Acum trei ani, Ilia Lif se bucura de o viață bună. Omul de afaceri din Kiev lucra la proiecte imobiliare și avea o afacere de succes, cu cafea. Timpul liber și-l petrecea pe iahturile sale și cu colecția de aeromodele.

Apoi a venit invazia rusească.

„Să fiu sincer, nu credeam că va fi un atac la scară largă”, povestește pentru RFE/RL Ilia, care e acum pe linia frontului, în regiunea Donețk.

„În dimineața [de 24 februarie 2022] m-am uitat pe net și începuse războiul. Toată lumea a intrat în panică, însă eu am fost întotdeauna un pic mai leneș. Aș fi acceptat să mor dacă asta ar fi însemnat evitarea haosului. Timp de câteva zile am făcut naveta între casa mea și cea a părinților, apoi mi-am evacuat familia din Ucraina și m-am întors la Kiev”.

Lif – un om cu conexiuni și destul de bogat – ar fi putut să scape de lupte. Totuși, în mai puțin de o lună de la invazie, s-a înrolat să meargă pe front. „Nu voiam să-mi părăsesc țara, indiferent de ce s-ar fi putut întâmpla”, explică el.

„Detest să fiu obligat să fac lucruri: deci ce variante aveam?”.

Am fost extrem de afectat de ce vedeam că se petrece în jurul meu, povestește Lif despre primele zile pe front.

„Bombardamentele nu discriminează. Casele oamenilor din zonele în care nu e cu siguranță nicio infrastructură militară sunt distruse. Nici nu mai contează dacă sunt ochite sau nu în mod special [de forțele rusești]. Aș spune doar: țintiți mai bine”.

„În loc să-mi văd de afacerea mea, să fiu cu familia mea, mă târăsc prin tranșee, murdar ca un om al străzii. Totul, din cauza lor!”.

Acum, Lif comandă o unitate de drone care se ocupă de recunoaștere, bombardamente și misiuni anti-dronă. Supraveghează și un atelier de reparare și construcție de drone.

Omul de afaceri spune că războiul i-a schimbat viziunea asupra vieții.

„Obișnuiam să fiu tot timpul în căutarea unor proiecte noi, să obțin ceva. Acum, sincer vorbind, războiul mi-a afectat puternic afacerea. Unele proiecte zac neterminate, altele nu vor mai valora nimic”, afirmă el.

„Mi-am dat seama că nu am nevoie de atâția bani de cât credeam că am nevoie. Mi s-au schimbat prioritățile. Ce contează acum e să fiu acasă, să-mi aud copiii din camera de alături și pe părinți vorbind. Nu apreciam înainte lucrurile astea”.

„Nu aș împărți oamenii în bogați și săraci. Toți suntem ființe umane”, spune Lif. „În război, e vorba despre cei care pot și vor să contribuie. Am mulți prieteni bogați care luptă și care nu și-au cumpărat lăsarea la vatră, chiar dacă ar fi avut cu ce”.

Experiența lui Lif pe câmpul de luptă ca operator de dronă a fost marcată de mai multe situații limită. În timpul unui zbor de recunoaștere, un tanc rusesc i-a reperat pe operatorul ucrainean al dronei și pe colegii săi soldați ascunși sub un tufiș.

„În timp ce drona zbura înapoi, m-am dus să o recuperez. Din fericire, aveam cu mine un camarad experimentat care m-a împins la pământ sub tufiș. Toată lumea s-a adăpostit și striga: «Lăsați drona!»”.

Tancul a deschis focul asupra unității. „Au început exploziile și peste tot zbura șrapnel”. Supraviețuirea din acel moment o atribuie „norocului sau, poate, sorții”.

Fiica lui Lif are acum 11 ani. „Am pierdut trei ani din copilăria ei. Când ne vedem, abia o mai recunosc – crește fără mine”, spune el. „Sper că într-o zi o să priceapă de ce am făcut asta și că va fi mândră de mine”.

Când se va sfârși războiul, Lif se va întoarce la viața civilă. „Nu îmi place să ucid – poate unora da, dar mie nu”.

Faptul că îi vede murind pe camarazii lui îi provoacă „disperarea, furia și agresiunea care nu-mi oferă altă alternativă decât să lupt”.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te