Câteva repere, pe plan intern:
La Chișinău, are loc o conferință de presă săptămânală a ministerului sănătății pentru actualizarea bilanțului epidemiei de COVID-19.
Are loc ședința guvernului Chicu, agenda incluzând adoptarea unei hotărâri de majorare a salariilor angajaților din instituțiile medicale și sanitare publice.
Mai are loc ședința Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică
Din agenda internațională:
La Geneva, o comisie specială de experți a Organizației Mondiale a Sănătății va examina dacă starea de urgență declarată în luna ianuarie din cauza pandemiei de coronavirus trebuie menținută în continuare.
Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, merge în vizită la Roma pentru convorbiri despre migrație și securitate.
Tot la Roma, guvernul italian urmează să decidă dacă extinde starea de urgență din cauza pandemiei.
La Washington, guvernul Statelor Unite dă publicității un raport statistic despre veniturile și cheltuielile americanilor în perioada pandemiei.
La Beijing, președintele chinez Xi Jinping participă la ceremonia de lansare a sistemului de navigare prin satelit BeiDou-3, un rival al sistemului american GPS.