Pasiunea pentru science fiction e, în definiția ei cotidiană, un hobby nevinovat ce ține cuminți și laolaltă copiii cu vîrste între 9 și 90 de ani. Cu timpul, nișa pe care o numim cu două cuvinte liniștitoare, obiective și cuminți (science + fiction) a crescut. Apoi, spre deosebire de cititorii care caută vise interplanetare, s-a maturizat neverosimil de repede și grav. Science fiction a trecut în utopie și anticipație. Și de acolo în profetism. Dar cel mai uluitor lucru în această grădină care creștea din ce urma să fie cîndva sau niciodată e trecerea în realitate. Science Fiction e, azi, cu fiecare zi ce trece, lumea reală sau, mai bine zis, viteza cu care lumea reală arună peste bord datele aparent fixe. Drumul de la contemplație tehnică, la anticipație politico-filozofică și, în cele din urmă, la vărsarea sau, mai degrabă, unificarea cu realitatea a durat puțin: o sută și ceva de ani. De la Wells și Zamyatin, și de la Huxley și Ballard, gândul despre lumile viitoare a trecut prin literatură, a depășit-o și a devenit azi o stare politic-administrativ-cotidiană.
E aproape banal să spui că lumea se schimbă rapid. E, însă, uluitor să poți observa fără mare efort că lumea înaintează spre propriile alternative și dă credibilitate unor scenarii pînă nu demult imposibile, hilare sau neseriaose. Ficțiunea nu mai e un joc imaginar. E realitate în mișcare. Cine nu crede în această transformare are la dispoziție o avalanșă de știri și noutăți iminente. Toate puse pe negat limite și lansat absurdități sau aberații recuperate și curățate de imposibil.
Ce altceva e știrea care spune că un segement important al americanilor de dreapta și unul la fel de important al americanilor de stînga cred că secesiunea e posibilă? Mulți ar putea vedea aici un pas înapoi, spre America divizată de dinaintea Războiului Civil. Cu toate astea, noua separație a Americii, în state de dreapta și state de stînga, e un scenariu rezervat pentru viitor. Ce părea a stupid, interzis și exclus acum nu mai mult de 10 ani, a trecut în rîndul ideilor cu destulă circulație pentru a fi măsurate în sondaje de opinie serioase.
Nu mai puțin smulsă din science fiction și mutată în realitatea ce pregătește alte timpuri e ideea societății complet monitorizate. Rețeaua de înregistrare, vaccinare și certificare pusă la punct sub presiunea epidemiei COVID nu e decît prelungirea unui curent mai vechi, favorizat pînă la inevitabil de supremația cupolei internet. Cortegiul digital ce însoțește intervenția guverenlor asupra epidemiei COVID alunecă pe canalele deschise de unificarea pe net și nu mai lasă în urmă nimic neînregistrat, contabilizat și monitorizat. Poate nu e tocmai surprinzător că demiurgii miliardari ai noii lumi global-degitale practică fără rețineri sceince-fictionul aplicat și cheluiesc fabulos pe experimente ce le-ar putea prelungi viața.
Și nu e, oare, proiecția climatică tot o formă de adeverire a anticipației science fiction? Certitudinile extrase prin modelare digitală dau, azi, baza harta evoluției reale, și nu imaginare, spre lumea de mîine. Unde mîine a încetat să mai fie un viitor îndepărtat și nedefinit pentru a deveni, practic și vizibil, ziua, săptămîna, luna și anul viitor. Capacitatea de a dezvolta scenarii climatice universale și apocaliptice, dacă nu cumva aplecarea spre acest tip de viziune, are mult din plăcerea saltului în anticipație așa cum e cunoscută ea din antrenamentul mental science fiction.
O altă variantă care mută accentul pe realitate ca formă de înlocuire a realității e fabuloasa exchibiție financiară a piețelor în ultimii cel puțin 10 ani. Jocul de reclasificare a datoriilor, eliminarea tranzacțiilor cash, apariția ratei negative a dobînzilor, monedele virtuale șin emisia monetară fără acoperire sau realitate fizică sînt practici deja curente și acceptate. Ele au erodat și, în cele din urmă, eliminat înțelesul strict al noțiunilor de valoare și datorie. Noua realitate financiară a lumii e o speculație savantă, iubitoare de risc și ireductibilă. Sîntem în plină gramatică science fiction, adică într-un teritoriu care a transformat gravitația bunului simț într-o dimensiune istorică depășită.
Într-un fel, chiar și ambiția mereu relansată a statului european presupune o componentă virtuală, un fel de a paria insistent pe timpuri post-istorice, debarasate de reziduuri tradiționale și naționale. Deviza An Ever Closer Union arborată doctrinar de UE e foarte aproape de aspirațiile și elanurile anticipației care promit ieșirea din cercul strîmt al realității de față.
Poate că ar trebui să recunoaștem în toate aceste deplasări de conținut și orizont o mișcare generală spre simplificarea și optimizarea vieții prin anticipație. Piedici vechi dispar. Înainte de toate, varietatea enervantă a excepțiilor personale sau de grup și a particularismelor locale. La fel de neplăcute și evitate sînt ideile care separă realitatea de proiecția ei. E vorba de așa numitele limite: granița (fizică, politică, intimă), limita (biologică, în cazul realității sexuale date) și experiența acumulată (sau tradiția confirmată istoric).
Semnele tot mai numeroase care descriu noile noastre obișnuințe de gîndire, sau, mai degrabă, de imaginație prospectivă, spun că realitatea a pierdut mult în fața impulsului care împinge spre evadarea în potențial, virtual și proiecție. Trăim în viitor fără să fi ajuns la el și asta pentru că am descoperit formula care ne permite să proclamăm dispariția trecutului și inexistența prezentului. Pare complicat dar e simplu: am făcut saltul în viitor. Urmează să înțelegem, destul de curînd, dacă asta e totuna cu saltul în gol.