Cel mai renumit poem al marelui Konstantinos Kavafis (29 aprilie 1863, Alexandria, Egipt – 29 aprilie 1933, Alexandria) – poetul „născut la 13 ani după naşterea lui Eminescu, şi la 9 ani după naşterea lui Rimbaud, [e] contemporanul lui Hugo şi al suprarealiştilor, al lui Baudelaire şi al lui Rilke, al lui Trakl şi al întregii renaşteri din poezia americană, al lui Esenin şi Lorca…” (Aurel Rău) – capătă o cu totul altă rezonanţă în actualul context european & mondial, când „barbarii” – alţii decât cei consideraţi „totuşi o soluţie” – au invadat militar o ţară. Oricât aş fi pledat pentru autonomia estetică a operei de artă, n-am cum să fac abstracţie de suflul pârjolitor al războiului, ceea ce înseamnă că discuţia pe marginea antologiei lui Konstantinos Kavafis, Aşteptându-i pe barbari. Traduceri şi studiu introductiv de Aurel Rău, Cartier de colecţie, 2022, s-a desfăşurat pe-un fundal dramatic, la fel ca şi – câteva zile înainte – şi finala Eurovision-ului, câştigată de formaţia ucraineană. Pe lângă traducătorul antologiei, poetul nonagenar Aurel Rău (născut în 1930, aşadar contemporan – vreme de 3 ani – cu Kavafis), am ales trei scriitori aparţinând unor generaţii diferite: criticul şi istoricul literar Alexandru Cistelecan; poetul, prozatorul, diaristul & traducătorul Radu Vancu, din generaţia 2000, şi tânărul poet post-douămiist Ion Buzu, iată-i în plin dialog:
Oricât de tentat ar fi să citez aici poemul ce dă titlul antologiei, altminteri cunoscut de toată lumea, voi încheia cu un alt text, la fel de renumit, Ithaca, tocmai pentru pledoaria sa – ierte-mi-se barbarismul – „constructivă” & edificatoare pe plan personal. (Iar în paranteza care tocmai se închide, nu pot să nu amintesc de expresia auzită în fragedă copilărie: „Limba te duce la Kiu…”, alias Kiev, tot o Ithaca a slavilor ortodocşi, la care însă se ajunge după un drum iniţiatic „plin de aventuri și bogat în descoperiri”, după ce că drumeţul „învaţă, învaţă de la cei învăţaţi” – şi nu călare pe caii-putere ai maşinilor blindate…)
* * * * * * * *
Ithaca
Când pentru Ithaca te vei porni pe cale,
dorește-ţi ca drumul să fie lung,
plin de aventuri și bogat în descoperiri.
De Lestrigoni și de Ciclopi,
de mâniosul Poseidon – nu te teme;
căci din acestea în drumul tău nu se vor ivi,
dacă gândirea îţi rămâne înaltă, și o aleasă
emoţie îţi prinde trupul și sufletul.
Pe Lestrigoni și pe Ciclopi, pe sălbaticul
Poseidon, nu-i vei întâlni,
dacă nu-i cari în propriul suflet,
dacă propriul suflet nu ţi-i scoate înainte.
Dorește-ţi ca drumul să fie lung. Ca
multe să fie dimineţile de vară
când, preamulţumit, bucuros,
vei pătrunde în porturi nemaivăzute; la
târguri feniciene te oprește,
să cumperi marfa cea bună,
sidefuri și corali, chihlimbar și abanos,
și voluptuoase parfumuri, de tot soiul,
cât poţi mai multe voluptuoase parfumuri;
mergi în multe orașe egiptene,
învaţă, învaţă de la cei învăţaţi.
Păstrează Ithaca mereu în gând;
s-ajungi acolo îţi este ţelul.
Dar nu te grăbi în această călătorie.
Mai bine să dureze ani mulţi;
și, de-acum bătrân, să acostezi în insulă
bogat doar prin ce ai câștigat pe drum,
fără să mai aștepţi ca Itaca să-ţi dea bogăţii.
Ithaca ţi-a dat frumoasa călătorie.
Fără ea, nu te-ai fi pornit pe cale.
Altceva nimic nu-ţi mai poate da.
Şi chiar săracă de-o vei găsi, Ithaca nu te-a înșelat.
Așa-nvăţat cum ai ajuns, cu atâta experienţă,
ai înţeles ce înseamnă o Ithacă.
