Agro-hub la UTM: Livezi de kiwi și kaki în campusul universitar
O livadă modernă de pomi fructiferi, inclusiv de soiuri exotice, va fi plantată pe terenurile Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului din cadrul Universității Tehnice din Moldova (UTM). Studenții au început deja lucrările în campusul din strada Mircești, care va deveni un hub de inovații în agricultură. Tinerii spun că, la jumătate de an de la comasarea Universității Agrare cu UTM, se simt schimbările spre bine, iar tehnologiile moderne vor duce agricultura din R. Moldova la un alt nivel.