Mai acum vreo săptămână, un blogăr cucuiet susţinea că s-a pus la costum să sărbătorească Ziua Eliberării de sub Dictatura Băsescu, cum anunţase, Dan „Felix” Voiculescu. Non-ştire ludică. De atunci, pe dulcea Dâmboviţă a curs ceva apa şi ştirile grele au venit în valuri.
Adrian Severin a aflat că la Bruxelles nu-i ca la Bucureşti. S-a autosuspendat de unde s-a putut, bocit de Vanghelie, dar în Europa a fost trimis în banca măgarilor, unde-i era locul şi acum face schimb de experienţă cu vecinii. Despre certificate care probau cancerul tătarului de la Cotroceni şi despre cum poţi face să dispară o valiza cu un milion de dolari. Apoi, arestat pentru mită, deci se poate, liderul sindical Marius Petcu a declarat trist: „am făcut atâta bine în aştia 20 de ani, nu mă aşteptam la aşa ceva”! Nici noi, mai ales ca ultimul bine şi-l făcuse chiar lui, 40.000 de euro - mită. In plus, Dan Diaconescu-nici-nu-ştiţi-ce-pierdeţi a pierdut dreptul la Partidul Poporului, contestat de Asociţia Românilor Sinceri. In fine, un mogul şi un înlocuitor de mogul de presă erau să-şi dea în cap la Realitatea TV. Noroc că gărzile de corp erau pe acolo.
Da, „în România se întâmplă mereu lucruri interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie”, zice cu năduf Dorin Tudoran. Năduful saptămânii aparţine lui Victor Ponta: „Băsescu ne-a vândut pe toţi americanilor”! Da, şi? A fugit Daciana de-acasă? Au dat ruşii mai mult?
Şi aşa am ajuns la valul săptămânii, Wikileaks. Mulţi au avut speranţe mari. Aşteptau un ţunami. Dar, inospitaliera Marea Neagră e mai blândă. Iar Dunărea are valuri cât sa legene romanţa-vals, „Barca pe valuri pluteşte uşor/Inima îmi saltă plină de dor”. In rest, disperare mare. De la americani ne aşteptam la altceva! Îi credeam mai serioşi! Doar revista presei româneşti, numai lucruri ştiute, numai bârfe, doar zvonuri! Având în vederea subtilitatea analiştilor care fac politica la televiziuni, inteligenţa doctrinară, subtilitatea retorica şi oratorică a politicienilor, cinstea şi lupta lor pentru binele ţării, dezamăgiţii parcă ar avea dreptate, nu? Fataliştii zic că, aci, la Porţile orientului, „où tout est pris à la légère”, americanii s-au molipsit şi ei de uşurătatea şi de nepăsarea locului. De la agonie, la extaz, şi retur, n-a fost decât un pas: „Wikileaks, ce mare cacealma! Lehamitea şi greaţa” şi „La aşa ţară, aşa Wikileaks”.
In realitate, diplomaţii americani şi-a facut bine treaba, au cules toate informaţiile care le-au trecut pe sub ochi, le-au intrat pe o ureche şi n-au ieşit pe cealaltă. De treierea informaţiilor primare, de sistematizarea şi sintetizarea lor se ocupă alţii, iar concluziile lor n-au mai ajuns în labele lui Julian Assange. In rest, daraveri de clopotinţă dâmboviţeană, pro si antimaricani, pro si anti ruşi, politicieni care fac afaceri, afacerişti care fac politică, mogului de presă care fac de toate, multă corupţie, mulţi proşti şi, da, mulţi şmecheri proşti. In funcţie de capatul puştii la care s-au aflat, puterea şi opoziţia s-au ciocănit reciproc. Accidentul în care a murit un om, rău gestionat de americani şi de români, a oferit opoziţiei gloanţe contra lui Băsescu: a făcut concesii, a fost umilit, a sărutat papucul Unchiul Sam.
Însă între umbrela americană şi cizma rusească ce-i de preferat? Macar sub umbrela americană, cinstitul Năstse se poate da victimă politică, prostnacul Mircea Geoana se crede „number one”, dar numai sub papucul Mihaielei, iar prostuţul Ponta, pe care nu-l asculta nimeni, se poate juca de-a Micky Mao.
Wikileaks n-a fost ce s-a crezut, dar a stârnit valuri interesante, inclusiv despre oamenii cu care defilăm. Însă la noi, ce e val, ca valul trece! Ar trebui, poate, să înlocuim îndemnul „Deşteapta-te, Române”. O combinaţie între „Noi suntem români” şi „Iar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămânem!” ni s-ar potrivi mai bine!
