După 23 martie 1991, ca urmare al refuzului CC al PCM condus de Grigore Eremei de a accepta integrarea platformei democratice în programul PCM, s-a creat o sciziune în cadrul organizaţiei partidului comunist din RSS Moldovenească.
Astfel, la 8 aprilie 1991, la Chişinău a fost convocată Conferinţa de constituire a Partidului Comunist independent din Moldova. Raportul de bază despre crearea acestuia a fost prezentat de către Anatol Gavrilov, colaborator ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A fost dat citirii, de asemenea, proiectul de statut al PCM independent. În total, în cadrul conferinţei au luat cuvântul 12 persoane, printre care un reprezentant al Partidului comunist independent din Estonia, al Partidului Social-Democrat din Moldova – primul partid politic altul decât comunist, creat un an mai devreme, în mai 1990, precum şi membri ai Clubului umanist din oraşul Chişinău şi secretarul doi al CC al PCM, Ion Guţu.
Printre principalele teze ale Conferinţei de constituire al PCM independent se evidenţiază câteva, relevante dacă sînt privite din perspectiva sfârşitului subit al Uniunii Sovietice cinci luni mai târziu. Anume, s-a vorbit atunci despre imposibilitatea genetică a PCUS de a se reforma cu adevărat şi începutul procesului de prăbuşire al PCUS şi a filialei sale în Moldova, PCM. S-a spus că se intensifică pericolul instaurării unei dictaturi neo-totalitare, iniţiatorii cărora nu sunt altcineva decât forţele reacţionare din cadrul nomenclaturii de partid şi a altor forţe conservatoare, care nu sunt numite, dar putem lesne presupune că se avea în vedere personalul din KGB, armată şi alte structuri de forţă pro-imperiale.
Se trăgea alarma asupra nevoii de a uni eforturile tuturor forţelor democratice din republică şi din afară în lupta împotriva Centrului, adică a PCUS, precum şi a agenţilor lor din teritoriu – făcându-se trimitere explicită la aparatul de partid al CC al PCM. Vorbitorii la conferinţa de acum 20 de ani, din 8 aprilie 1991, erau convinşi că PCM nu e capabil să se democratizeze din câteva considerente: existenţa unei structuri organizaţionale rigide, ghidată de aşa numitul principiu de centralism democratic, o dependenţă financiară de Centru şi, respectiv, înfeudarea intereselor locale celor ale Moscovei, precum şi neputinţa renunţării la iluzia construirii comunismului pe fondul unei înrăutăţiri catastrofale a nivelului de viaţă.
In consecință, Partidul Comunist independent din Moldova îşi propunea să rupă complet cu trecutul şi practicile de tip stalinist, să promoveze suveranitatea şi independenţa republicii, precum şi crearea unui nivel civilizat de viaţă şi integrarea în comunitatea europeană după formula: un singur popor, două state independente – România şi Republica Moldova.
După cum se observă, programul PCM independent era unul diferit de cel actual al Partidului Comuniştilor, ultimul perpetuând nu numai unele teze staliniste în ceea ce priveşte identitatea majorităţii populaţiei din R. Moldova, dar şi de ideologie în sens mai larg. În ultimă instanţă, PCRM a păstrat ataşamentul faţă de anumite practici de sorginte totalitară, printre care justificarea folosirii forţei brute împotriva celor care se exprimă împotriva comunismului, aşa cum a ieşit foarte clar în evidenţă pe 7 aprilie 2009 şi în zilele care au urmat.
