Linkuri accesibilitate

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, participă la Chișinău la Adunarea „Moldova Europeană”
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, participă la Chișinău la Adunarea „Moldova Europeană”

Adunarea „Moldova Europeană” | Rezoluție: Integrarea europeană, în Constituție

La Chișinău are loc duminică, 21 mai, un miting pro-european. Adunarea „Moldova Europeană” este organizată la inițiativa președintei Maia Sandu, susținută de guvernarea PAS. De cealaltă parte, Partidul Șor a anunțat proteste în mai multe localități din țară.

12:02 21.5.2023

Metsola: „Europa este Moldova, Moldova este Europa”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, venită în piață pe jos alături de Maia Sandu, și-a început discursul cu câteva propoziții în română, aducând mesajul: „Europa este Moldova, Moldova este Europa”
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, venită în piață pe jos alături de Maia Sandu, și-a început discursul cu câteva propoziții în română, aducând mesajul: „Europa este Moldova, Moldova este Europa”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a venit cu un mesaj de susținere a R. Moldova în calea sa europeană. Metsola a ajuns la Chișinău special pentru a participa la Adunarea „Moldova Europeană”.

Metsola a spus că vrea ca tinerii moldoveni să aibă aceleași sanșe de a reuși ca și tinerii din toate țările din UE. „Este dreptul vostru să alegeți destinul țării voastre!”, a declarat Metsola.

„Alegeți Europa, iar Europa vă va primi cu brațele și inimile deschise” a subliniat Metsola într-un discurs de încurajare a moldovenilor.

„Maia Sandu personifică ceea ce înseamnă să fii european”, spune Metsola, într-un omagiu prelungit la adresa șefei statului moldovean.

Roberta Metsola a lăudat curajul Moldovei, care a „sfidat” amenințările rusești și a primit sute de mii de refugiați din Ucraina.

Metsola a precizat că Parlamentul European „recunoaște” marile eforturi făcute de Moldova pentru procesul de integrare europeană, chiar în condițiile unui război în țara vecină.

12:57 21.5.2023

Mare adunare pro-europeană la Chișinău, chemări la referendum în orașe din provincie

Locuitori ai capitalei și veniți din alte părți ale Moldovei s-au adunat duminică, 21 mai, în centrul Chișinăului la o mare adunare în favoarea integrării europene a R. Moldova.

Evenimentul inițiat de președinta Maia Sandu și organizat de guvern a fost boicotat de opoziție și criticat de unele partide pro-europene extraparlamentare ca manifestare electorală a partidului pro-prezidențial PAS... continuare AICI.

13:36 21.5.2023

Moldovenii din diaspora: „Moldova este Europa!”

Cetățenii moldoveni din Irlanda
Cetățenii moldoveni din Irlanda

Cetățenii moldoveni din străinătate au organizat manifestații în orașele în care trăiesc, exprimându-și susținerea pentru integrarea europeană a R. Moldova.

Mai multe imagini și videouri au fost postate pe rețelele de socializare. „Noi vrem acasă”, au scandat moldovenii adunați la Roma, Italia.

Cetățenii moldoveni s-au adunat și la București, în fața Ambasadei R. Moldova în România, unde au sprijinit Adunarea „Moldova Europeană”.

În Irlanda, moldovenii s-au adunat cu steagurile R. Moldova, UE și pancarte pe care scrie „Moldova este Europa!”.

Pe site-ul Adunării „Moldova Europeană”, organizatorii au anunțat manifestații similare în peste 40 de orașe din Uniunea Europeană, SUA, Canada etc.

14:02 21.5.2023

Participanții la Adunarea „Moldova Europeană” au votat pentru includerea obiectivului integrării în UE în Constituția R. Moldova

La adunarea din PMAN s-a dat citire unei rezoluții, în numele „cetățenilor R. Moldova”. Una dintre cereri este ca Moldova să-și modifice Constituția, ca să includă obiectivul aderării la UE ca obligatoriu pentru toate partidele care sunt sau vor ajunge la putere în țară.

În rezoluția citită la Adunarea „Moldova Europeană” se cere condamnarea războiului „ilegal și inuman” început de Rusia în Ucraina, care afectează „întreaga regiune, inclusiv R. Moldova”. Se cere de asemenea pedepsirea în instanțele internaționale a celor vinovați de crimele din Ucraina.

„Facem apel la instituțiile UE să continue sprijinul acordat țării noastre și să accepte R. Moldova în familia europeană după îndeplinirea condițiilor de aderare”, se spune în rezoluția citită la adunarea din PMAN.

Rezoluția a fost „supusă votului”, iar moderatorul evenimentului a strigat „Unanim!” în timp ce unii dintre participanți ridicau mâna în semn de aprobare a documentului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG