26 martie 2001
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentator:
Neculai Constantin Munteanu).
PSDR sau privind înapoi cu mînie.
Acum cîtva timp, un institut din Franţa, preocupat de reconstituirea istoriei dictaturilor din secolul al 20-lea a primit un cadou consistent din partea Romaniei. Era un ultim gest cultural făcut de cabinetul Isărescu. Astfel, la muzeul francez au sosit cîteva şepci muncitoreşti purtate de Ceauşescu prin vizele lui de lucru, nişte albume cu poze, cravate de pionier şi citeva tablouri din galeria interminabilă a „omagiilor” artistice. S-au ridicat atunci colegi ai lui Adrian Năstase şi Vadim Tudor pentru a „infiera” iniţiativa care ne prezenta lumii ca pe un popor chipurile de „subdezvoltaţi”.
Probabil, îşi imaginau politicienii, pentru europeni comunistul din Romania este un mister. Muzeul, cu toate ale lui, a fost blamat ca un pamflet anti-românesc şi cu toate că obiectele sunt deja expuse acolo, parlamentarii au decis, cu o majoritate relativ confortabila să ceară returnarea donaţiei.
Nu pentru că ar dori ca mai întîi românii să înţeleagă trecutul imediat ci, mai degrabă, pentru că le este greu şi lor să se despartă de obiectele agonisite de cel care, pentru unii dintre ei, continuă sa fie un mare „om de stat”. [...]
Cu greu s-a votat in Parlament înfiinţarea unei instituţii care să privească prin gaura cheii arhivele Securităţii. CNSAS şi-a încarcat scurta biografie cu cîteva gafe, cu evaluări superficiale şi unele slăbiciuni care doar din frică se nasc. Este doar o jumătate de instituţie, de fapt, numai faţada ei. Consiliul ar trebui să cerceteze ce-au făcut politicienii, jurnalistii şi personalităţile din Romania în ultimii 50 de ani. Cheile arhivelor se află în măinile serviciilor secrete care scot de acolo doar ce le interesează, restul, intrînd, pasă-mi-te sub influenţa Legii siguranţei naţionale sau a serviciului de informaţii sau a arhivelor statului.
O a patra lege, dragă lui Adrian Năstase, vine să salveze aparenţele, cea a secretului de stat. Si, ca prin minune, tot ce ar putea fi compromiţător în biografia mai marilor vremurilor, a celor care au fost şi pe alocuri încă mai sunt la putere, se transformă în secret de stat şi informaţii de care depinde siguranta naţională. Din dosare sunt extrase acele pasaje care aparţin, intim, mecanismelor represiunii, pentru ca aceste pagini, se spune sunt „secret de stat”. [...]
Nu se mai miră nimeni că se lucrează intens la imaginea poliţiei şi la întărirea atribuţiilor ei. Nu se mai miră nimeni că ministerele cheie îşi pun de pază la arhive serviciile secrete nou-nouţe, sau, să îşi propună desfiinţarea CNSAS sau cel puţin reducerea fondurilor. Ideea renaţionalizării unor întreprinderi privatizate şi privatizarea altora în interesul clienţilor pare normală, cum firesc, pare şi faptul că diplomaţii noştri vorbesc la Moscova cu accent european.”
