Linkuri accesibilitate

Turnul de televiziune de la Kiev, lovit de rachete rusești
Turnul de televiziune de la Kiev, lovit de rachete rusești

Invazie rusească în Ucraina, ziua a șasea | Noi lupte în ciuda convorbirilor

Bombardamente la Harkov; turnul de televiziune de la Kiev a fost lovit de rachete; Zelenski se adresează Parlamentului European - a șasea zi a invaziei rusești în Ucraina.

  • Președintele Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de comiterea unor crime de război, după ce al doilea oraș ca mărime din Ucraina, Harkov, a fost ținta unor bombardamente intense, iar forțele rusești s-au concentrat în apropierea capitalei ucrainene Kiev.
  • Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe legislatorii europeni să „dovedească” că sunt alături de Ucraina. Zelenski s-a adresat Parlamentului European la o zi după ce a Kievul a făcut o cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană.
  • Adunarea Parlamentară ONU cere Rusiei să oprească imediat războiul din Ucraina.
  • Ucraina și-a rechemat de urgență ambasadorii din Kîrgîzstan și Georgia pentru consultări privind poziția celor două țări față de invazia Rusiei în Ucraina.
  • Luptele între armata rusă și forțele armate ale Ucrainei continuă în diferite regiuni ucrainene, inclusiv la câțiva kilometri de Kiev. Rusia și-a schimbat tactica: s-a concentrat pe bombardamente și tiruri de artilerie. Mai mult de 10 persoane au fost ucise din cauza bombelor aruncate asupra Harkovului.
  • Occidentul a respins solicitarea Kievului de a impune o zonă non-survol deasupra Ucrainei.
09:33 1.3.2022

La 8 dimineața, ora locală, a fost lovit centrul orașului Harkov. Potrivit agenției ucrainene Unian, o rachetă sau un obuz a explodat lângă clădirea administrației orașului din Piața Libertății.

09:53 1.3.2022
Imagine din satelit de la Maxar Technologies a unui convoi militar rusesc cu o lungime de circa 65 de kilometri care se îndreaptă spre Kiev. Este format din sute de tancuri, vehicule blindate și artilerie autopropulsată, Ivankov, Ucraina, 28 februarie 2022.
Imagine din satelit de la Maxar Technologies a unui convoi militar rusesc cu o lungime de circa 65 de kilometri care se îndreaptă spre Kiev. Este format din sute de tancuri, vehicule blindate și artilerie autopropulsată, Ivankov, Ucraina, 28 februarie 2022.


Un imens convoi de blindate rusesc se apropie de capitala ucraineană Kiev

Redacția ucraineană a postului de radio Europa Liberă/Libertatea relatează că un imens convoi militar rusesc se apropie de capitala țării Kiev. Imagini luate din satelit arată că acel convoi lung de 65 de kilometri și alcătuit din blindate și piese de artilerie este aproape de capitală în ceea ce forțele armate ucrainene spun că e o încercare de a înconjura orașul.

Negocierile pentru încetarea focului purtate în 28 februarie de oficialități ruse și ucrainene nu au dus la nici un rezultat, dar cele două părți au convenit să reia discuțiile în zilele următoare. După tratativele de luni, președintele ucrainean Volodimir Zelenksi a declarat că Kievul nu e pregătit să facă concesii, „când una din părți o lovește pe cealaltă cu salve de rachete”.

10:10 1.3.2022

O mulțime din Berdiansk a huiduit trupele ruse. Locuitorii unui sat de la granița cu Belarus i-au informat printr-un difuzor pe vecinii lor belaruși că trupele lor nu sunt binevenite în Ucraina. O șoferiță a refuzat să-și arate documentele unui militar rus la un punct de control din regiunea Sumi, supunând-ul unei îndrăznețe tirade verbale.

Rezistența civilă a ucrainenilor contra invadatorilor ruși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:17 0:00

11:17 1.3.2022
Ootrivit agenției ucrainene Unian, o rachetă sau un obuz a explodat lângă clădirea administrației orașului Harkov în 1 martie 2022, dimineața
Ootrivit agenției ucrainene Unian, o rachetă sau un obuz a explodat lângă clădirea administrației orașului Harkov în 1 martie 2022, dimineața


Guvernul britanic a avertizat marți că președintele rus Vladimir Putin și comandanții săi din Ucraina ar putea fi judecați pentru crime de război, după ce armata rusă a bombardat fără discernământ al doilea oraș ca mărime al acestei țări. Bombardamentele de la Harkov au distrus și o școală, ucigând cel puțin 11 civili, a anunțat primarul acestui oraș. Ziarele britanice care au apărut azi au publicat pe prima pagină fotografiile a două fetițe ucise în atacurile rusești din Ucraina, însoțite de vorbele unui doctor care a încercat s-o salveze pe una dintre ele: „Arătați-i asta lui Putin!” Ministrul britanic al justiției Dominic Raab, fost procuror pentru crime de război, a spus că țara sa va aștepta cât va fi nevoie până ce criminalii de război vor fi aduși în fața justiției. Tribunalul Penal Internațional de la Haga a anunțat luni că va lansa o anchetă după a găsit „o bază rezonabilă” pentru suspiciunea că în Ucraina au fost comise crime de război de când Rusia a anexat Crimeea în 2014.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG