Linkuri accesibilitate

„Lupta continuă, pe timp de criză cel mai bun lucru e să înveți”


Jurnalul săptămînal cu Ion Reali Roșca.

Născut la 16 iulie 1991 în Cahul. A ales străinătatea. Șofer pe camion. De 14 ani munceşte peste hotare, ultimii zece în Belgia.

Luni

Sînt aproape două luni de când am demisonat. Am făcut pasul acesta conștient și nu e prima dată când închid o ușă din „cariera” mea. Cum Bruxelles-ul este un oraș multicolor, până și un leneș își găsește ocupație, pentru că sistemul și societatea sînt mult mai libere și mult mai deschise la minte pentru cine vrea să-și înfăptuiască dorințele. În aceste aproape două luni mi-am dedicat tot timpul numai mie însumi: am analizat ce am făcut pe plan profesional în ultimii șase ani pe plan profesional, am petrecut mai mult timp cu oamenii dragi mie, prima oară după foarte mult timp am reușit să termin de citit o carte; presiunea și amețeala în care ne aflăm cu toții încearcă să ne pună pe toți în genunchi, dar nu-i chiar așa de simplu. Lupta continuă, pe timp de criză cel mai bun lucru e să înveți, și asta vreau să fac în perioada următoar.e Va fi puțin complicat, pentru că n-am mai mers la școală din martie 2011, când am fost nevoit să fac un pas în urmă ca să ajung unde am ajuns azi.

Marți

De dimineață îmi fac planul pentru toată ziua, trebuie să merg la mai multe instituții pentru a beneficia de drepturile fundamentale pe care mi le oferă Regatul Belgian, dreptul la studii, dreptul la șomaj, iar după-amiază am o întâlnire cu un domn care mă ajutăcând am nevoie de o consultație în domeniul juridic și îmi indică pașii pe care trebuie să-i urmez pentru a ajunge în punctul stabilit. Aici, toate acțiunile se raportează la timp și resurse. În condițiile de criză nu prea ai libertatea să greșesc, deoarece costurile ulterioare mă depășesc. În cei zece ani de când sînt printre belgieni, am învățat un lucru fundamental, nimic nu se face în grabă, iar când apare acea oportunitate, nu ai voie să te relaxezi și nu-i loc de rușine. Dese ori îmi aduc aminte discuțiile care le-am avut cu unul din mentorii mei, care îmi spunea: „Ion, viața îi fix ca într-un supermarket: intri, iei orice ai nevoie, dar nu uita că la ieșire te așteaptă casierul, și trebuie să plătești tot.”. Eu nu știu din propria experiență să fi scăpat cineva de acea „cassă de plată".

Miercuri

De dimineață trebuie să merg în excursie cu niște conaționali de-ai noștri la Brugge. Un oraș cultural, probabil cel mai frumos și cel mai potrivit de vizitat în ajunul sărbătorilor de iarnă. Un oraș care foarte simplu de înțeles că s-a lucrat foarte mult în a dărui oaspeților o atmosferă de neuitat și impresii plăcute pe tot parcursul anului. Trebuie să recunosc că arhitectura și infrastructura acestui oraș minunat îmi aduce aminte de Regatul Olandez, raiul meu pe pământ. Între timp, mă aprofundez puțin în discuții cu o fetiță originară din Chișinău, dar emigrată de la doi anișori din țară, și cu o maturitate nemaiîntâlnită. Îmi spune că ea nu se simte deloc moldoveancă, și dintr-o dată încep să o înțeleg și să mă luminez din ce aud. Expresivitatea gândurilor, pauzele dintre cuvinte și sunetele consoanelor îmi redau o imagine identică cu ce am trăit 15 ani în Moldova, ea având nu mai mult de 14 ani, o domnișoară care are un potențial enorm... Mă mândresc cu astfel de tineri. Cu astfel de copii mă simt mai în siguranță în ce priveșete ziua de mâine, iar mama ei este o istorie aparte.

Joi

Astăzi mergem cu același grup la Gent, un oraș la fel de dezvoltat, dar axat mult mai mult pe domeniul educației și al noilor generații. Cunoscând foarte bine acest oraș, îi întreb pe copii ce-și doresc să vizităm, iar ei îmi spun că vor să vadă muzeul de artă și arhitectură. Minunat, îmi spun, mergem într-un loc în care am mai fost cu mulți ani în urmă, știu de la început că vor rămâne cu amintiri plăcute. Mergem la MSK Gent, un muzeu plin de tablouri și sculpturi fenomenale. Iar eu cu aceeași fetiță cu care am prins vibe-ul începem să analizăm fețele sculpturilor și ce vor ele să spună, trebuie să recunosc că am rămas uimit de capacitatea ei de a le descrie, fenomenal copil. După două ore de analiză și discuții foarte interesante cu un copil, am pornit pe jos să mâncăm undeva în centrul vechi al Gent-ului. După ce-am mâncat, se înnoptează și mergem deja spre Bruxelles, aproape o oră distanță cu mașina.

Vineri

Ne trezim de dimineață pentru a-i duce pe copii la tren ca să ajungă la Frankfurt; înțeleg că această generație e deja pierdută pentru Republica Moldova. Încă o generație pierdută din cauza incompetenței și a nepăsării, din cauza tuturor celor care fugim mereu după hârtii și putere, sînt jalnici acești „alergători". Viața ne va răsplăti exact ca în exemplul de mai sus cu „supermarket-ul”. Nu vă îmbătați cu apă rece, „vremurile bune” abia încep pentru noi toți. În Noul An îmi doresc doar un singur lucru: să întâlnesc cât mai mulți astfel de copii, tineri, oameni luminați, îmi doresc ca ei să fie apreciați și să fie luptători, să-și iubească visele și să lupte pentru ele chiar și atunci când societatea te strânge de gât (chiar și la propriu) zilnic. Îmi doresc ca ei să fie curajoși și răbdători, inventivi și foarte pragmatici. Îmi doresc ca toți copiii să fie împliniți, de fapt.

XS
SM
MD
LG