Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Președinta Maia Sandu pleacă la reuniunea Parteneriatului Estic de la Bruxelles, unde are programate mai multe întrevederi cu șefi de state și de guverne și cu înalți oficiali europeni.

La Chișinău, se reunesc în ședințe Guvernul și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Centrul de Informare și Documentare NATO organizează o „masă rotundă” cu tema „Promovarea rezilienței în domeniul securității și apărării prin cercetare”.

Curtea de Conturi examinează un raport privind gestionarea patrimoniului public de către Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”.

Ministerul Sănătății va recepționa 114 frigidere procurate de UNICEF Moldova, cu suportul USAID, pentru îmbunătățirea condițiilor de depozitare a vaccinurilor.

În Parlament, vor avea loc audieri cu privire la subvenționarea agriculturii și dezvoltarea mediului rural.

Pe plan extern (Reuters):

Secretarul de stat american Antony Blinken își continuă turneul său diplomatic prin Asia de Sud, cu o vizită în Malaysia.

Consiliul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului discută despre situația din Afganistan.

La Bruxelles, are loc reuniunea Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene.

Președintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, își continuă vizita oficială în Australia.

XS
SM
MD
LG