Ştiri
Tiraspolul a eliberat primii deținuți, după condițiile înaintate de Chișinău pentru tranzitarea gazelor
![Tiraspolul a eliberat primul deținut ilegal, după ce Chișinăul a condiționat acest lucru pentru a permite tranzitul gazelor spre stânga Nistrului.](https://gdb.rferl.org/01000000-0a00-0242-eaaf-08dc1674a9f3_cx0_cy13_cw0_w250_r1_s.png)
Cetățenii moldoveni Anton Malîșev și Stanislav Menzarari au fost eliberați din detenția ilegală din regiunea transnistreană. Asociația Promo-Lex a anunțat pe 11 februarie eliberarea lui Malîșev, după ce Chișinăul a cerut Tiraspolului să elibereze mai mulți deținuți din stânga Nistrului.
La două ore distanță, avocatul Vadim Vieru de la Promo-LEX a confirmat pentru Europa Liberă și eliberarea lui Menzarari. Acesta fusese răpit în 2020 de pe teritoriul Republicii Moldova, alături de alți trei bărbați, și acuzat de „spionaj”. Doi dintre ei au fost eliberați în aceeași zi, iar Adrian Glijin pe 7 aprilie 2023, însă Menzarari a rămas în detenție până acum.
Anton Malîșev a fost răpit pe 8 februarie 2023 și supus unui proces penal, potrivit asociației Promo-Lex.
„În această perioadă, sănătatea sa s-a deteriorat grav, fără acces la îngrijiri medicale adecvate. Condițiile precare de detenție au dus la pierdere drastică în greutate și afectarea stării sale generale”, se menționează într-un comunicat al asociației.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, originar din orașul Slobozia, a fost condamnat acum un an la 21 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Avocatul Vadim Vieru, directorul programului „Drepturile omului” la asociația Promo-Lex, a spus Europei Libere că „există dubii că fapta a fost comisă de el”.
Biroul pentru politici de reintegrare a confirmat eliberarea lui Malîșev, pe 10 februarie. Guvernul spune că acest lucru a fost posibil datorită eforturilor Chișinăului și a partenerilor internaționali.
Pe 10 februarie, premierul Dorin Recean a anunțat că Tiraspolul a refuzat grantul de 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a continua livrarea de gaze. În schimb, regiunea transnistreană va primi gaze achitate de o firmă din Dubai și livrate de una din Ungaria.
- Citește și: Ucraina confirmă că încă discută cu MET despre livrările de gaze pentru regiunea transnistreană
Chișinăul a condiționat tranzitul prin „câteva acțiuni care să demonstreze deschidere” din partea Tiraspolului.
Autoritățile moldovene așteaptă ca cele separatiste să elibereze deținuții politici, să rezolve problema liceului din Râbnița, să păstreze Moldova 1 în grila de emisie și să scoată așa-numitele posturi de control instalate în 2022.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Vezi ultimele știri
Ministerul Mediului vrea să modernizeze sistemul de monitorizare a calității aerului
![În prezent, în R. Moldova sunt instalate trei stații de monitorizare automatizată a aerului - la Chișinău, Mateuți (Rezina) și la Leova.](https://gdb.rferl.org/02490000-0aff-0242-e4e9-08daee316501_w250_r1_s.jpg)
Ministerul Mediului își propune să modernizeze sistemul de monitorizare a calității aerului prin procurarea a 11 stații automatizate, care vor permite colectarea datelor în timp real. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern în ședința de miercuri, 12 februarie.
Potrivit ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, rețeaua națională de monitorizare a calității aerului va include în total 18 stații automate de monitorizare și o stație mobilă. 11 dintre acestea vor fi procurate cu sprijinul UE. Potrivit notei informative, achiziția stațiilor automate de monitorizare și crearea Rețelei integrate naționale de monitorizare a calității aerului este estimată la circa 3,4 milioane de euro.
Cu ajutorul acestora, autoritățile își propun să reglementeze două sisteme - Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici și Sistemul Național de Monitorizare și Gestionare Integrată a Calității Aerului.
„Aceasta este o premieră pentru țara noastră. Asta va contribui la reacționarea rapidă când vor fi depășite limitele de poluare”, a spus Lazarencu în ședința Guvernului.
Ministerul Mediului spune că în prezent R. Moldova nu dispune de un sistem care să permită efectuarea măsurării calității aerului pe întreg teritoriul țării, iar sistemul actual este unul învechit și fragmentat, iar datele obținute „nu reflectă situația reală”.
Prin noile reglementări aprobate, Ministerul a stabilit că subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Mediu vor colabora cu autoritățile publice locale pentru a elabora planuri de menținere a calității aerului, care vor presupune acțiuni ca extinderea spațiilor verzi; introducerea unor zone cu emisii reduse și limitarea accesului vehiculelor în unele zone urbane; stimularea utilizării transportului public; dezvoltarea infrastructurii pentru mașinile electrice și biciclete și altele.
În prezent, specialiștii de la Agenția de Mediu preiau manual probele, zilnic, de la 17 stații de monitorizare. Doar Chișinăul, Bălțiul, Benderul, Tiraspolul și Râbnița, fiind cele mai mari centre industriale, au sisteme de monitorizare.
În plus, în țară sunt instalate deja trei stații de monitorizare automatizată a aerului - la Chișinău, Mateuți (Rezina) și la Leova, unde este o stație de control asupra poluării transfrontaliere, instalată în cadrul unui program ce are ca scop să evalueze transferul poluanților pe distanțe mari în Europa.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Zelenski, dispus să schimbe teritoriile ocupate în Kursk cu cele ocupate de Rusia în Ucraina
![Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la un briefing după o întâlnire cu ministrul britanic de Externe David Lammy. Kiev, 5 februarie.](https://gdb.rferl.org/d36d12de-5df1-4a7f-d916-08dd3bb47256_cx0_cy3_cw0_w250_r1_s.jpg)
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că intenționează să ofere Rusiei, la schimb, teritorii confiscate de forțele ucrainene în regiunea Kursk în schimbul regiunilor ocupate de Moscova, dacă cele două părți se vor așeza la masa negocierilor ca să ajungă la un acord de pace.
„Vom schimba un teritoriu cu altul”, a spus Zelenski într-un interviu acordat ziarului The Guardian. El a adăugat că nu știe ce teritoriu va cere Kievul de la Moscova în schimbul unei părți din regiunea Kursk.
„Toate teritoriile noastre sunt importante, nu există nicio prioritate aici”, a spus Zelenski în interviul publicat pe 11 februarie. În trecut, el a refuzat să renunțe la orice teritoriu cucerit de Rusia de când și-a lansat invazia pe scară largă în 2022.
Zelenski se va întâlni pe 14 februarie la Conferința de securitate de la München cu vicepreședintele american JD Vance și alți oficiali americani și a declarat că este pregătit pentru discuții serioase.
Interviul din The Guardian a fost publicat după ce Casa Albă a anunțat că Moscova l-a eliberat pe profesorul american Marc Fogel, care a fost considerat deținut pe nedrept de Moscova, și cu doar câteva ore înainte de un alt atac mortal cu rachete rusești asupra Kievului.
Casa Albă a descris eliberarea lui Fogel ca fiind un semn de „bună credință” al Rusiei, care ar putea ajuta la avansarea perspectivelor negocierilor de pace pentru a pune capăt războiului la scară largă lansat de Rusia în urmă cu aproape trei ani.
Președintele american, Donald Trump, care a fost sceptic cu privire la continuarea sprijinului SUA pentru Kiev, face presiuni pentru o soluționare a războiului și a intensificat eforturile diplomatice în ultimele zile.
Emisarul său pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, va participa, de asemenea, la Conferința de securitate de la München și va călători ulterior în Ucraina.
Trump s-a plâns mereu de costul mare al ajutorului pe care Statele Unite l-a oferit Ucrainei și a indicat că SUA vor cere ceva în schimb pentru a-și menține susținerea.
Zelenski a declarat pentru The Guardian că anul trecut i-a prezentat lui Trump ideea că Statele Unite vor avea acces prioritar la metalele rare ale Ucrainei într-un acord pentru a pune capăt războiului.
Ucraina are cele mai mari rezerve de uraniu și titan din Europa, a spus Zelenski. Președintele ucrainean i-ar fi spus lui Donald Trump că nu ar fi în interesul Statelor Unite ca aceste rezerve să fie în mâinile Rusiei și potențial împărțite cu Coreea de Nord, China sau Iran.
- Citește și: Volodimir Zelenski, pe tema mineralelor rare pretinse de Donald Trump: Să facem un acord!
Trump a menționat recent că mineralele rare fac parte dintr-un acord privind războiul din Ucraina și a spus că secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, va călători în Ucraina pentru a discuta despre resurse.
Zelenski a mai spus că intenționează să prezinte oficialilor administrației Trump „un plan mai detaliat” despre metalele rare și alte oportunități pentru companiile americane atât în reconstrucția Ucrainei postbelice.
Președintele ucrainean a mai spus că securitatea Ucrainei nu poate fi garantată fără implicarea SUA.
„Garanțiile de securitate fără America nu sunt garanții de securitate reale”, a spus el, făcând o altă pledoarie pentru mai multe sisteme de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Moldovagaz a procurat în premieră 2,5 milioane de metri cubi cu banii Tiraspolului
![Potrivit Moldovagaz, este prima oară când compania procură gaze naturale de pe piața europeană pe banii „Tiraspoltransgaz”. Nu este însă limpede de unde provin acești bani.](https://gdb.rferl.org/22f8b7e2-a24c-4aa0-9213-5d9c4e7edab7_cx13_cy19_cw66_w250_r1_s.jpg)
Compania Moldovagaz a anunțat miercuri, 12 februarie, că a procurat în premieră gaze naturale de pe piața europeană, cu banii oferiți de Tiraspoltransgaz. Volumul de 2,5 milioane de metri cubi va fi livrat astăzi consumatorilor din stânga Nistrului.
Într-un comunicat de presă emis în aceeași zi, Ministerul moldovean al Energiei a spus că gazul procurat a fost plătit în avans de Tiraspoltransgaz, iar tranzacția a avut loc marți, 11 februarie, la filiala din Chișinău a Bursei Române de Mărfuri.
Este pentru prima dată când regiunea transnistreană plătește pentru procurarea gazelor naturale, deși rămâne neclar din ce surse achită pentru acestea. Ministerul a precizat că a propus Tiraspolului aplicarea acestei soluții încă din decembrie anul trecut, dar atunci administrația separatistă a refuzat, invocând motive precum prețurile mari de pe piețele europene sau imposibilitatea de a le procura.
În stânga Nistrului au mai fost livrate și alte 3 milioane de metri cubi de gaze naturale, ca împrumut, acordat prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 10 februarie. Acestea vor trebui să fie restituite până la 31 martie.
Directorul interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus într-o postare pe rețele, că acest volum de gaze este necesar pentru a menține „funcționarea neîntreruptă” a sistemului de transport a gazelor naturale, precum și pentru a asigura funcționalitatea sistemului energetic al R. Moldova.
În primele 10 zile din luna februarie, regiunea transnistreană a primit gaze oferite de Uniunea Europeană și guvernul moldovean în regim de ajutor umanitar, pentru prevenirea unei catastrofe umanitare. Cantitățile livrate în regiune, în baza unui acord încheiat între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz, au fost limitate la 3 milioane de metri cubi de gaz zilnic, printr-o dispoziție a CSE.
Regiunea a rămas fără gaze cu o lună mai devreme, când au fost oprite livrările de gaze rusești din cauza expirării unui acord de tranzit prin Ucraina, iar concernul rus de stat Gazprom nu a oferit o rută de alternativă, în ciuda angajamentelor contractuale.
Luni, 10 februarie, premierul Dorin Recean a anunțat că administrația de la Tiraspol a respins o ofertă a guvernului de la Chișinău și a Uniunii Europene de a cumpăra mai departe gaze pentru regiunea transnistreană dintr-un grant european, în schimbul unor pași pentru îmbunătățirea drepturilor omului în stânga Nistrului.
Tiraspolul a preferat, în schimb, un aranjament prin care gazele ar fi aduse la hotar cu R. Moldova de trader-ul european MET Group și plătite dintr-un credit rusesc printr-o firmă din Dubai, transportul lor pe teritoriul moldovean până în regiunea transnistreană urmând să fie asigurat de întreprinderea Moldovagaz.
Guvernul de la Chișinău și autoritățile de la Tiraspol au declarat că aceste livrări ar trebui să înceapă la 13 februarie și să dureze până la sfârșitul lunii.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Din detenție ilegală, în detenție legală. După ce a fost eliberat din Transnistria, Anton Malîșev a fost reținut de polițiștii moldoveni
![Anton Malîșev se află acum în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.](https://gdb.rferl.org/01000000-0aff-0242-2ca0-08dc5f98ee4c_cx13_cy0_cw77_w250_r1_s.jpg)
Cetățeanul moldovean Anton Malîșev, care a fost eliberat din detenție de așa-zisele autorități transnistrene pe 10 februarie, a fost imediat reținut de polițiștii moldoveni pentru o infracțiune similară – trafic de droguri, și se află acum în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Informația a fost confirmată Europei Libere de către șefa secției comunicare și protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.
Potrivit acesteia, Malîșev era dat în căutare încă din 2021. Pe 20 mai 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat în absență la 8 ani de închisoare pentru că a păstrat substanțe psihotrope, cu scopul de a le comercializa.
- Citește și: Tiraspolul a eliberat primii deținuți, după condițiile înaintate de Chișinău pentru tranzitarea gazelor
În această perioadă, el s-a aflat în stânga Nistrului, unde ar fi continuat să comită aceleași infracțiuni. Pe 8 februarie 2023, bărbatul, acum de 34 de ani, a fost condamnat în regiunea transnistreană la 21 de ani de detenție pentru trafic de droguri.
„Statul R. Moldova asigură ca fiecare cetățean să răspundă pentru orice faptă în limitele normei constituționale, iar faptul că respectiva persoană a fost eliberată este de apreciat, pentru că în acest mod am reușit să o aducem în câmpul legal”, a spus purtătoarea de cuvânt a Poliției moldovene.
Chișinăul a permis Tiraspolului să cumpere gaze prin intermediul unei firme Ungaria și plătite de o alta, din Dubai, condiționând însă tranzitul pe teritoriul R. Moldova.
Autoritățile constituționale așteaptă ca cele separatiste să elibereze deținuții politici, să rezolve problema liceului din Râbnița, să păstreze Moldova 1 în grila de emisie și să scoată așa-numitele posturi de control instalate în 2022.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Marc Fogel, un profesor american condamnat la 14 ani de închisoare în Rusia, a fost eliberat într-un schimb de prizonieri
![Președintele american Donald Trump îl întâmpină pe americanul Marc Fogel la Casa Albă.](https://gdb.rferl.org/4e3e98b5-eb8a-4ddb-b061-08dd4a80fec4_cx0_cy3_cw0_w250_r1_s.jpg)
Învățătorul american Marc Fogel a fost eliberat din custodia Rusiei, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Arestat în 2021, el executa o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru posesie de marijuana. Profesorul fost eliberat în urma unui schimb de prizonieri.
Fogel a fost primit marți, 11 februarie, la Casa Albă de președintele SUA Donald Trump, la scurt timp după ce a aterizat pe teritoriul american.
„Cred că acest lucru ar putea fi un element foarte important, o parte esențială în oprirea războiului”, a spus Trump, stând alături de Fogel, care avea un steag american pe umeri.
„Mă simt cel mai norocos om de pe Pământ”, a declarat Fogel.
În vârstă de 66 de ani, Fogel a fost reținut de poliția rusă în 2021, pe aeroport, la sosirea la Moscova, pentru posesie de marijuana medicală despre care el a spus că i-a fost prescrisă după mai multe operații la spate, umăr și genunchi. Fogel a fost condamnat un an mai târziu, iar SUA îl considerau „deținut pe nedrept”.
Comunicatul adaugă ca schimbul „servește drept o dovadă de bună credință din partea rușilor și un semn că ne îndreptăm în direcția cea bună pentru a pune capăt războiului brutal și teribil din Ucraina”.
Trump nu a oferit detalii despre cine urma să fie eliberat pe 12 februarie sau dacă era vorba despre cineva deținut în prezent în Rusia. El a spus doar că persoana respectivă este „foarte specială” și cunoscută de mass-media.
Fogel, care a predat la Școala Anglo-Americană din capitala rusă după o perioadă petrecută la ambasada SUA, a fost trecut cu vederea în schimburile anterioare de prizonieri între SUA și Rusia.
Ultimul asemenea schimb a avut loc în vara anului 2024, când Moscova a pus în libertate trei cetățeni americani, cinci cetățeni germani închiși în Rusia și Belarus și opt activiști politici ruși întemnițați din cauza opoziției față de președintele Vladimir Putin.
Țările occidentale au eliberat și predat Rusiei persoane condamnate pentru infracțiuni grave, precum crime și spionaj, pentru a putea obține eliberarea jurnaliștilor și disidenților, despre care au spus că au fost condamnați pe nedrept.
Printre cei eliberați din Rusia s-au numărat reporterul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, jurnalista Alsu Kurmașeva de la RFE/RL și fostul pușcaș marin american, Paul Whelan.
Guvernele occidentale au fost îndemnate de activiști să continue eforturile pentru eliberarea altor persoane din închisorile din Rusia și Belarus.
Marc Fogel era unul dintre acești deținuți, iar lista include în continuare și alte nume, precum Ksenia Karelina, Michael Leake, Gordon Black, Eugene Spector și Robert Woodland.
Știre preluată de la Europa Liberă România
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Energocom a cheltuit cele 20 de milioane de euro destinate regiunii transnistrene
![O instalație de distribuție a gazului în satul Cocieri, una dintre localitățile din stânga Nistrului subordonate Chișinăului, pe 16 ianuarie 2025.](https://gdb.rferl.org/2180c8e2-a696-439f-8250-4fbe7a6edd30_w250_r1_s.jpg)
Energocom a cheltuit integral grantul de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru procurarea de gaze naturale destinate regiunii transnistrene, în perioada 1-10 februarie. Compania de stat a anunțat că a procurat în total peste 26,5 milioane metri cubi de gaze naturale.
În comunicatul de presă publicat marți, 11 februarie, compania spune că volumele de gaze naturale au fost procurate la un preț de achiziție de circa 600 de euro pentru mia de metri cubi, la care s-au mai adăugat taxe, cheltuieli logistice și de transport, care în unele cazuri au ajuns la aproape 25% din costul de achiziție.
Tranzacțiile de cumpărare a gazelor naturale au fost derulate pe bursele din România și Bulgaria, precizează Energocom, așa cum a fost prevăzut în dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 1 februarie.
În primele 10 zile din luna februarie, regiunea transnistreană a primit gaze oferite de Uniunea Europeană și guvernul moldovean în regim de ajutor umanitar, pentru prevenirea unei catastrofe umanitare. Cantitățile livrate în regiune, în baza unui acord încheiat între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz, au fost limitate la 3 milioane de metri cubi de gaz zilnic, printr-o dispoziție a CSE.
Regiunea a rămas fără gaze cu o lună mai devreme, când au fost oprite livrările de gaze rusești din cauza expirării unui acord de tranzit prin Ucraina, iar concernul rus de stat Gazprom nu a oferit o rută de alternativă, în ciuda angajamentelor contractuale.
Luni, 10 februarie, premierul Dorin Recean a anunțat că administrația de la Tiraspol a respins o ofertă a guvernului de la Chișinău și a Uniunii Europene de a cumpăra mai departe gaze pentru regiunea transnistreană dintr-un grant european, în schimbul unor pași pentru îmbunătățirea drepturilor omului în stânga Nistrului.
Tiraspolul a preferat, în schimb un aranjament prin care gazele ar fi aduse la hotar cu R. Moldova de trader-ul european MET Group și plătite dintr-un credit rusesc printr-o firmă din Dubai, transportul lor pe teritoriul moldovean până în regiunea transnistreană urmând să fie asigurat de întreprinderea Moldovagaz.
Guvernul de la Chișinău și autoritățile de la Tiraspol au declarat că aceste livrări ar trebui să înceapă la 13 februarie și să dureze până la sfârșitul lunii. Dar MET Group a spus că ele „pot avea loc doar dacă este pregătit” operatorul ucrainean.
- Citește și: Ucraina confirmă că încă discută cu MET despre livrările de gaze pentru regiunea transnistreană
Operatorul conductelor de gaze din Ucraina a spus marți, 11 februarie, Europei Libere că se află în discuții cu grupul european MET privind aducerea de gaze în regiunea transnistreană, iar discuțiile au ca obiect „capacitățile și rutele disponibile” prin rețeaua ucraineană, inclusiv prin conducta Transbalcanică.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Sute de soldați ruși ar fi spitalizați și tratați în Coreea de Nord
![O captură de ecran dintr-un videoclip publicat pe contul Telegram al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în ianuarie.](https://gdb.rferl.org/28b8233f-3fd9-4411-8c29-abb4ad676513_w250_r1_s.jpg)
Sute de soldați ruși sunt tratați în spitalele nord-coreene, a declarat un diplomat rus. Aceste comentarii oferă o altă perspectivă asupra dimensiunii cooperării dintre Moscova și Phenian în războiul din Ucraina.
Ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, Aleksandr Matsegora, a dat într-un interviu pentru ziarul de stat Rossiiskaya Gazeta puține detalii cu privire la numărul rușilor spitalizați în Coreea de Nord și, de asemenea, nu a precizat vreo cifră cu privire la starea lor sau eventuale decese.
„Un exemplu clar al atitudinii frățești [dintre Moscova și Phenian] este reabilitarea a sute de soldați răniți din [războiul din Ucraina] în sanatorii și spitale coreene”, a declarat el.
Moscova a cerut ajutorul Coreei de Nord cu privire la invazia sa totală din Ucraina, la aproximativ șase luni de la începutul războiului din februarie 2022.
Serviciile secrete occidentale au dezvăluit că Rusia cumpăra milioane de proiectile de artilerie din Coreea de Nord - rapoarte care au fost susținute de imagini din satelit care arată reconstrucția șantierelor de cale ferată, a podurilor de cale ferată și a instalațiilor portuare de-a lungul frontierei lor comune, pe coasta Pacificului.
În toamna anului 2024, soldații nord-coreeni au început să fie văzuți pe câmpurile de luptă în apropiere de granița Rusiei, în special în regiunea Kursk, invadată de Ucraina în august.
În noiembrie, președintele Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat un tratat de parteneriat strategic, aprofundând legăturile lor economice și politice.
Oficiali occidentali și ucraineni au declarat că între 10.000 și 12.000 de soldați nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea rusă Kursk. Trupele ucrainene au capturat un număr necunoscut de prizonieri.
Însă, luna trecută, oficialii ucraineni au spus că trupele nord-coreene au dispărut de pe linia frontului din Kursk, aparent din cauza ratei ridicate a victimelor.
Cu toate acestea, nu este clar dacă contingentul a fost retras în întregime sau doar a fost deplasat prin rotație pentru odihnă sau reaprovizionare.
În interviu, ambasadorul Moscovei la Phenian a mai spus că Rusia furnizează cărbune, alimente și materiale medicale Coreei de Nord și că unii copii ai soldaților ruși uciși în Ucraina au fost trimiși în Coreea de Nord de sărbători.
Oficialii occidentali estimează la peste 700.000 numărul victimelor Rusiei în cei aproape trei ani de la invadarea Ucrainei.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Ministerul Educației schimbă regulile de înscriere a copiilor în clasa I
![Elevi din clasa 1 la primul sunet la gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău, 2 septembrie 2024.](https://gdb.rferl.org/01000000-0a00-0242-6807-08dccb574276_w250_r1_s.jpg)
Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 11 februarie, noua metodologie de înscriere în clasa I. Potrivit acesteia, copiii cetățenilor moldoveni din diaspora, cetățenilor UE, precum și a celor refugiați vor avea șanse egale să fie înmatriculați.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, metodologia a fost modificată pentru a corespunde prevederilor actelor normative și legislative în vigoare și pentru a asigura incluziunea tuturor copiilor.
De asemenea, copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de o perioadă de tranziție de la învățământul preșcolar la învățământul primar în funcție de recomandările specialiștilor structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP).
Procesul se va desfășura în trei etape: organizarea procesului de tranziție, înscrierea copiilor în clasa I, monitorizarea adaptării copilului la școală.
Totodată, copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități, pentru care nu pot fi asigurate condițiile necesare pentru incluziunea educațională în școala din localitate, vor putea fi înscriși în instituțiile de învățământ care dispun de condițiile necesare, la solicitarea părinților.
Pentru instituțiile cu profil de arte și sport, noile modificări prevăd realizarea probelor de aptitudini în perioadele indicate și aprobate în orarul de înscriere a copiilor în clasa I.
De asemenea, copiii care nu au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar pot fi înscriși în clasa I, dacă instituția dispune de locuri libere. Acest lucru e valabil și în cazul părinților care vor să își dea copiii la o instituție de învățământ din alte districte școlare, decât cele din care provin aceștia.
Reprezentanții Direcției Educație Chișinău, peste 10.400 de copii din municipiul Chișinău au fost înscriși în clasa I pentru anul de studii 2024-2025.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
UE promite miliarde de euro pentru a dezvolta inteligența artificială în Europa
![Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (s), vorbește în timpul unei sesiuni plenare la Summitul de acțiune privind inteligența artificială, la Grand Palais, în Paris, pe 11 februarie 2025.](https://gdb.rferl.org/3275f1f7-45a7-4e65-85ba-2b29edec58fb_cx0_cy10_cw0_w250_r1_s.jpg)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis marți, 11 februarie, la Paris, că UE va mobiliza până la 200 de miliarde de euro pentru a sprijini inițiativele din domeniul inteligenței artificiale din Europa.
Von der Leyen a mai anunțat și crearea unui fond european în valoare de 20 de miliarde de euro care va finanța construcția „gigafabricilor” de inteligență artificială, scrie dpa.
Aceste fabrici vor antrena, de exemplu, modele de inteligență artificială și vor furniza infrastructura necesară. Potrivit Comisiei Europene, gigafabricile vor reprezenta cel mai mare parteneriat public-privat din lume pentru dezvoltarea unei „inteligențe artificiale de încredere”.
La summitul de la Paris, care are loc timp de două zile, peste 60 de companii europene s-au alăturat unei inițiative pentru a avansa în dezvoltarea și aplicarea inteligenței artificiale în industria europeană. Peste 20 de investitori internaționali majori au alocat 150 de miliarde de euro pentru proiecte legate de sectorul IA în Europa, în următorii cinci ani.
Inițiativa europeană vine și după ce SUA au anunțat o intenție similară. Companii americane precum OpenAI au anunțat alături de președintele Donald Trump zilele recente că plănuiesc să investească 500 de miliarde de dolari în noi centre de date AI în cadrul programului Stargate.
O inițiativă a UE, denumită „InvestAI” își propune să strângă 200 de miliarde de euro pentru a finanța dezvoltarea sectorului inteligenței artificiale.
JD Vance cere mai puține reglementări
Prezent la eveniment, în prima sa vizită în Europa de la preluarea mandatului de vicepreședinte, JD Vance a avertizat marți aliații europeni împotriva „reglementării excesive” a domeniului de inteligență artificială, dominat în prezent de SUA și China, notează AP.
Vance a prezentat inteligența artificială ca un punct de cotitură economic, avertizând că „în acest moment ne confruntăm cu perspectiva extraordinară a unei noi revoluții industriale, una de nivelul invenției motorului cu aburi”.
„Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată dacă reglementările excesive îi descurajează pe inovatori să-și asume riscurile necesare pentru a duce lucrurile mai departe”, a adăugat vicepreședintele american, care a cerut Europei să arate „optimism în loc de teamă”.
- Vezi și: Summit AI la Paris: Lideri mondiali, titani ai tehnologiei și discuții diplomatice dificile
De altfel, SUA și Marea Britanie au refuzat, spre deosebire de alte 60 de state, printre care și China, să semneze declarația finală a summitului. The Guardian a relatat că motivul refuzului ar fi legat de conținutul acesteia, care include fraze precum „inteligență artificială durabilă și favorabilă incluziunii”, care au nemulțumit în special Washingtonul.
Summitul de la Paris a strâns circa 1.500 de participanți din aproximativ 100 de țări.
Printre politicienii care au participat la eveniment s-au numărat președintele francez, Emmanuel Macron, premierul indian, Narendra Modi, vicepremierul chinez, Zhang Guoqing, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Din partea sectorului tehnologic, numele celebre includ directorii executivi ai Microsoft, OpenAI și Google.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Moldova mai urcă un loc în clasamentul percepția corupției, dar rămâne sub media UE
![Transparency International a remarcat că în ciuda resurselor alocate de autorități, instituțiile anticorupție din R. Moldova nu cooperează destul pentru a combate corupția.](https://gdb.rferl.org/01000000-0aff-0242-b48c-08dc27d66998_w250_r1_s.jpg)
În ultimii cinci, R. Moldova a urcat 11 locuri în clasamentul organizației Transparency International privind indicele percepției corupției. Față de ediția anterioară, unde se afla pe locul 80, în 2024 a ajuns pe locul 78, cu un scor de 43 de puncte, fiind „vecină” cu țări ca Bulgaria și China.
Vecina de peste Prut, România, are un scor mai bun, de 46 de puncte, dar rămâne a fi considerată printre cele mai corupte țări din UE, în vreme ce Ucraina se află mai jos, la un scor de 35 de puncte, dar e văzută ca unul din „punctele luminoase” grație unor progrese recente. În ciuda invaziei rusești, Kievul, remarcă Transparency International, a făcut pași în independența justiției și urmărirea penală a cazurilor de corupție la nivel înalt.
În Albania, țară de la care R. Moldova a împrumutat unele elemente privind reforma justiției, autorii clasamentului au remarcat că instanțele specializate anticorupție au condamnat foști miniștri, membri ai Parlamentului și primari, câștigând astfel încrederea cetățenilor.
În rândul statelor din Parteneriatul Estic, Moldova rămâne în urma Georgiei (53 de puncte), care a înregistrat un declin democratic și s-a ales cu procesul de aderare la UE suspendat și Armenia (47 de puncte), care se află la polul opus și caută să înceapă acest proces.
Lupta contra corupției, tot mai importantă
În raportul său, organizația remarcă faptul că anul trecut, R. Moldova a deschis oficial negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, iar în acest context, lupta contra corupției și consolidarea sistemului de justiție au căpătat o importanță aparte.
Chiar și așa, notează autorii, eforturile autorităților în aceste două domenii nu se potrivesc cu așteptările cetățenilor.
Raportul Transparency International notează că deși au fost adoptate mai multe legi relevante pentru combaterea corupției și consolidarea justiției, nu toate au fost justificate și consolidate suficient. Ei au dat exemplu legea care a revizuit sancțiunile pentru manifestările de corupție.
Declarațiile politicienilor, printre obstacole
În ciuda resurselor primite, cooperarea între autoritățile anticorupție rămâne a fi „insuficientă”, spun experții Transparency International. La aceasta se mai adaugă și „desele reproșuri” aduse activității acestora din partea politicienilor.
„Discursurile politice fără suport factologic dăunează legitimității autorităților anticorupție și aduce atingere principiului separării și colaborării puterilor”, se arată în raport.
Cu referire la perioada electorală a anului trecut, autorii raportului cer ca autoritățile să nu se axeze doar pe combaterea și sancționarea corupției electorale, dar și pe cazurile de utilizare ilicită a resurselor administrative în scop electoral, altfel riscă să genereze „percepția de loializare politică a poliției și autorităților anticorupție”.
În acest context, Transparency International recomandă numirea prin concurs a șefilor Inspectoratului General de Poliție și Centrului Național Anticorupție, dar și a vicepreședintelui Autorității Naționale de Integritate.
Transparency International mai remarcă că și în 2024, la un deceniu de la „furtul miliardului”, protagoniștii acestui caz rămân nepedepsiți, iar banii extrași fraudulos din sistemul bancar nu au fost recuperați.
Tot mai sus, an de an
Moldova a ocupat în clasamentul Transparency International locul 105 în lume în 2021, iar în 2022, locul 91. În 2023, a ajuns pe locul 80.
Combaterea corupției este prioritatea declarată a guvernării PAS și a președintei Maia Sandu, fiind văzută și ca parte integrantă a efortului de a adera la Uniunea Europeană, chiar dacă mulți cetățeni se plâng că lucurile se mișcă și în aceste domeniu prea greu.
De la începutul anului curent, autoritățile au lansat noi inițiative de combatere a corupției, în special celei electorale. Acestea vizează un termen mai restrâns pentru derularea investigațiilor și judecarea proceselor pe aceste cauze, dar ar putea include chiar și o o comasare a Procuraturii Anticorupție cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Indicele Percepției Corupției (CPI) este prezentat de Transparency International drept cel mai popular clasament al corupției din lume, fiind consultat prioritar, de pildă, de investitori când se hotărăsc unde să-și înceapă o afacere. Scorul fiecărei țări se bazează pe o combinație de cel puțin trei surse de date extrase din 13 clasamente și cercetări despre fenomenul corupției. Datele vin - spun autorii - de la surse prestigioase, inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Președintele Trump crește taxele pentru importurile de oțel și aluminiu în SUA
![Președintele american, Donald Trump, a majorat la 25% taxele pentru importurile de oțel și aluminiu.](https://gdb.rferl.org/b265aaf9-1e28-48cb-ad30-496238468842_w250_r1_s.jpg)
Președintele american, Donald Trump, a majorat taxele la importurile de oțel și aluminiu la 25%. Măsura, care va intra în vigoare pe 4 martie, este menită să ajute industria SUA, dar riscă să declanșeze un război comercial extins.
„Este 25% fără excepții sau scutiri. Asta înseamnă toate țările, indiferent de unde vine [oțelul], toate țările”, a declarat președintele Donald Trump în momentul semnării ordinului executiv, transmite Reuters.
Ulterior, Trump a declarat că va acorda „mare atenție” cererii Australiei de scutire de la taxele pentru oțel din cauza deficitului comercial al țării cu SUA.
„Taxele pentru oțel și aluminiu 2.0 vor pune capăt dumpingului străin, vor stimula producția internă și vor întări industriile noastre de oțel și aluminiu în calitate de coloană vertebrală și pilon al securității economice și naționale a Americii”, a declarat consilierul comercial al lui Trump, Peter Navarro.
În timp ce a semnat ordinul la Casa Albă, Trump a spus că în următoarele două zile va aproba și alte măsuri de majorare a taxelor de import pentru toate țările care impun taxe pe bunurile americane. Președintele SUA a mai declarat că sunt analizate și taxe pentru mașini, semiconductori și produse farmaceutice.
Întrebat despre amenințările cu represalii din partea altor țări împotriva noilor taxe impuse Trump a spus: „Nu mă deranjează”.
Datele din SUA au arătat că topitoriile de aluminiu au produs anul trecut doar 670.000 de tone metrice de metal anul trecut, în scădere de la 3,7 milioane în 2000. Închiderea fabricilor din ultimii ani, inclusiv în Kentucky și Missouri, a lăsat țara în mare parte dependentă de importuri.
Importurile de oțel au reprezentat aproximativ 23% din consumul american de oțel în 2023, potrivit Institutul American pentru Fier și Oțel.
Canada a reprezentat aproape 80% din importurile de aluminiu primar din SUA în 2024.
Ministrul canadian al Industriei a declarat că taxele americane sunt „total nejustificate” și că oțelul și aluminiul canadian sprijină industriile cheie din SUA, inclusiv Apărarea, Construcțiile Navale, Energia și Automobilele.
China exportă cantități mici de oțel în SUA, însă Washingtonul afirmă că surplusul de producție chineză ajunge, prin alte țări, pe piața americană, pentru a evita taxele de import și alte restricții comerciale.
Donald Trump a impus taxe pe importurile de oțel și aluminiu în 2018, pe baza unei legi a securității naționale din perioada Războiului Rece.
Ulterior, a acordat scutiri mai multor țări, inclusiv Canada, Mexic și Australia, și a încheiat acorduri pentru anumite cantități scutite de taxe vamale pentru Brazilia, Coreea de Sud și Argentina.
„Îl aplaudăm pe președinte pentru instituirea acestor taxe de 25% la importurile de oțel și pentru eliminarea excluderilor, excepțiilor și cotelor care se bazează pe date învechite”, a declarat Philip Bell, președintele Asociației Producătorilor de Oțel din SUA.
Comisia Europeană a transmis că majorarea taxelor de import pentru oțel și aluminiu nu are nicio justificare. Ministrul Industriei din Franța, Marc Ferracci, a declarat că Europa ar trebui să răspundă într-o manieră fermă și unită la taxele impuse de președintele american.
„Europa trebuie să răspundă într-o manieră unită, pentru că știm că strategia lui Donald Trump este de a-i diviza pe europeni”, a declarat Ferracci pentru presa franceză, potrivit Reuters.
În Coreea de Sud, Ministerul Industriei a chemat producătorii de oțel pentru a discuta despre cum să minimizeze impactul taxelor.
Trump a amenințat deja că va impune taxe de 25% la toate importurile din cei mai mari doi parteneri comerciali ai SUA, Canada și Mexic, spunând că acestea trebuie să facă mai mult pentru a opri fluxul de droguri și migranți peste granița cu SUA.
După câteva măsuri luate de Mexic și Canada la frontieră, Trump a suspendat taxele până la 1 martie.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Compensațiile pentru lumină – direct în factură, pentru încălzire – în bani
![O persoană depune actele pentru compensații la căldură într-un centru organizat suplimentar în incinta primăriei Ungheni pentru a face față numărului sporit de solicitări, noiembrie 2024.](https://gdb.rferl.org/56abe399-7bf0-439a-80fb-498d80660a7c_w250_r1_s.png)
Compensațiile pentru electricitate vor fi acordate direct în factură în perioada februarie - decembrie 2025. De ele vor beneficia toate gospodăriile din R. Moldova, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în programul de compensații, a anunțat marți, 11 februarie, ministrul Alexei Buzu.
Fiecare familie va achita primii 110 kWh din factură la tariful de dinaintea creșterii prețurilor la energie, adică 2,34 lei, iar următorii kWh la tariful de 4 lei și 10 bani, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Ajutorul pentru compensarea facturilor la energia electrică până la sfârșitul anului 2025 va constitui 151 de milioane de euro și provine din banii oferiți de Uniunea Europeană.
Ajutorul pentru compensarea facturilor la energia electrică până la finele anului 2025, pentru toate gospodăriile din țară, va costa 151 de milioane de euro și va fi acoperit prin pachetul de sprijin al UE pentru creșterea rezilienței și independenței energetice a R. Moldova.
Formula de achitare a compensațiilor pentru încălzire rămâne neschimbată. Ele vor fi acordate ca până acum gospodăriilor înregistrate în programul de compensații, sub monetară, pe card sau la poștă.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu a precizat că peste 700 de mii de gospodării din R. Moldova au primit compensații pentru încălzire și electricitate în luna ianuarie. Bugetul pentru compensațiile din ianuarie se ridică la 706 milioane de lei. Compensația medie pentru prima lună a anului este de 1.000 de lei.
Ministrul a precizat că suma este mai mare, față de luna decembrie, întrucât într-o singură plată se regăsesc două compensații - cea pentru căldură și cea pentru energie electrică.
Programul „Ajutor la contor” a fost creat în 2022 pentru a ajuta consumatorii casnici să facă față facturilor, în contextul tarifelor care au crescut din cauza crizei energetice. Finanțarea programului „Ajutor la contor” este asigurată din bugetul de stat, dar cea mai mare parte vine din fondurile oferite de partenerii de dezvoltare.
Luni, 10 februarie, șeful diplomației suedeze, Benjamin Dousa, aflat în vizită la Chișinău, a anunțat că Suedia va oferi R. Moldova 8,7 milioane de euro sub formă de sprijin financiar, care va fi folosit la plata compensațiilor.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Arest preventiv pentru anestezista cercetată în cazul femeii decedate într-un salon de frumusețe
![Ecaterina Maniuc este suspectată că i-a administrat anestezie femeii care a murit în timpul unor proceduri medicale de modelare a corpului, prestate la un salon din Chișinău, care activa în baza unei autorizații pentru proceduri non-medicale.](https://gdb.rferl.org/8e61eb53-eaa6-4693-db23-08dd3bb47256_w250_r1_s.jpg)
Medicul anestezist Ecaterina Maniuc va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată în cazul privind decesul femei de afaceri Liuba Babuțchi, în timpul unor proceduri estetice la un salon de frumusețe din Chișinău, care activa fără autorizațiile de rigoare.
Măsura a fost aplicată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe 10 februarie, la trei zile după reținerea doctoriței.
Maniuc este acuzată de procurori de practicarea ilegală a activității medicale, după ce ar fi administrat anestezia generală Liubei Babuțchi, care a decedat pe 30 ianuarie la salonul de frumusețe Dr. Serebrova din Chișinău, deținut de ucraineanca Irina Borodkina, care a părăsit teritoriul R. Moldova în aceeași zi, prin punctul de trecere Palanca, îndreptându-se spre Ucraina.
Cauza exactă a decesului va fi stabilită de expertiza medico-legală, rezultatele căreia încă nu au fost anunțate.
Anestezista riscă până la 5 ani de închisoare potrivit procurorului de caz, citat de IPN. Acuzatorul de stat spune că Maniuc era angajată oficial la salonul de frumusețe, dar nu avea licență pentru intervențiile efectuate.
La rândul său, avocatul doctoriței, Alexandru Zmeu, susține că Maniuc nu a efectuat anestezia. Zmeu a mai spus, potrivit IPN, că femeia nu activa în calitate de anesteziolog la salon, ci ca medic specialist, cu acte în regulă pentru desfășurarea activității.
Anterior, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a spus că a eliberat pentru salonul respectiv autorizația de funcționare pentru genul de activitate „prestări servicii de înfrumusețare și întreținere corporală”, adică proceduri de îngrijire și înfrumusețare non-invazive (non-medicale), precum cosmetologie cu și fără afectarea tenului, masaj facial și corporal, curățarea facială, epilare cu ultrasunet. ANSP a spus că nu a eliberat cabinetului cosmetologic acte permisive pentru domeniul medical de activitate.
Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor (CNPC) a transmis că procedura de remodelare corporală la care ar fi apelat Babuțchi reprezintă o intervenție chirurgicală. Pentru a o practica legal, salonul trebuia acreditat de Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Europa se declară gata să riposteze la tarifele preconizate de Trump
![China se confruntă deja cu noi tarife comerciale americane. Urmează Europa. (În imagine: portul de containere Nanjing, China, la 5 februarie 2025)](https://gdb.rferl.org/870a6a6d-3b63-4c3a-be95-0bdcaf47395b_cx0_cy10_cw0_w250_r1_s.jpg)
Europa este pregătită să reacționeze la posibile restricții comerciale, a declarat luni ministrul german al economiei, Robert Habeck, după ce a purtat discuții cu lobby-urile din industrie și cu cel mai înalt reprezentant comercial al UE cu privire la amenințarea tarifelor din partea Statelor Unite.
„Europa trebuie și nu poate să reacționeze altfel decât unitar și decisiv la restricțiile comerciale unilaterale. Și suntem pregătiți pentru acest lucru”, a afirmat Habeck, citat de Reuters.
Habeck a organizat luni o masă rotundă cu privire la viitorul relației transatlantice și a vorbit la telefon cu comisarul UE pentru comerț, Maros Sefcovic, potrivit declarației.
Tot luni, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că tarifele reciproce propuse de Washington sunt, de asemenea, nejustificate, după ce anterior a afirmat că potențialele tarife pe oțel și aluminiu sunt nejustificate.
„Considerăm că nici una dintre măsurile potențiale prezentate de administrația americană până în prezent nu este justificată”, a declarat purtătorul de cuvânt CE în cadrul unui briefing zilnic.
Președintele american, Donald Trump, intenționează să impună începând de luni tarife de 25% la importurile de oțel și aluminiu, provocând amenințarea cu represalii din partea Europei și un avertisment din partea Chinei că nu există câștigători într-un război comercial.
Trump a declarat duminică reporterilor, la bordul Air Force One, că tarifele se vor aplica „oricărui oțel care intră în Statele Unite”, adăugând că vor afecta și aluminiul.
- Te-ar putea interesa și: UE, Marea Britanie ar putea fi următoarele ținte ale măririi de taxe de import în SUA
Trump a impus tarife similare în timpul președinției sale din perioada 2017-2021 pentru a proteja industriile americane, care, în opinia sa, se confruntau cu o concurență neloială din partea țărilor asiatice și europene.
Canada - pe care Trump a amenințat-o deja cu tarife - este cea mai mare sursă de importuri de oțel și aluminiu în Statele Unite, potrivit datelor comerciale americane. Brazilia, Mexic și Coreea de Sud sunt, de asemenea, furnizori importanți de oțel.
Aproximativ 25% din exporturile europene de oțel se îndreaptă către SUA, potrivit firmei de consultanță Roland Berger, care a avertizat într-o notă recentă că „orice taxă din partea Statelor Unite ar afecta sectorul european”.
Duminică, Trump a declarat, de asemenea, că va anunța „tarife reciproce” pentru a armoniza taxele guvernului său cu ratele percepute de alte țări asupra produselor americane.
Pârghii politice
Trump și-a arătat deja predilecția pentru folosirea ca pârghie politică a puterii financiare a Statelor Unite, ordonând impunerea de taxe vamale asupra principalilor parteneri comerciali: China, Mexic și Canada, la scurt timp după preluarea mandatului.
El a suspendat taxele de 25% împotriva Canadei și Mexicului timp de o lună, după ce ambele țări au promis să intensifice măsurile de contracarare a fluxurilor de droguri fentanil și a trecerii migranților fără documente în Statele Unite.
Dar tarifele împotriva Chinei au mers înainte, produsele care intră în Statele Unite fiind supuse unor taxe suplimentare de 10 % începând de marți.
Beijingul a răspuns cu tarife specifice pentru anumite produse americane, cum ar fi cărbunele și gazul natural lichefiat, care vor intra în vigoare luni.
Deficitul comercial al Statelor Unite - cea mai mare economie a lumii - a crescut anul trecut la aproape 920 de miliarde de dolari.
Trump, care a promis o „nouă epocă de aur” pentru Statele Unite, a insistat că impactul oricăror tarife va fi suportat de exportatorii străini, fără a fi transferat consumatorilor americani, deși majoritatea experților susțin contrariul.
Pe de altă parte, după ce a anunțat tarifele pentru Mexic, Canada și China la începutul acestei luni, Trump a recunoscut că și americanii le-ar putea simți efectul.
Trump a folosit tarifele ca o amenințare pentru a-și atinge obiectivele politice mai largi, cel mai recent când a spus că le va aplica Columbiei dacă ea va respinge avioanele militare americane cu migranți deportați.
După o confruntare de o zi cu Trump, guvernul columbian a dat înapoi.
Bursele se obișnuiesc
Piețele bursiere europene și asiatice au crescut luni, comercianții părând să treacă cu vederea cel mai recent anunț al președintelui american Donald Trump privind tarifele pe oțel și aluminiu, notează AFP.
Prin contrast, cu o săptămână în urmă, anunțurile tarifare ale lui Trump au dus la prăbușirea acțiunilor globale.
„Faptul că indicii bursieri globali sunt în creștere la începutul săptămânii ar putea fi un semn al oboselii legate de tarife”, a declarat Kathleen Brooks, director de cercetare la grupul de tranzacționare XTB.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Președintele României, Klaus Iohannis, demisionează din funcție pe 12 februarie
![Mandatul președintelui Klaus Iohannis a expirat în decembrie 2024, dar a fost prelungit după o hotărâre a Curții Constituționale.](https://gdb.rferl.org/f4725f30-181b-4f44-a748-fb7696eee8a9_cx0_cy8_cw0_w250_r1_s.jpg)
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat într-o scurtă declarație de presă că demisionează din funcție miercuri, 12 februarie. Anunțul a fost făcut luni, 10 februarie, și vine după ce Parlamentul a început procedurile pentru a-l suspenda.
„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie”, a spus președintele Klaus Iohannis, a cărui mandat a expirat în decembrie anul trecut.
Iohannis a rămas în funcție după ce Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, al căror prim tur a fost câștigat de naționalistul puțin cunoscut până atunci Călin Georgescu. Magistrații au invocat atunci încălcarea legislației și interferențe în procesul electoral.
În Parlamentul de la București, cererea de demarare a procedurilor de suspendare din funcție a președintelui Iohannis a strâns semnăturile a 178 de parlamentari din rândurile partidelor naționaliste ca Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul SOS România, Partidul Oamenilor Tineri, dar și din rândurile formațiunii Uniunea Salvați România.
Iohannis a calificat acest demers drept unul „păgubos” și a spus că „toată lumea pierde, nimeni nu câștigă”.
„Nimeni nu va înțelege un astfel de demers. Vom fi efectiv de râsul lumii”, a spus președintele român.
Pentru ca suspendarea să fie aprobată în plenul reunit al Parlamentului României, sunt necesare 233 de voturi. Partidele care au inițiat procedura de suspendare au 215 voturi în total, dar se crede că ar putea atrage diferența necesară, dată fiind popularitatea scăzută a lui Iohannis.
Potrivit Constituției României, președinte interimar va deveni șeful Senatului, în prezent liderul interimar al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan. El va deține funcția până după alegerile prezidențiale, programate în luna mai curent.
Alegerile prezidențiale sunt programate pentru 4 și 18 mai. Sondajele de opinie îl dau ca principal favorit pe Călin Georgescu.
Știre scrisă cu ajutorul Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Autoritățile planifică să planteze peste 3,5 mii hectare de pădure în această primăvară
![Anul acesta, startul campaniei de împădurire a avut loc în s. Geamăna, raionul Anenii Noi.](https://gdb.rferl.org/e34e5c82-b3bf-4ca1-dc29-08dd3bb47256_cx0_cy1_cw0_w250_r1_s.jpg)
Ministerul Mediului a anunțat luni, 10 februarie, că planifică să reabiliteze și să împădurească circa 3.500 de hectare de teren în cadrul campaniei de împădurire din primăvara lui 2025. Pentru aceasta, autoritățile au pregătit 8 milioane de puieți de stejar, frasin, salcâm și alte specii.
Potrivit autorităților, silvicultorii urmează să recolteze 250 de tone de semințe forestiere pentru crearea noii generații de păduri și să crească în acest an peste 41 milioane de puieți. În acest sens, Moldsilva va pune la dispoziția silvicultorilor peste 28 de specii de arbuști și arbori.
Lansarea campaniei de împădurire de primăvară a avut loc luni, 10 februarie, în s. Geamăna, Anenii Noi unde directorul Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală, a anunțat despre trecerea primelor păduri create în programul de extindere în gestiunea autorităților locale, fără a da mai multe detalii.
Totuși, oficialul a ținut să menționeze că terenurile pe care le primesc spre împădurire sunt cele care nu pot fi folosite în agricultură, adică degradate.
Vezi și reportajul despre primele rezultate ale programului de împădurire.
Primarul satului Geamăna, Eduard Sturza, a îndemnat autoritățile publice locale să ofere agenției terenuri spre împădurire pentru „a avea un venit din aceste păduri pentru dezvoltarea localităților”. Până acum, în localitate au fost plantate aproximativ 500 hectare, iar autoritățile locale planifică să dubleze suprafața destinată împăduririi.
În primii doi ani ai programului de extindere și reabilitare a pădurilor au fost cheltuiți 300 de milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea a 15 mii de hectare cu 65 milioane de puieți.
Anul acesta, autoritățile planifică să împădurească, în total, peste 7 mii de hectare.
Odată cu ratificarea în decembrie 2024 a contractului de finanțare dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții de 200 milioane de euro pentru program, Ministerul Mediului planifică să împădurească și reabiliteze 63 mii de hectare, inclusiv va construi 3 pepiniere industriale, 35 depozite de lemn și altele, acoperind astfel circa 44% din obiectivul PNERP.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Doi copii, internați în stare gravă la spital după ce s-au infectat cu meningită
![Anual, în R. Moldova se confirmă circa 15 cazuri de meningită la copii.](https://gdb.rferl.org/058a0000-0aff-0242-4c0a-08daf3ee2dd8_w250_r1_s.jpg)
Doi copii (de 4 și 9 ani) sunt internați în stare gravă, dar stabilă, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii din Chișinău, fiind diagnosticați cu meningită de infecție meningococică. De la începutul anului, în R. Moldova au fost înregistrate trei cazuri de meningită.
Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, la ședința operativă a Primăriei Chișinău din 10 februarie.
Potrivit lui, „analizele de laborator ale lichidului cefalo-rahidian au confirmat prezența infecției, iar medicii acordă asistența medicală necesară, pentru a micșora riscurile asociate acestei boli”.
Meningita este o inflamație a membranelor (meningele) care înconjoară creierul și măduva spinării. Aceasta poate fi cauzată de virusuri sau de bacterii. Cei mai expuși sunt copiii, adolescenții, tinerii, adulți cu imunitate scăzută și vârstnicii.
Cele mai multe cazuri de meningită sunt cauzate de o infecție virală, dar infecțiile bacteriene și fungice, de asemenea, pot duce la meningită.
Meningita meningococică este forma cea mai gravă de meningită.
Deseori semnele meningitei se confundă cu cele ale gripei. Semnele și simptomele se pot dezvolta pe parcursul a câteva ore sau peste una sau două zile.
- Febră mare, bruscă;
- Dureri de cap severe;
- Gât înțepenit;
- Vărsături sau greață cu dureri de cap;
- Confuzie sau dificultăți de concentrare;
- Convulsii;
- Somnolență sau dificultăți de trezire;
- Sensibilitate la lumină;
- Lipsa poftei de mâncare și sete;
- Erupții cutanate, în unele cazuri.
Meningita poate provoca pierderea auzului în copilărie sau adolescență. Maladia poate fi prevenită prin vaccinare.
Anual, în R. Moldova se confirmă circa 15 cazuri de meningită la copii. La nivel european, 1 din 10 copii decedează din cauza acestei maladii.
La fiecare 30 de minute, la nivel global, 13 persoane își pierd viața de meningită. Copiii sub 5 ani reprezintă jumătate din totalul de decese din cauza meningitei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Partidul premierului Kurti a câștigat alegerile în Kosovo, dar fără majoritate
![Premierul kosovar sărbătorindu-și victoria la Pristina, 10 februarie 2025.](https://gdb.rferl.org/41fd28df-2ff1-412c-94a4-cf20daf79688_cx0_cy6_cw0_w250_r1_s.jpg)
Mișcarea de Auto-Determinare (LVV) din Kosovo, condusă de premierul Albin Kurti, pare să fi obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din Kosovo, dar nu a reușit să obțină o majoritate absolută. Astfel, opoziția ar putea avea o șansă să formeze guvernul.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat pe 9 februarie că, după numărarea a 73% din voturi, LVV a obținut 42%.
Pe locul doi s-a clasat Partidul Democrat din Kosovo (PDK) cu 22,8%, urmat de Liga Democratică din Kosovo (LDK) cu 17,9% și Alianța pentru Viitorul Kosovo (AAK) împreună cu partenerul său NISMA, cu 7,6%.
Partidul Lista Sârbă a obținut 2,98%. Formațiunea care reprezintă etnicii sârbi a participat la alegeri după ce un tribunal special a anulat, pe 25 decembrie, o decizie a comisiei electorale care interzisese participarea la scrutin.
Secțiile de vot s-au închis la ora 19:00, iar aproximativ 42% dintre alegătorii eligibili și-au exprimat votul pentru cele 120 de locuri din Parlament.
Kurti își declară victoria, deși rezultatul final rămâne incert
Încă nu este clar cine va reuși să formeze guvernul. Cu toate acestea, premierul Kurti și-a declarat victoria și susține că va putea forma guvernul.
„Alegerile au fost libere, democratice și corecte”, a spus premierul într-o conferință de presă la Pristina.
„Le mulțumesc alegătorilor LVV și partenerilor noștri de coaliție. Suntem pe primul loc, iar acest rezultat confirmă buna noastră guvernare. Coaliția noastră va forma noul guvern”, a declarat el, fără a oferi cifre exacte.
Albin Kurti a adăugat că, potrivit rezultatelor preliminare, nici măcar dacă partidele clasate pe locurile doi și trei și-ar uni voturile, nu ar reuși să depășească LVV.
În schimb, liderul Ligii Democratice din Kosovo, Lumir Abdixhiku, a recunoscut că rezultatul de aproximativ 18% este dezamăgitor, dar a afirmat că își asumă responsabilitatea și că respectă verdictul alegătorilor.
Incertitudine în formarea viitorului guvern
Rezultatele oficiale finale ar putea întârzia, deoarece sistemul informatic al Comisiei Electorale Centrale a avut probleme tehnice cu sistemul informatic.
Președinta instituției, Vjosa Osmani, a declarat că, în ciuda unei „probleme software”, integritatea procesului electoral nu a fost afectată.
În Kosovo, aproximativ 1,97 milioane de cetățeni au fost înregistrați pentru a vota. Deși țara este un aliat tradițional al Statelor Unite, relațiile s-au tensionat în ultima perioadă din cauza unor politici ale guvernului Kurti, pe care Washingtonul le consideră un factor de instabilitate în relațiile cu minoritatea sârbă.
Albin Kurti a declarat însă că își dorește să rămână apropiat de Washington, în ciuda unor divergențe.
În ultimele luni, guvernul de la Pristina a încercat să își consolideze autoritatea în nordul Kosovo, unde trăiește majoritatea etnicilor sârbi.
Aceștia au menținut structuri paralele de guvernare cu sprijinul Belgradului. Kurti susține că aceste măsuri sunt necesare pentru respectarea statului de drept și sunt conforme cu Constituția Kosovo.
Alegerile și relațiile cu Uniunea Europeană
Kosovo a depus cererea de aderare la UE în 2022, însă procesul este blocat, pentru că cinci țări membre UE nu recunosc independența Kosovo. E vorba despre Cipru, Grecia, România, Slovacia și Spania. Țara balcanică nu este recunoscută nici de R. Moldova sau Rusia.
Kosovo a fost o regiune autonomă a Serbiei până la conflictul din 1998-1999, când majoritatea albaneză a inițiat o revoltă armată împotriva Belgradului.
După un răspuns brutal al forțelor sârbe, NATO a intervenit printr-o campanie de bombardamente care a forțat retragerea trupelor sârbe și a pus capăt războiului.
În 2008, Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, însă Belgradul și alte câteva state încă nu recunosc acest statut.
Forța NATO de menținere a păcii, KFOR, este prezentă în Kosovo din 1999, cu rolul de a preveni noi conflicte.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
ONG-urile cer Ministerului Sănătății să anuleze interdicția privind avortul medicamentos prin telemedicină
![În anul 2023 au fost efectuate 7.277 de întreruperi de sarcină, dintre care 1.462 medicamentoase.](https://gdb.rferl.org/4cd38d36-e84e-42c7-ba57-5746084a7692_w250_r1_s.jpg)
Mai mulți activiști și ONG-uri specializate în drepturile femeilor au inițiat o petiție prin care cer restabilirea avortului medicamentos prin telemedicină, anulat recent de Ministerul Sănătății. Semnatarii „condamnă cu fermitate” această decizie, care „pune în pericol sănătatea femeilor”.
Unul din semnatarii petiției, Centrul de instruire în domeniul sănătății reproductive, cere ca Ministerul Sănătății să își revizuiască decizia de interzicere a avortului medicamentos prin telemedicină, întrucât aceasta crește riscul de sănătate al femeilor de vârstă reproductivă, le creează bariere în calea accesului la asistență medicală, în special, pentru cele din zonele rurale cu acces limitat la serviciile medicale și „încalcă standardele internaționale de sănătate”.
„Recomandările din anul 2022 ale OMS reafirmă avortul medicamentos prin telemedicină ca fiind o componentă sigură, eficientă și necesară a îngrijirii medicale moderne”, se arată în petiție.
De asemenea, semnatarii „fac apel la instituțiile europene, ONU și organizațiile internaționale pentru drepturile omului să îndemne autoritățile din R. Moldova să restabilească avortul medicamentos prin telemedicină și să protejeze drepturile reproductive”.
Aproape 300 de persoane și organizații au semnat deja petiția pentru restabilirea avortului medicamentos prin telemedicină în R. Moldova, care mai poată fi semnată până pe 11 februarie.
Serviciul de avort prin telemedicină a fost introdus în R. Moldova în anul 2020, când Centrul de instruire în domeniul sănătății reproductive a fost finanțat de Guvernul Canadei pentru a efectua un studiu-pilot referitor la siguranța, acceptabilitatea, vizibilitatea și gradul de satisfacție a femeilor privind avortul medicamentos prin telemedicină.
Avortul medicamentos prin telemedicină a fost interzis prin ordinul ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, pe 23 ianuarie, în urma unei petiții anti-avort semnate de 19 persoane, printre care avocați, muzicieni, profesori, pensionari și angajați ai companiei Moldovagaz.
Nemerenco și-a argumentat decizia prin faptul că „în prezent, lipsește un cadru normativ privind serviciile de telemedicină în țară”.
Decizia ministrei a fost adusă în atenția publică prima dată de Europa Liberă. După publicarea articolului mai multe organizații non-guvernamentale care apără drepturile femeilor și-au arătat nemulțumirea față de decizia ministerului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Tiraspolul respinge oferta UE. Va primi gaz prin companii din Ungaria și Dubai, cu câteva condiții
![Timp de zece zile, în perioada 1-10 februarie, regiunea transnistreană a beneficiat de gaz gratuit finanțat dintr-un grant de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.](https://gdb.rferl.org/f6d5c6cb-be4b-4ecb-769c-08dd3bb48444_cx6_cy8_cw93_w250_r1_s.jpg)
Premierul Dorin Recean a anunțat pe 10 februarie că Tiraspolul a refuzat grantul de 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a continua livrarea de gaze și după 10 februarie. În schimb, regiunea transnistreană va primi gaze achitate de o firmă din Dubai și livrate de una din Ungaria.
„Rusia nu le permite să accepte ajutorul european, din frica de a pierde controlul asupra regiunii”, a spus Recean pe 10 februarie, și a precizat că Tiraspolul a refuzat să crească tarifele din regiune la cele de piață, aceasta fiind una din condițiile principale pentru primirea ajutorului de 60 milioane de euro din partea UE.
În schimb, guvernul de la Chișinău a acceptat o soluție de alternativă. O companie din Ungaria (MET Gas and Energy Marketing AG) va aduce gazul la frontiera vestică a R. Moldova, costurile urmănd să fie suportate de o firmă din Dubai (JNX General Trading L.L.C).
Recean a spus că „ambele companii au fost verificate”, iar în spatele lor „nu au fost identificați cetățeni moldoveni” sau alte „neconformități”.
„Soluția pe care a ales-o regimul de la Tiraspol înseamnă că locuitorii regiunii transnistrene vor continua să trăiască într-o stare de imprevizibilitate și îngrijorare cu privire la furnizarea gazului”, susține premierul Recean, care nu a precizat ce volum de gaze urmează să primească regiunea secesionistă.
Unul dintre liderii PAS, deputatul Radu Marian, a scris pe rețele că regiunea transnistreană va primi în continuare 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, adică o cantitate suficientă doar pentru consumul populației și instituțiilor cu menire socială, ca școlile, spitalele sau magazinele. Dar Marian a șters ulterior postarea fără nicio explicație.
Autoritățile de la Chișinău au sugerat anterior că vor să se asigure ca gazele livrate în stânga Nistrului, din ajutoarele UE sau altfel, ajung strict la consumatorii casnici și instituțiile publice vitale, dar nu sprijină industria grea sau minele de criptomonede din regiunea transnistreană.
Pentru prima dată în existența sa, regiunea secesionistă a rămas, la 1 ianuarie, fără gaze rusești, concernul rus Gazprom oprind livrările la expirarea unui acord de tranzit prin Ucraina. O lună mai târziu, responsabilitatea pentru furnizarea gazelor în stânga Nistrului a fost asumată în comun de UE și guvernul de la Chișinău pentru a evita o criză umanitară.
În perioada 1-10 februarie, UE a achitat 20 milioane de euro pentru procurarea gazelor destinate regiunii separatiste moldovenești.
Firma ungară va livra gazul la hotar cu R. Moldova în baza contractului semnat cu Moldovagaz, iar Chișinăul va permite tranzitul de gaze pe teritoriul R. Moldova.
Tiraspol va achita în avans costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera cu Republica Moldova spre regiune în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz.
Chișinăul a condiționat tranzitul prin „câteva acțiuni care să demonstreze deschidere” din partea Tiraspolului.
Autoritățile moldovene așteaptă ca cele separatiste să elibereze deținuții politici, să rezolve problema liceului din Râbnița, să păstreze Moldova 1 în grila de emisie și să scoată așa-numite posturile de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active).
Tiraspolul nu a comentat imediat decizia.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Trei suspecți de răpirea unui bărbat în centrul Chișinăului, arestați pentru 30 de zile
![Poliția R. Moldova a postat un video cu momentul răpirii unui cetățean moldovean, în centrul Chișinăului, de către trei locuitori ai regiunii transnistrene. Captură de ecran](https://gdb.rferl.org/2bde3a60-09f6-4e4c-7aa2-08dd3bb48444_w250_r1_s.jpg)
Trei locuitori ai regiunii transnistrene au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru răpirea unui cetățean moldovean, în centrul Chișinăului. Măsura a fost aplicată pe 9 februarie, de Judecătoria Ciocana, a conformat Europei Libere procuratura generală.
Cei trei au fost reținuți de polițiști la scurt timp după răpire, pe 6 februarie, la postul vamal Rezina. Alte trei persoane care ar fi participat la răpire au reușit să fugă. Potrivit presei de la Chișinău, toate cele șase persoane ar fi așa-zișii milițieni din regiunea transnistreană.
Inspectoratul General al Poliției a spus anterior că victima ar fi fost sechestrată sub acuzația unei presupuse infracțiuni de jaf sau tâlhărie comisă în stânga Nistrului.
Directorul programului „Drepturile Omului” al asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, a spus Europei Libere că nu este prima dată când se întâmplă astfel de cazuri și a amintit despre răpirea lui Ghenadie Kuzmiciov și Oleg Filin.
„Continuarea practicilor de răpire este consecința directă a omisiunii de a aplica legea eficient de către Procuratura Republicii Moldova în cauze similare. Ei au marea responsabilitate pentru această situație de impunitate”, a menționat avocatul.
- Te-ar putea interesa și: Un cetățean moldovean, răpit de așa-zișii milițieni din stânga Nistrului
Răpirea s-a produs cu trei zile înaintea expirării ofertei Chișinăului și Bruxellesului de a cumpăra gaze pentru regiunea transnistreană și după 10 februarie, dintr-un grant european de 60 milioane de euro, condiționat de „pași concreți” în domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale în stânga Nistrului.
Lista pașilor încă nu a fost convenită, însă politicienii de la Chișinăul au spus Europei Libere că își doresc în primul rând ca Tiraspolul să respecte dreptul la libera circulație și la libera exprimare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Deputații, criticați de Promo-Lex că au votat mai multe legi încălcând procedura, la prima ședință din sesiunea de primăvară
![Imagine de la prima ședință ordinară a Parlamentului din acest an, 6 februarie 2025.](https://gdb.rferl.org/f6f54372-ca3b-40b1-91e0-04d8d9e36b40_w250_r1_s.jpg)
Deputații moldoveni au început sesiunea de primăvară cu încălcarea „transparenței decizionale”, spun experții asociației Promo-Lex într-un raport din 8 februarie. Legislativul nu a publicat documente aferente pentru trei proiecte de legi și nu s-a încadrat în timp în cazul la alte două proiecte.
Prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de primăvară, din 6 februarie, a fost marcată prin nerespectarea de către deputați a „transparenței decizionale a procesului decizional” în cazul a 27% dintre proiectele votate, au concluzionat experții Promo-Lex.
Mai exact, trei proiecte de lege au fost votate de deputați fără a fi prezentate public avizele comisiilor parlamentare, cel al Direcției General Juridice și analiza impactului de reglementare.
Totodată, aleșii poporului au votat pentru două legi elaborate de Guvern fără să respecte termenul de zece zile prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.
La prima ședință din această sesiune, pe ordinea de zi au fost 17 subiecte aprobate de Biroul permanent al Legislativului. Pe lângă acestea, în debutul ședinței opoziția din Blocul comuniștilor și socialiștilor a propus includerea a altor 12 subiecte, toate propunerile fiind respinse de majoritatea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Cu toate acestea, deputații puterii și opoziției au votat împreună pentru cinci proiecte de legi în domeniul cooperării internaționale și urbanismului. Anterior, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a spus în studioul Europei Libere că majoritatea parlamentară, de regulă, nu votează pentru proiectele opoziției pentru că acestea ar fi „populiste”.
Te-ar putea interesa și: Spicherul Grosu, despre „șantajul energetic” și „ultimul cartuș” al Rusiei
Sesiunea de primăvară are loc în perioada februarie-iulie. Sesiunea curentă a fost precedată de o ședință extraordinară, convocată pe 30 ianuarie la solicitarea lui Igor Grosu.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Presa americană: Preşedintele Trump spune că a discutat cu Putin despre războiul din Ucraina
![Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dat mai multe detalii la finalul acestei săptămâni despre planul privind încheierea războiului din Ucraina.](https://gdb.rferl.org/0a0c207e-7790-47c9-a964-0be9d71dc759_w250_r1_s.jpg)
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că a vorbit cu preşedintele rus Vladimir Putin despre o încetare a războiului din Ucraina, a anunțat New York Post, sâmbătă seara. Kremlinul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informațiile.
Potrivit cotidianului american, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că a vorbit la telefon cu președintele Rusiei despre încheierea războiului din Ucraina, iar Putin i-ar fi spus că și el vrea încetarea conflictului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus duminică că nu poate „nici confirma, nici infirma” publicațiile despre conversația dintre Trump și Putin.
Întrebat de câte ori a vorbit cu omologul rus, președintele american a declarat că „mai bine nu spune”.
Donald Trump a mai spus că în războiul din Ucraina ar fi murit două milioane de oameni.
În același interviu, liderul de la Casa Albă ar mai fi spus că vrea să încheie o înțelegere cu liderul de la Kiev, Volodomir Zelenski, în valoare de 500 de milioane de dolari. Suma privește valorificarea mai multor pământuri și minerale rare din Ucraina și tranzacții cu gaze.
Anterior, președintele Ucrainei a declarat, într-un interviu acordat agenției Reuters, că vrea să încheie o astfel de înțelegere cu Statele Unite ale Americii, țară care a fost până acum principalul susținător al țării invadate de Rusia, în februarie 2022.
Cotidianul american mai scrie că săptămâna viitoare, vicepreședintele SUA, James David Vance, se va întâlni la Conferința de Securitate de la Munchen cu Zelenski.
- Citește și: Președintele Donald Trump anunță noi pași în negocierile privind o încetare a războiului din Ucraina
Vineri, 7 februarie, președintele Donald Trump a declarat că probabil, se va întâlni săptămâna viitoare cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a discuta despre încheierea războiului.
Știre preluată de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
Kievul trimite la Chișinău un ambasador specializat în problema transnistreană, în locul fostului șef al securității
![Diplomatul ucrainean Paun Rohovei a mai activat la Ambasada Ucrainei din R. Moldova, dar și la cea din România.](https://gdb.rferl.org/089d0000-0a00-0242-bf53-08da12701ddd_w250_r1_s.jpg)
Diplomatul Paun Rohovei va prelua mandatul de ambasador al Ucrainei în R. Moldova. Un decret în acest sens a fost semnat, pe 7 februarie, de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la circa un an de când funcția a rămas vacantă.
Paun Rohovei va înlocui în funcția de ambasador pe Marko Șevcenko, care a fost rechemat din funcție în martie 2024, după ce i-a expirat mandatul. Diplomat de carieră, el a mai activat la ambasada de la Chișinău în anii 2012-2017, având și o vastă experiență în cadrul ambasadei ucrainene din România.
Dar Rohovei nu a fost prima opțiune a Kievului. În aprilie 2024, Zelenski a anunțat public că-l va trimite la Chișinău pe Oleksi Danilov, secretarul la Consiliului Național de Securitate și Apărare din Kiev, pe care tocmai l-a demis și înlocuit în acea funcție cu șeful serviciului de informații externe, Oleksandr Litvinenko.
Atunci, președintele ucrainean a reiterat importanța R. Moldova pentru Ucraina, ca explicație privind numirea în acest post a fostului secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare.
„Moldova este o țară foarte importantă pentru noi, atât în ce privește provocările de securitate din regiune, cât și în ceea ce privește cooperarea noastră bilaterală”, a spus Zelenski.
Danilov așa și nu și-a prezentat scrisoarea de acreditare autorităților de la Chișinău.
- Te-ar putea interesa și: Cum a ajuns Oleksi Danilov, fost șef al securității ucrainene, ambasadorul Ucrainei la Chișinău
Numirea lui Rohovei nu a fost explicată imediat de autoritățile ucrainene. Anterior, el a mai activat ca ambasador cu misiuni speciale la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, fiind responsabil în particular de menținerea contactului cu regiunea transnistreană, în coordonare cu autoritățile de la Chișinău.
Rahovei revine în R. Moldova în perioada în care criza gazelor din regiunea transnistreană se apropie de deznodământ. Pentru prima dată în existența sa, regiunea secesionistă a rămas, la 1 ianuarie, fără gaze rusești, concernul rus Gazprom oprind livrările la expirarea unui acord de tranzit prin Ucraina. O lună mai târziu, responsabilitatea pentru furnizarea gazelor în stânga Nistrului, în perioada 1-10 februarie, a fost asumată în comun de UE și guvernul de la Chișinău pentru a evita o criză umanitară.
În prezent, Tiraspolul are pe masă o ofertă de 60 milioane de euro prin care UE, prin intermediul Chișinăului, este gata să finanțeze procurarea de gaze pentru regiunea transnistreană și după 10 februarie.
- Te-ar putea interesa și: Gaze în schimbul libertății: Ce așteptări au UE și Chișinăul din partea Tiraspolului
Dar ajutorul este condiționat de respectarea a drepturilor omului și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană. Atât deputați din partidul de guvernământ (PAS), cât și deputați din opoziție au spus că își doresc în primul rând ca Tiraspolul să respecte dreptul la libera circulație și la libera exprimare.
În afară de pași în domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale, UE și guvernul de la Chișinău vor să se asigure că gazele livrate în stânga Nistrului ajung strict la consumatorii casnici și instituțiile publice vitale, ca școlile sau spitalele, dar nu sprijină industria grea sau minele de criptomonede din regiunea transnistreană.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te