Linkuri accesibilitate

Maia Sandu la „Marșul Suveranității”: Rusia, nu UE, este amenințarea principală pentru suveranitatea moldoveană    


 Șefa statului Maia Sandu ținând un discurs, în curtea Președinției, după un marș dedicat Zilei Suveranității R. Moldova.
Șefa statului Maia Sandu ținând un discurs, în curtea Președinției, după un marș dedicat Zilei Suveranității R. Moldova.

Oamenii din diferite regiuni ale R. Moldova au sărbătorit la Chișinău 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, participând la un marș organizat luni seara de președinta Maia Sandu, care a spus că Moscova rămâne pericolul principal pentru suveranitatea țării.  

Într-un discurs în fața participanților la marș, șefa statului a spus că „suntem martorii unui nou atac al imperialismului rus”, așa încât suveranitatea are aceleași valențe ca în momentul proclamării ei – „suveranitate față de orice intervenție străină, care pune în pericol libertatea noastră, dreptul de a vorbi limba română, dreptul de a ne cunoaște istoria”.

Ceva mai devreme în aceeași zi, opoziția pro-rusă în frunte cu Igor Dodon, a organizat și ea o demonstrație „în apărarea suveranității”, acuzând-o pe Sandu că ar încălca-o prin promovarea integrării europene.

La propriul marș, Sandu a răspuns, spunând că cei care azi își gravează suveranitatea” vor să „pervertească” această noțiune, pentru că ar „lupta de fapt pentru a subjuga din nou R. Moldova unui stat străin, unui imperiu care aduce doar distrugere, nenorocire și sărăcie”.

Participanți la „Marșul Suveranității” îndreptându-se spre clădirea președinției moldovene.
Participanți la „Marșul Suveranității” îndreptându-se spre clădirea președinției moldovene.

Cele două manifestații rivale au loc în debutul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, când aliații președintei Sandu din Partidul Acțiune și Solidaritate vor încerca să obțină din nou o majoritate cu promisiunea că vor integra R. Moldova în UE până în 2030.

Socialiștii, dimpotrivă, au obiectivul să aducă la putere o coaliție anti-europeană care ar restabili relația R. Moldova cu Rusia periclitată de agresiunea rusească împotriva Ucrainei.

„Parlamentul Moldovei trebuie să rămână al cetățenilor R. Moldova, nu să ajungă pe mâna Kremlinului”, a mai spus Sandu, repetând că aderarea la UE înseamnă tocmai „garantarea suveranității noastre, pentru că ne respectă”.

„Marșul Suveranității” a început la monumentul lui Doina și Ion Aldea-Teodorovici, din parcul Valea Morilor, cu un recital muzical. Participanții erau îmbrăcați în cămăși tradiționale și aveau tricoloruri.

Pe drumul spre clădirea președinției, locul unde în 1990 s-a votat Declarația de Suveranitate, oamenii scandau „Moldova suverană, țară europeană” și „Suntem un neam, un popor suveran”. În fruntea marșului au mers liderii puterii politice de la Chișinău, dar și unul dintre semnatarii Declarației de Suveranitate, scriitorul Ion Hadârcă.

Participanții la marș au făcut și îndemnuri la unitate. În curtea președinției, aceștia au avut parte de un concert și discursuri.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG