Linkuri accesibilitate

Fostul premier populist al Cehiei, Andrej Babiš, revine, alarmând aliații și Ucraina


Fostul premier ceh Andrej Babiš, liderul partidului populist ANO, bucurîndu-se de vuctoria la parlamentare, Praga, 4 octombrie 2025
Fostul premier ceh Andrej Babiš, liderul partidului populist ANO, bucurîndu-se de vuctoria la parlamentare, Praga, 4 octombrie 2025

Fostul premieri ceh Andrej Babiš a câștigat alegerile parlamentare din Cehia, după ce a promis mai multe beneficii sociale și oprirea ajutoarelor militare pentru Ucraina. Dar are în față negocieri dificile pentru formarea unei majorități de guvernare.

Miliardarul în vârstă de 71 de ani, care se declară „trumpist”, a revenit spectaculos la patru ani după pierderea puterii.

La 99% din voturi numărate, rezultatele arată că ANO a obținut 34.7%, în timp ce alianța de guvernământ actuală, Spolu (Împreună), a premierului Petr Fiala a încheiat alegerile pe locul doi, cu 23.2%, a spus Oficiul de Statistică.

Mulți analiști cred că Babiš ar putea negocia formarea unei coaliții cu partidul de extremă dreaptă SPD, care a cerut retragerea Cehiei atât din Uniunea Europeană, cât și din NATO.

„Dacă guvernul va depinde de poziția sau de sprijinul SPD, situația va fi foarte complicată”, a declarat Europei Libere Jan Macháček, consilier pe politică externă al președintelui ceh Petr Pavel.

Macháček a adăugat că acest lucru ar crea „o situație foarte periculoasă pentru politica externă, deoarece SPD este un partid extremist, profund anti-Ucraina, anti-UE și pro-rus”.

Temele de campanie

Babiš și-a organizat campania în jurul promisiunii că va mări sprijinul social pentru pensionari în țara de 11 milioane de oameni și că va opriri o inițiativă cehă prin care sunt achiziționate obuze și alte muniții pentru Ucraina. Dar el a exclus retragerea Cehiei din UE sau NATO.

Sărbătorind ceea ce a numit un „rezultat istoric”, Babiš a spus că va încerca să formeze un guvern minoritar dintr-un singur partid și că va purta discuții cu SPD și cu Motoriștii, un mic partid de extremă dreapta care se opune politicilor ecologice.

Alte partide, inclusiv cele din actuala coaliție de guvernare, au exclus formarea unui guvern alături de Babiš.

Totuși, analistul politic Jiří Pehe a sugerat, într-o discuție cu Europa Liberă, că acest lucru s-ar putea schimba dacă Babiš s-ar retrage și ar numi un coleg de partid în funcția de prim-ministru.

„Ar putea încerca să se apropie de unul dintre partidele aflate acum la guvernare, deoarece ar fi o soluție mai stabilă pentru el”, a spus Pehe.

Ca premier între 2017 și 2021, Babiš, dimpotrivă a criticat unele politici ale UE și are relații apropiate cu premierul ungar, Viktor Orbán, și cu cel slovac, Robert Fico, ambii pro-ruși.

Posibilitatea ca Babiš să revină la conducerea guvernului de la Praga alarmează aliații Cehiei obișnuiți cu actualul guvern, care a avut o poziție pro-occidentală și pro-Ucraina fermă.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG