„Practica din anii trecuți arăta că cetățenii trebuiau să se ducă de mai multe ori la primărie, să aducă mai multe documente și copii. Procesul era mai complicat”, a explicat ministrul, la o conferință de presă.

Datele prezentate de consumatori vor fi colectate pe platforma respectivă și ajutoarele vor fi atribuite de sistem, și nu de o persoană, astfel fiind excluse „deciziile subiective sau influențate de alți factori”, potrivit lui Buzu.

În acest an, vor beneficia de acest ajutor gospodăriile care au venituri mai mici decât coșul minim de consum, care este de 3.963 de lei în mediul rural și de 4.663 de lei - în orașe.

„O altă condiție este că gospodăria să se încălzească cu o sursă de energie solidă, cum ar fi lemnele sau cărbunii. În acest an, vom oferi această plată și tuturor persoanelor care au obținut, până pe 15 septembrie, dreptul la ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului după sistemul vechi. Condiția pentru ei este să se înregistreze în sistemul informațional privind vulnerabilitatea energetică”, a precizat ministrul.

Înregistrarea începe la 1 noiembrie

Perioada de examinare a dosarului privind obținerea dreptului de a obține acest ajutor a fost extins de la 20 până la 40 de zile, deoarece procedura veche îngreuna munca asistenților sociali.

Solicitanții de ajutor pentru perioada rece a anului trebuie să se înregistreze pe site-ul compensatii.gov.md, între 1 și 25 noiembrie, pentru a obține plata pentru luna noiembrie.

Reportaj video din noiembrie 2022, despre o voluntară de la HelpAge International Moldova care ajută vârstnicii din satul Ghidighici să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md.
Cum îi ajută voluntarii pe bătrânii din sate să completeze cererile pentru compensații
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00

„Nu este obligatoriu ca toți să se înregistreze pe 1 noiembrie. Au 25 de zile la dispoziție să se înregistreze pentru a beneficia de compensații pentru luna noiembrie. Dacă cineva nu reușește, poate să se înregistreze în decembrie, doar că această compensație va fi pentru luna decembrie. Îndată ce se înregistrează în sistem, vor primi compensații pentru toată perioada rece a anului”, a explicat Alexei Buzu.

Cei care nu se descurcă sau nu au acces la tehnologii pot apela la ajutorul asistentului social din localitate pentru a se înregistra în sistemul informațional.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG