Data naşterii: 22 noiembrie 1977 în România. Deţine o Diplomă de Master în Sociologie (Opinie Publică şi Comunicare – Universitatea din Bucureşti).
Experiență: Lucrează în domeniul cercetării sociale, a sondajelor de opinie pe diverse teme de aproape 20 ani, alăturându-se echipei IMAS imediat după obţinerea diplomei de licenţă în 2002. Începând cu anul 2004, a reconstruit IMAS Chişinău de la zero, iar în 2008 a devenit proprietarul filialei IMAS de la Chişinău. Între anii 2006-2008 a condus ambele companii de la Bucureşti şi Chişinău. Acum conduce Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău.
Luni
Somnul pe mine mă plictisește și rareori am nevoie de mai mult de 4-5 ore de somn. Am înțeles că asta nu e chiar bine, dar se pare că creierul meu nu se deconectează chiar cum ar trebui. Înainte de 6 dimineața deja sunt treaz și aștept ca telefonul să îmi dea un semnal ce de obicei nu mai apucă nici el să îl dea.
Până se trezesc copiii am parte de două ore de liniște. Fiecare zi de luni începe cu parcurgerea unui raport analitic ce trebuie transmis unui partener – acolo sunt evenimentele relevante din săptămâna ce a trecut, acțiunile întreprinse de fiecare actor politic relevant, strategiile alese, câteva analize de impact și proiecții pentru etapa imediat următoare. Revăd toată sinteza, regândesc unele nuanțe, gata, materialul e trimis la timp.
După câteva ore la birou, ne retragem să lucrăm de acasă. Nu am tonusul cel mai bun și oscilează perioadele cu energie și altele în care nu mă simt prea bine, poate și un pic de febră. Pandemia de Covid-19 încă mă bântuie, dar măcar m-a făcut să îmi doresc să petrec cât mai mult timp afară, pe terasa noastră, între copaci. Sloganul meu pentru anul acesta va fi „Locuința mea de vară e afară!”. Natura mă reîncarcă, iar spre seară e mai bine și chiar am mai mult timp pentru copii și o cină împreună cu Lena, copiii, bunica și mătușa noastră.
Marți
„Tati, vreau iaurțel de băut” – este semnalul că munca din cele două ore de liniște a luat sfârșit. În scurt timp, urmează zgomotul jucăriilor vărsate pe covor din diverse coșuri. Pentru Ianis (3 ani) așa începe ziua lui de muncă. Zlata se trezește mai târziu, dar își face simțită prezența cu o voce pe care nu o poți ignora la cele 9 luni ale ei. Viața începe să aibă cu totul alt puls. Pe la ora 8.30 deja ai impresia că ești obosit, iar mersul cu ei la birou durează uneori mai ceva ca îmbarcarea a 300 de oameni într-un avion.
La 11:30 începe o întâlnire interesantă cu o delegație din Statele Unite cu care discutăm necesitățile lor pe un proiect de cercetare. E zumzet în toate birourile, iar vizitatorii noștri remarcă copiii care nu stau tot timpul în camera amenajată pentru ei în sediul companiei. Lena lucrează și, în paralel, alăptează, discută cu Ianis și cu bunica care încearcă și ea să facă față dinamicii din biroul [imas]. În timpul întâlnirii trag cu ochiul la Lena prin peretele de sticlă al biroului. Nu știu cum îi reușesc toate. În primele luni după ce a născut, după ce a stat în spital cu ambii copii bolnavi de Covid, a moderat aproape 40 de sesiuni de focus grup, cu Zlata în permanență cu ea. Toți copiii noștri au experiență de cercetare, de la primele lor zile de viață.
Imediat după asta, urmează o altă discuție online cu un partener din SUA. Ambele echipe fac totalurile după o colaborare care a durat mai mult de 6 luni. Fiecare etapă a proiectului este revăzută în detaliu și punctate lucrurile care au adus eficiență, care au generat întârzieri, disfuncționalități, aspecte metodologice utile și pe viitor, colaborarea între echipe și departamente etc. Așa construim noi parteneriatele. Cu bune și cu lucrurile care se pot face mai bine. Și știm că asta funcționează, știm că și asta construiește viitorul nostru. Știm că asta e despre [imas].
Pe fundal, un eveniment care împarte din nou Moldova în două tabere – perchezițiile la fostul Președinte Igor Dodon și arestul lui pentru 72 de ore. Urmărim evenimentele cu atenție, vedem repede fisurile care apar, bâlbele autorităților, comunicarea slabă și întârziată, scurgerile de informații, gafele, spectacolul, acuzele de o parte și de alta și coincidența că totul se derulează în ziua când doamna Președintă Sandu aniversează 50 de ani, iar atât ea cât și doamna Premier sunt plecate din țară.
Pentru noi, e din nou un prilej foarte bun pentru a studia modul în care se formează diverse curente de opinie. Seara e alocată acestor analize și astfel se documentează noi situații care vor fi măsurate în următorul sondaj de opinie socio-politic.
Miercuri
Presiunea se simte din primele momente ale zilei. După o lungă perioadă de pregătiri, mai avem doar o zi până la lansarea unui proiect de cercetare în premieră pentru Republica Moldova. Un eșantion reprezentativ de 120 de persoane va urmări în fiecare zi de joi un talk-show socio-politic la TV și va răspunde în timp real la câteva serii de întrebări care vor fi lansate pe parcursul emisiunii. Foarte multe persoane recrutate, instruite, probe și iar probe, programatori, tehnicieni, platforme online pentru sondare, calculare și afișare rezultate, peste 150 de oameni implicați ca totul să funcționeze în regim online. Oare ce nu va funcționa?
Reiau împreună cu colegii toate procedurile de lucru, toate traseele pe care lucrurile trebuie să funcționeze conform procedurilor de lucru. Parcă nu mai e nimic de făcut și de verificat, doar să treacă timpul. Lena mă trimite la ora 16 în parc cu Ianis, la locul de joacă. Ajunși acolo vreau tare mult să schimbăm rolurile: eu să mă cațăr pe toate alea, iar Ianis să răspundă la toate mesajele de pe telefon.
Seara mergem la cumpărături. Nervi și dezamăgiri serioase. Din nou, prețurile sunt mai mari ca data trecută. Alteori, mersul la cumpărături avea micile lui plăceri. Acum e de neînțeles de ce scumpirile se întâmplă în asemenea măsură, când se vor opri ele, de ce autoritățile nu fac mai nimic în direcția asta (prețul la ulei e singura excepție de care știm). Mă intersectez cu un jurnalist cunoscut cu care schimb câteva cuvinte, iar din priviri destule dezamăgiri.
Joi
Micul dejun ne găsește afară, la terasă, la umbra mestecenilor. Încercăm să fim acolo, cu copiii, dar și eu și Lena știm că va veni ora 21:00 și presiunea va fi foarte mare. Înainte de astfel de momente, în mintea noastră se derulează de zeci de ori procedurile de lucru fixate, rolurile alocate fiecăruia, scenarii de management de criză etc.
Ca de fiecare dată, odată ajunși la sarcina respectivă, se instalează calmul și concentrarea și toată mașinăria începe să funcționeze. Peste 140 de persoane conectate pe platforma de ZOOM, colegi care îi asistă la diverse situații, programatori pe recepție, multe computere, telefoane, mesaje, emoții și apoi o liniște nefirească. 3, 2, 1 ... live!
La începutul talk-show-ului, Natalia Morari salută participanții la acest super-experiment sociologic și îi roagă să facă cu mâna. Pe camere, într-un sincron incredibil, se văd mâinile ce însoțesc chipurile în multe pătrățele din ecran. Gata, a început, totul e real și e live. Vine prima întrebare pentru respondenți. Secundele încep să treacă, 40-60-70-100-120-126 persoane au răspuns la prima întrebare din sondaj. E incredibil. În câteva zeci de secunde au fost colectate toate răspunsurile, iar graficul cu rezultate a fost produs în timp real de un soft care funcționează fără greșeală. Televiziunea își preia graficul și deja îl discută în studio. Totul s-a făcut online, din clickuri. Ca cercetători, e un sentiment mai straniu; nu mai ai ce verifica, nu mai trebuie să prelucrezi nimic, toate rezultatele apar pe ecran, într-un grafic pe care nu îl mai faci tu. Ce putere și fascinație are acest online, ce unelte îți pune el la dispoziție – fascinant!
Restul e doar muncă. Muncă ce va trebui reluată de sute de ori pe același traseu. Ora 23:00. Emisiunea se încheie și sunt 1-2 minute în care nimeni nu spune nimic. Liniște. Urmează câteva discuții în care se fixează impresiile la cald și planul ședințelor de organizare pentru ziua de mâine.
Pentru noi, zilele săptămânii curg cu totul altfel. După noaptea de joi parcă urmează o zi de week-end. Toată echipa îți dă seama că fiecare zi de joi va fi așa pentru cel puțin trei ani înainte. E spectaculos.
Vineri
Aceeași liniște, răcoarea din curte, sunetul tastelor după 6 dimineața. Hărmălaie, mic dejun, micile drame matinale ale copiilor care nu primesc acces la telefon pentru a se uita „la bile” și o mare noutate.
E prima oară după mulți ani când eu și Lena mergem împreună la birou fiind singuri în mașină, fără cel puțin unul dintre copii. Amândoi ne simțim nefiresc în liniștea din mașină. Lena se uită pe furiș la o fotografie cu Zlata și, în spatele ochelarilor de soare, sunt deja lacrimi. Renunță la ei și începe să plângă de-a binelea.
La birou rezolvăm multe în doar câteva ore care trec foarte dinamic. Ședință de totalizare pe proiectul Panel TV, sarcini fixate pentru săptămâna care vine, acte semnate și negocieri care continuă cu parteneri din SUA, Marea Britanie, România, Bulgaria, Serbia, Rusia și Georgia. Multe mii de kilometri între ei, reduse la decizii care se iau la telefon, whatsapp și mailuri. Toate astea mă proiectează instantaneu peste luni și ani înainte, într-un perpetuu mozaic de cercetări despre cei care nu primesc ajutor social, percepții și impact privind situația din Ucraina, preferințele consumatorilor de iaurt și chefir, studii pe fumători și tot așa.
Seară plăcută petrecută mai mult afară cu copiii, cu un ochi pe telefon și reprize pe laptop. E trecut de ora 12 noaptea și povestea cu Balul Legumelor se pare că a scurtcircuitat viteza cu care răspund la sarcinile de serviciu. Am ațipit. Telefonul vibrează încet; negocierile și planificările continuă pentru încă două reprize, apoi în sfârșit liniște.
06:36 încă un schimb de mesaje și vine confirmarea că proiectul cu partenerul din SUA va începe săptămâna viitoare și vor fi trei luni de muncă intense. Bună dimineața! Este sâmbătă.