Pentru Moscova știrile nu sunt deloc bune din partea Curții Penale Internaționale (CPI), care a anunțat că va deschide „o anchetă privind acuzațiile de crime împotriva umanității în cursul invadării Ucrainei de către Rusia”: „Am decis să deschid o anchetă asupra situației cât mai curând posibil”, a declarat, luni 28 februarie, procurorul CPI Karim Khan.
În cazul faptelor comise în Ucraina, plângerea vizează și fapte comise înainte de 2022. Ancheta nu se va duce, așadar, doar pe faptele curente, ci va cuprinde și ocuparea Crimeei și a Donbassului din 2014 încoace.
Desigur, o anchetă nu implică vinovăție imediată, iar Curtea va respecta prezumpția de nevinovăție.
Conform articolului 8 al statutului de la Roma al CPI) crimele de Război și crimele împotriva umanității (articolul 7 al aceluiași text) sunt imprescriptibile. Violențele împotriva civililor, tortura, jafurile, maltratarea prizonierilor, deplasările de populații sau folosirea unor arme interzise intră în această categorie.
Oricine a participat la comiterea acestor infracțiuni poate fi condamnat la închisoare pe viață, de la simplii soldați până la superiorii care dau ordine și liderii care iau decizii politice. Executarea unui ordin ilegal rămâne o infracțiune (articolul 33 din statutul CPI).
Cum o indică și numele său, CPI este o instanță penală internațională competentă să judece infracțiunile precum cele evocate. Se aplică aici un principiu al respectării suveranității jurisdicțiilor naționale. Concret, CPI poate judeca infracțiunile săvârșite într-un stat atunci când acesta din urmă nu a preluat cauza, sau când statul respectiv nu poate face acest lucru, cum se întâmplă cu Ucraina, prinsă în plin război. Statul trebuie să fi ratificat și tratatul CPI pentru a fi membru al acestei instanțe.
Definiția genocidului se bazează pe intenția exterminării, nu pe eficacitatea mecanismului. Cifrele sunt irelevante. Uneori tentativa eșuează, dar tentativa tot ca genocid va fi etichetată. De aceea, deportarea în întregime a unei populații, rupând-o definitiv de locurile sale, tot un genocid se va numi.
La Srebrenica, în iulie 1995, forțele sârbe au exterminat în două zile „doar" 8.000 de musulmani, dar intenția era de a aplica asta la scara întregii Bosnii.
La fel, cifrele în morți ale genocidului armean condus de republicanii turci sunt neimportante, chiar disputate. Intenția de exterminare este însă suficient documentată.
Sigur, în termeni politici, nu toată lumea e mulțumită de multiplicarea faptelor din trecut calificate drept „genocid”. De la Holocaust și genocidul armean, trecând prin cel rwandez și masacrul de la Srebrenica, există teama că se va ajunge la o banalizare a termenului, teamă justificată, dacă ne gândim că în România niște ziariști au putut scrie despre „genocidul”… teilor din Iași.
Ba chiar, în 2012, o asociație pentru apărarea câinilor vagabonzi, Cuțu-Cuțu, se lamenta într-un comunicat: „câinii nu sunt evrei ca să fie duși la Auschwitz”.
