Recent, Andrei Pleşu a făcut portretul în apă tare al unei gâze politice, liberalul Crin Antonescu. Sub titlul ca o lespede de mormânt, „Un politician second-hand”, ne oferă profilul insului inconsistent, cu fundul şi cu capul în toate luntriile ce-i trec prin preajmă. „Un Rică Venturiano care se joacă de-a Vlad Ţepeş”, incapabil să accepte că poate să bată şi câmpii. Generos cu fiinţele mici, Andrei Pleşu îi acorda liberalului „şansa de a-şi veni în fire”, deşi nu excludea ceva enervări precipitate. Adevăr, omul s-a enervat, la nivelul unei glumiţe, după care s-a pornit să-şi arate bărbăţia. Politică.
Un animal politic inconsistent
Uniunea Social-Liberală, alinţa politică contra naturi dintre PNL, partidul lui Iliescu&Vanghelie şi partidul-televizor al unui informator al securităţii, nu are nici măcar o urmă vagă de program politic. Are, zice, Crin Antonescu. Dar nu poate fi prezentat. Opinia publică este concentrată pe alte nenorociri. Şi le-a enumerat, în ordine: „Japonia, divorţul familiei Columbeanu, războiul din Libia, divorţul dintre Oana şi Pepe”. Clar, animalul politic Crin are naturelul simţitor, dar nu suferă de exces de inteligenţă.
Apoi Crin a ieşit la iarbă verde. Nu la pascut, ci la bătut câmpii. El şi „tovarăşii” lui de drum, au idea fixă că fără voturile diasporei, favoarabile lui Traian Băsescu, azi ţara trăia fericirea de a fi condusă de prostănacul Mircea Geoană. Este motivul pentru care Crin a căzut pe gânduri. Două premiere în viaţa lui. Gândeşte, prima; gîndeşte la o lege, a doua. Bun, să nu exagerm, e doar o ipoteză. Votul românilor din străinătate ar trebui condiţionat de plata unui impozit în ţară. I s-a explicat că ideea aduce a vot cenzitar, prin care bogaţii erau favorizaţi faţă de cei săraci. N-are nimic în comun cu liberalismul şi i-ar face să se răsucească în mormânt pe înaintaşii lui, Brătienii. De ruşine. Dacă ar merge mai des la şedinţele Parlamentului, măcar să citească ziarele, Crin ar fi aflat că românii care muncesc în străinătate au trimis în ţară 30 de miliarde de euro, în ultimii şase ani. Ar fi mai bine pentru ţară ca aceşti oameni să muncească acasă, pe salarii mici, să plătească impozite pe măsură, sau, mai rău, să trăiasca din ajutor social sau de şomaj şi să nu plătească nici un impozit? Tinerii care studiază în ţară ar avea drept de vot, iar cei care studiază în străinătate - nu, deşi nici unii, nici alţii nu sunt plătitori de impozite? I s-a explicat lui Crin că lege este curat anticonstituţională. Incepînd cu articolul fundamental care prevede egalitatea în drepturi între toţii cetăţenii ţării, indiferent, deci, unde trăiesc şi muncesc.
Problema e alta. Românii plecaţi de-acasă, care trăiesc şi muncesc în democraţii consolidate, au devenit mai sensibili la imnul lor, care începe cu „Deşteaptă-te, Române”! Şi mai angajaţi civic, mai conştienţi de drepturile lor, dar şi de datoria de le exercita, inclusiv de spune „da” sau „nu” prin intermediul votului. Şi s-au radicalizat şi politic. Nu vor să audă de o stângă care-şi are obârşia în moravurile, năravurile şi oamenii comunismului. Face senzaţie şi acum pe internet povestea românului din Extremul Orient care a bătut cale 1.500 de kilometri, convins că votul lui ar putea bara calea spre putere a partidului lui Ion Iliescu & haita lui de criptocomunişti, securişti şi imbuibaţi ai tranziţiei. Adică, exact aliaţii de azi ai lui Crin Antonescu. Acesta este şi motivul pentru care liberalul Crin se opune votului electronic şi prin corespondenţă, care ar diminua absenteismul şi acasă şi în străinătate.
Nu demult, un politician suprins în exerciţii democratice vecine cu discriminarea etnica, s-a apărat invocînd dreptul politicianului de mai spune şi prostii. Fireşte, şi acesta este un drept al omului. Sfânt! Numai că aşa cum cei care simulează multă vreme nebunia riscă să devină nebuni şi cei care spun prostii prea des îşi asumă nişte riscuri. Liberalul Crin, abuzînd de dreptul de a spune prostii, riscă să-şi pună întelectul între paranteze. Ar fi păcat. Altfel, pare inteligent!
