În următoarele două-trei luni, Republica Moldova nu va avea cantități suficiente de seruri anti-COVID-19 pentru vaccinarea populației cu boli cronice, afirmă mai mulți experți, citați de portalul IPN. Ala Tocarciuc, expert internațional în sănătate publică, a menționat că, potrivit rezultatelor unor sondaje, 55 la sută din populația Republicii Moldova acceptă să se vaccineze împotriva noului coronavirus, dar problema cea mare constă în faptul că în Republica Moldova nu există cantități suficiente de vaccinuri anti-COVID-19. Experta a opinat că Republica Moldova nu prea a depus eforturi pentru a opri răspândirea virusului, chiar și în prezent „suntem foarte liberali la acest capitol”, a adăugat Tocarciuc. Ana Racu, activistă civică, a spus că e nevoie de sancționarea persoanelor care răspândesc falsuri despre virus și vaccinarea anti-COVID-19. „Vocea profesioniștilor buni a fost mai puțin vocală la nivel de decizii CNESP, opiniile acestor specialiști apăreau mai des în interviurile realizate de jurnaliști”, a afirmat Ana Racu.
Comentatorul politic Cornel Ciurea, citat de Gazeta de Chișinău, admite conotațiile politice ale deciziei legate de instituirea stării de urgență, doar că, spune el, această hotărâre nu poate să fie ruptă de contextul pandemic ce are dimensiuni foarte grave. „Este evident că Parlamentul nu vrea să fie dizolvat, dar în același timp majoritatea parlamentară vrea să avem guvern, fie sub forma unui executiv plenipotențiar, fie sub forma unui guvern interimar, dar cu competențe sporite din cauza pandemiei”, afirmă politologul.
Starea de urgență a fost declarată acum deoarece există un context convenabil anumitor forțe politice, observă comentatorul politic Ion Tăbârță pentru Radio Chișinău. În opinia lui Ion Tăbârță, adevăratul motiv al declarării stării de urgență are substrat politic, și anume nedeclanșarea alegerilor anticipate. „Este bineștiut că în această perioadă Parlamentul nu poate fi dizolvat”, afirmă expertul.
Expertul în drept constituţional Teodor Cîrnaţ afirmă că, în cazul în care Curtea Constituţională va fi sesizată pe subiectul instituirii stării de urgenţă în Republica Moldova, există şanse mari că Înalta Curte va declara neconstituţională instituirea stării de urgenţă, deoarece a fost viciată procedura, scrie Adevărul.md. Teodor Cîrnaţ a explicat că un Guvern în demisie, precum este Guvernul Ciocoi, nu are atribuţii de a iniţia procedura de instituire a stării de urgenţă. Din acest motiv, deputaţii au iniţiat procedura respectivă. Însă, potrivit expertului, deputaţii nu au drept de iniţiativă în ceea ce priveşte introducerea stării de urgenţă.
Într-un editorial pentru Ziarul de Gardă, Aneta Grosu scrie că ultimele zile dezgolesc tot mai mult caracterul perfid al unei părți impresionante a clasei politice din R. Moldova. Ori că e vorba despre exportul clandestin de grâu din hambarele statului, ori că e vorba despre vaccinarea ilicită a unor funcționari în locul cadrelor medicale, ori că e vorba de licitații tenebre privind achiziționarea vaccinurilor anti-COVID, ori că e vorba de falsificarea testelor la noul coronavirus, toate au loc cu „binecuvântarea” unor autorități descendente ale unor forțe politice de la noi, afirmă autoarea. „Votând în favoarea instituirii stării de urgență, deputații și-au prelungit cu cel puțin 60 de zile valabilitatea mandatelor, și-au asigurat salarii pentru o perioadă de timp și și-au luat răgaz ca să acumuleze puteri pentru următoarea campanie electorală, care va fi deloc ușoară”, subliniază Grosu.