Linkuri accesibilitate

O dronă a survolat Republica Moldova, intrând în România. Apoi a revenit (hartă)

update
Nu este prima dată când teritoriul Republicii Moldova este încălcat de drone folosite în războiul Rusiei în Ucraina (imagine generică).
Nu este prima dată când teritoriul Republicii Moldova este încălcat de drone folosite în războiul Rusiei în Ucraina (imagine generică).

O dronă de tip Shahed a traversat marți după-amiază Republica Moldova de la est la vest, inclusiv prin apropierea Chișinăului, înainte de a ajunge în spațiul aerian al României, prin județul Iași, a spus Ministerul Apărării. La scurt timp, drona a revenit, prăbușindu-se lângă Mihăilenii Vechi.

Aparatul de zbor intrus, folosit cel mai probabil în războiul dintre Rusia și Ucraina, a intrat în Republica Moldova în jurul orei 16:20, prin Transnistria.

Drona a forțat închiderea spațiului aerian în zona centrală a Republicii Moldova timp de peste o oră. Autoritatea Aeronautică Civilă a spus că șapte avioane civile au fost afectate: trei, aflate deja în zbor au fost ținute în așteptare în spațiul aerian al României aproximativ 15 minute, alte trei au rămas la sol la Chișinău, iar un avion a făcut o escală forțată la Iași.

Pătrunderea dronei în România a dus la suspendarea temporară a zborurilor și la Iași.

Autoritățile moldovene au spus că aceeași dronă a revenit după ora 17 pe teritoriul moldovean, iar Poliția a fost alertată în legătură cu prăbușirea ei într-un lan de floarea soarelui în raionul Râșcani, unde a provocat incendii.

Traseul dronei

Potrivit Ministerului Apărării, drona a pătruns în spațiul aerian național prin dreptul localității Slavianoserbca(Ucraina), deplasându-se spre Bender, prin regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

„Drona a fost monitorizată de sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale pe teritoriul țării. La ora 16:32, aceasta se deplasa în direcția municipiului Chișinău, iar la ora 16:36 a fost localizată în zona localității Bălănești, continuându-și deplasarea spre Cetireni, raionul Ungheni”, a transmis Ministeriul Apărării.

La ora 16:37, drona a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova prin apropierea localității Zagarancea, raionul Ungheni. A intrat în România prin județul Iași.

Spațiul aerian moldovean a fost închis în zona centrală pentru mai mult de o oră, între 16:30 și 17:39.

Înainte ca drona să ajungă în România, autoritățile din țara vecină au transmis un mesaj de avertizare prin SMS în care i-a anunțat pe locuitorii din județele Iași și Vaslui că obiecte neidentificate ar putea cădea din aer.

Mesajul a fost transmis înainte ca drona să intre pe teritoriul României, când încă se afla în spațiul aerian al Republicii Moldova.

În urma alertei, aeroportul din Iași a suspendat temporar toate zborurile.

„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au decolat la ora 16:39 pentru monitorizarea situației”, a transmis Ministerul Apărării din România.

Drona se întoarce

Serviciul operații aeriene al Republicii Moldova a semnalat ceva mai târziu că aceeași dronă a revenit în spațiul aerian moldovean din direcția Iași.

A fost observată în zona satului Cobani, raionul Glodeni, în proximitatea orașului Drochia, iar apoi - a satului Sturzovca, din apropiere de Bălți.

În cele din urmă, la ora 17:26, dispeceratul 112 a primit informația că, „în extravilanul localității Mihăileni Vechi, ar fi căzut un aparat zburător de mici dimensiuni asemănător unei drone”.

Poliția a spus că drona ar fi căzut într-un lan de floarea-soarelui, producând patru focare de incendiu, dar fără a răni pe nimeni.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

XS
SM
MD
LG