Născută la 15 ianuarie 1958, în satul Cărpineni, raionul Hâncești. A făcut studii la Școala Pedagogică „Boris Glavan” din Soroca. A lucrat 22 de ani educatoare. În 1999 a plecat în Italia la lucru. În 2012 s-a întors la baștină, unde, împreună cu un grup de consătence, a format grupul etnofolcloric „Baștina” care promovează tradițiile și obiceiurile neamului. Conduce grupul etnofolcloric „Carpenii” și cercul „Mâini dibace” din cadrul LT „Ștefan Holban”. Este consilieră în Consiliul Local al comunei Cărpineni și președintă a Asociației Băștinașilor din Cărpineni.
Luni
Îi mulțumesc Domnului că sunt sănătoasă, începe o noua săptămână.
Covidul a împărțit viața noastră în până la pandemie și după. A devenit mai stresantă, mai săracă viața noastră în această perioadă, dar mă strădui să mă conformez noilor reguli, cu toate că nu-i chiar așa de ușor. Datorită situației pandemice suntem din nou online.
Sunt mai liniștită că nu trebuie să alerg, fac lucrurile oleacă mai calm, hrănesc iepurașii care au facut de acum ochișori și umblă ca niște ghemotoace pufoase după mâncare. Îmi place să-i privesc cum mănâncă felioarele de morcov și cartofi, apoi hrănesc purcelușii. E un lucru care îmi place. Apoi strâng smăntăna, până se încălzește laptele acru, fac niște clătite pentru nepoței. Luăm dejunul și se încep lecțiile online.
Astăzi am hotărât să-i fac o vizită unei doamne în vârstă care mi-a telefonat și mi-a propus niște lucruri vechi, exponate valoroase pentru muzeul satului. E o doamnă de 83 de ani, foarte vioaie la vârsta ei și cu o logică de fier. M-am dus la ea cu un pachet alimentar, că trăiește singură, este foarte bucuroasă când cineva, în afară de asistenta socială îi trece pragul.
Mi-a dat o covată de peste o sută de ani și un fier de călcat de 200 de ani...
Am vorbit mult, cei mai în vârstă sunt dornici de vorbă, apoi mi-a dat lucrurile păstrate cu multă grijă de la părinți și chiar de la bunei. Mi-a dat o covată de peste o sută de ani și un fier de călcat de 200 de ani. Îmi explică că îi era jale să arunce aceste lucruri, păstrate de părinți. I-am mulțumit mult mătușei Mărița Arsene-Barcari.
Cu un an în urmă, domnul Ion Tulbu, șeful Direcției Cultură Hâncești, m-a întrebat de ce noi, grupul „Baștina”, nu deschidem un muzeu etnografic. Am hotărât să facem în sat așa muzeu și acum mă ocup cu recoltarea artefactelor. Vreau să mulțumesc tuturor persoanelor care sunt de acord să doneze lucruri care au aparținut părinților și buneilor și chiar străbuneilor. Sunt mândră că pot și eu participa la înmulțirea colecției cu multe lucruri făcute de mâina mamei mele, cusături și broderii care au mai mult de 60 de ani.
Un început de săptămănă productiv. După masă am avut ședință cu membrii grupului etnofolcloric „Carpenii” care așteaptă să se termine mai repede lecțiile online și să ne întoarcem la lecții cu prezența fizică.
Seara, încă o intâlnire cu iepurașii și purcelușii. S-a mai dus o zi din viață, dar a fost cu folos și asta mă face să mă simt bine, să-mi fac planuri pentru ziua de mâine.
Marți
Dimineața de marți cu vânt, dar cu un soare zgârcit, începe cu o cafea și o felie de tartă cu mere, pregătită aseară, dar dacă mai pui deasupra și o cremă de smântână cu nuci și cacao e ceva deosebit. Dupa așa dejun poți să faci orice, dispoziție super.
Ca de obicei iepurașii, purcelușii și, iarăși, gândul la muzeu. Am fost telefonată de o fostă vecină din copilărie, Nadejda Cotiugă. Fulgii de nea se așează domol pe pământul înghețat. Ne-am adus aminte de copilărie, de mamele noastre și mi-a propus să trec pe la ea, auzind că colecționez lucruri pentru muzeu.
Când ne-am întâlnit mi-a arătat niște lucruri de care am rămas impresionată. O lampă care crede ea că are peste 70 de ani, la care mama ei, mătușa Cristina, pe care o țin minte foarte bine, fiindcă locuiam aproape, și-a cusut capodoperele ei, fata cu cerb și un buchet de trandafiri, cusute pe pânză neagră, de o rară frumusețe și măiestrie. Am admirat, de asemenea, și lucrul de mână al bunicilor, două coveți cioplite din tulpina unui copac, care îl puteau cuprinde patru brațe, care au mai mult de 100 de ani și erau cioplite și lucrate cu dalta, că nu prea erau alte instrumente pe timpurile celea. Ne minunăm de încelepciunea, hărnicia, ingeniozitatea buneilor.
Satele Moldovei mele, astăzi la grea încercare, putredele garduri grele cad peste vechea cărare...
Am vorbit despre faptul cât este de important ca generația tânără să prețuiască, să ocrotească tezaurul lăsat de bunei și străbunei. Copiii sunt plecați peste hotare și cine știe dacă se mai întorc în sat. Aceasta este o tragedie a neamului, rămân satele fără tineri. „Satele Moldovei mele, astăzi la grea încercare, putredele garduri grele cad peste vechea cărare”. Se duc tinerii, ne parăsesc bătrânii, rămân satele pustii.
Am încheiat cu discutarea știrilor de ultimă oră, despre corupții care protestează, despre necesitatea susținerii actualei guvernări și reformelor propuse de președintele țării Maia Sandu. Suntem cu speranța că alungarea corupților, confiscarea averilor dobândite ilicit, reformarea justiției, ridicarea nivelului de trai, va face ca tinerii să se întoarcă acasă, acesta este visul tuturor parinților a căror copii sunt peste hotare.
Miercuri
O zi obișnuită, ca celelalte, cu dejun, cu nepoții, lecții online.
De dimineață am primit un apel de la fosta șefă, doamna Eudochia Holban. Mă sună când are să-mi povestească ceva interesant, frumos - a mai privit o șezătoare la televizor și își împărtășește impresiile. Este o promotoare activă a tradițiilor și obiceiurilor neamului, are o vastă experiență și mereu se împarte cu noi, membrii grupului etnofolcloric „Baștina” din care face și dumneaei parte. Astăzi a vizionat la „Tezaur folcloric” o secvență care i-a amintit de un obicei uitat de la noi din sat. „Scrie să nu uiți, imi spune, va fi foarte frumos și interesant”. Am discutat cu ea despre cum să aranjăm obiectele, cum ar fi mai bine să organizăm muzeul. Îmi place să discutăm ore întregi despre faptul cum să facem mai atractivă, mai diversă activitatea grupului „Baștina”. Am mai vorbit despre faptul cum ar fi mai bine să motivăm consătenii să doneze mai multe obiecte vechi, de multe ori ele sunt depozitate departe de ochii lumii.
Cancerul politic a invadat fostul parlament, justiția și acum e foarte greu de stârpit această boală...
Urmăresc cu atenție dezbaterile de pe rețelele de socializare și nu pot înțelege obrăznicia foștilor deputați, a hoților care au fugit și mai au curajul să amenințe de peste hotare guvernul, pe președintele țării. Cancerul politic a invadat fostul parlament, justiția și acum e foarte greu de stârpit această boală, dar nu e imposibil. Oamenii de bună credință speră că dreptatea o să triumfe, că vom ieși din această criză și vom avea o viață mai bună acasă.
Joi
Azi, dupa munca de dimineață, am luat micul dejun, plăcințele cu brânză, cu varză și bostan și o cană de ceai de mintă aromată, strânsă din grădina mea. Apoi o porție de informație de pe rețelele de socializare, unde am dat de o postare, de o fotografie cu o doamnă care merge pe locul unde a fost iazul. Am scris un comentariu despre faptul cât de frumos era acest loc în timpul copilăriei mele, până în anul 1994, când a avut loc o inundație, după care iazul nu a mai fost reabilitat. Apoi au avut loc mai multe lucruri urâte, după care satul a rămas fără iaz, a fost vândut nelegitim prin decizii și semnături false de către fostul primar.
Chiar dacă s-au făcut investigații și s-a decis, în instanțe, ca iazul să se întoarcă înapoi satului, s-au găsit din nou oameni cu kulioace, care au luat din nou iazul din posesia satului (mai bine zis pământul de sub iaz) care acum se află într-o stare deplorabilă, chiar în mijlocul satului. Era o priveliste minunată, să privești la sălciile care se scăldau în oglinda apei, la mulțimea de copii care se scăldau toată vara. M-a apucat nostalgia pentru acele timpuri frumoase. Mă gândesc cât de frumos ar fi ca iazul să se întoarcă din nou satului. Mai sperăm că după reforma justiției, dreptatea să triumfe, dacă nu, vom ieși noi, cetățenii, să cerem dreptate, dacă va trebui și la CEDO vom ajunge.
Am vrea să întoarcem lucrurile în albia normală, să avem din nou un iaz în mijlocul satului și un parc frumos, cu un havuz, cu pistă pentru bicicliști, ca la oraș, pe aleile cărora tinerii și oamenii în etate, cu nepoți de mâină, să se plimbe. Este un vis al meu și îmi voi depune toate eforturile, împreuna cu alți consăteni și băștinași din diasporă, că să se realizeze. Să fie un parc, în care să se regăsească aleea Tineretului, aleea Băștinașilor, aleea Dumitru Crețu, Mihai Arnautu, Sergiu Fodor, tineri eroi din satul Cărpineni, căzuți pentru integritatea țării, aleea Păcii. Sunt mulți oameni care vor bine satului Cărpineni și vor ca satul să devină mai frumos, mai prosper. Speranța moare ultima și credem că, susținând reformele, vom avea și un viitor mai bun, acasă în Moldova, acasă în Cărpineni.
Vineri
Sfârșit de săptămână. O saptămână tensionată din punct de vedere politic. Noutățile sunt diferite: și mai bune, și mai rele, dar vestea cea mai bună este că de luni, 7 februarie, revenim cu prezență fizică la lecții. S-au bucurat mult nepoții, se vor întâlni din nou cu colegii, viața devine mai veselă, mai interesantă.
M-am bucurat și eu. Prima sămbătă din luna februarie e tradiționala intâlnire cu absolvenții, este o bună ocazie de a te întâlni cu cei care dau mai rar pe acasă. Dacă nu cu prezența fizică, măcar online. Mai schimbi o vorbă, mai auzi vreo noutate, te mai bucuri, te mai întristezi, viața merge înainte. Dar cele mai plăcute sunt clipele când fiecare își amintește momentele hazlii prin care am trecut în frumoșii ani de școală. Oricând sunt actuale cuvintele cântecului „Anii de școală frumoși mai sunt” și când înveți la școală și când ai 48 de ani de când ai terminat școala…
Ne-am împraștiat prin lume, dar gândul este mereu acasă, la baștină. Și cea mai frecventă întrebare este cine din profesorii iubiți mai este printre noi? Cu părere de rău, ne lasă profesorii, rămân tot mai puțini, oricum, ne aducem aminte cu dragoste și căldură de cei ce ne-au ghidat 10 ani, au fost alături de noi și la bine și la greu. Mulțumim, dragi profesori!
Azi mai am o misiune, să vizitez o doamnă care are nevoie de ajutorul meu, nu atât material, cât de susținere morală. Este paralizată, e singură și se bucură nespus când cineva îi trece pragul. Are sute de întrebari și la toate așteaptă răspuns. Așa sunt toți bătrânii: au nevoie de atenție, omenie, compasiune. Cu cât faci mai mult bine, cu atât te simți mai bine. Trebuie să ne străduim să fim mai aproape de cei ce au nevoie de ajutorul nostru, să fim mai aproape de cei mai triști ca noi, nu numai de sărbători, ei mereu au nevoie de cineva care să le fie aproape. Nu mor de foame, dar o vorbă bună, o mângâiere îi face să se simtă bine. Și atunci când cei care sunt alături de mine se simt bine mă simt și eu mai bine. Fă bine cât poți, că de rău e plină lumea, spune un proverb.
Mă strădui și eu să fiu cât pot de utilă, să fac bine, să ajut pe cine pot.
Așa m-au învățat părinții, așa îmi învăț fiica și nepoții. Vă doresc tuturor, sănătate, omenie, compasiune.