Pentru aproape trei decenii, Nelson Mandela a fost unul dintre cei mai faimoși prizonieri de conștiință ai lumii. Lunga sa încarcerare de pe Insula Robben din Africa de Sud sub acuzația de sabotaj l-a transformat într-unul din cele mi puternice simboluri ale mișcării anti-apartheid. După eliberarea sa în 1990, a devenit primul președinte al Africii de Sud ales într-un scrutin cu adevărat multirasial. A fost președinte între 1994-1999, concentrîndu-se mai ales pe eliminarea moșternirii apartheid-ului. A fost stimat acasă și peste hotare, a primit peste 250 de premii și onoruri, între care premiul Nobel pentru pace, Medalia Libertății a Statelor Unite și Ordinul Lenin al Uniunii Sovietice. A încetat din viață pe 5 decembrie 2013, în vârstă de 95 de ani.
Nelson Mandela - o viață în imagini

13
Nelson Mandela și Papa Ioan Paul al Doilea la Vatican,1998.

14
Nelson Mandela și scriitorul nigerian Chinua Achebe, 2002.

15
Satrul rock irlandez Bono și Nelson Mandela la locuința acestuia din urmă din Johannesburg, mai 2002.

16
Președintele Statelor Unite George W. Bush și Nelson Mandela în Biroul Oval de la Casa Albă, mai 2005.