Născută la 25 august 1993 la Chișinău. Profesor de limba engleză în Praga. Experiență de predare la Universitatea Cehă de Științe ale Naturii din Praga, precum și în mediul corporativ. Totodată, a predat la școlile de vară din Regatul Unit: Londra și Dover (2017), Edinburgh (2018), Oxford și Portsmouth (2019). Stagiu de traducător pe lângă Ambasada Republicii Moldova la Praga (2016). Absolventă de Limbi Moderne Aplicate (2015) și Traduceri Specializate și Traduceri Asistate de Calculator (engleză, franceză) (2020) la Facultatea de Litere, Teologie, Istorie și Arte din cadrul Universității din Pitești. Deținătoare a certificării internaționale TESOL/TEFL (Canada, 2017). Bursieră Erasmus în cadrul Universității Castilla – la Mancha din Ciudad Real (Spania, 2013).
Un fel de Prolog
Dac-ați ști câtă bucurie mi-aduce scrisul în limba română! Inima-mi saltă de bucurie de fiecare dată când am răgaz ca să mă-ndeletnicesc cu de-ale scrisului. Mă simt de parc-aș călatori in timp – în vremurile când limba romana era acasă la ea – mediu pe care, de altfel, mi l-a furat străinătatea.
Curiozitatea și dorința neslavilită de a descoperi țări, culturi și limbi noi m-au adus la Praga acum șase ani. Praga e sugubeață: m-a privit cu ochi dulci, ademendindu-mă cu șansa de a preda limba engleză la Universitatea de Științe ale Naturii în cadrul unui stagiu profesional, iau după șase ani... uite-mă tot aici. Știe ea, șireata, cum să convingă oamenii. Ajung să cunosc din ce în ce mai mulți oameni care-mpărtășec aceeași poveste. Poate e și mai bine așa, întrucât îmbrățișăm mai lesne schimbările în viață noastră dacă la început ni se înfățișează drept temporare. Iar apoi, ajunși în străinătate, ajungem pas cu pas să ne tesem propriul păinjeniș care să ne facă să ne simțim bine și... să rămânem acolo.
Viața ne aduce-n cale exact ceea de ce avem nevoie. Așa se face că joia trecută am fost la întâlnirea cu poeta Ana Blandiana – eveniment organizat de ICR Praga care a avut loc la Facultatea de Filozofie a Universității Caroline din Praga.
În cadrul acestui eveniment am avut ocazia s-o cunosc pe Lina Grâu, jurnalistă la Europa Liberă. Luîndu-ne cu vorba, am aflat de oportunitatea de a scrie Jurnalul Săptămânal. Visele se împlinesc, căci mi-am dorit să scriu Jurnalul de mulți ani, încă înainte să mă fure străinătatea, adică de vreo zece ani.
Luni
Sunt în Handlová. Mă trezesc buimacă, întrebându-mă unde mă aflu. În ciuda spiritului meu aventurier care mă atrage să călătoresc, trebuie să recunosc că încă mă simt ciudat când mă trezesc în altă parte. Buimăcirea se datorează spiritului meu domestic, totuși, probabil adânc înrădăcinat din fragedă copilărie, pe care îl resping cu tot dinadinsul, deoarece se contrapune dorinței mele de a călători.
În timp ce-mi beau paharul cu apă înainte de micul dejun, mă trezesc cu privirea ațintită la întrerupătorul mic și alungit, poziționat vertical în stânga ușii. Martin mă știe bine, așa că-mi răspunde la întrebare fără să-l întreb: întrerupătoarele sunt sovietice – relicve din perioada când părinții lui studiau în Leningrad. Și maică-mea a studiat la Lenigrad. Asta e prima din multele coincidențe de care urmează să vă zic. Cred cu tărie că farmecul coincidențelor este să unească oamenii.Pornesc televizorul. Dau de programul Šlágr TV.
- - Și voi aveți șlagăre! exclam voioasă. Drept că voioșia n-a durat mult, căci Martin s-a plictisit după câteva secunde și a închis televizorul.
Sar sprintenă din pat că să mă uit la biblioteca adunată de părinții lui în decursul anilor – majoritatea cărților fiind în slovacă și rusă. Mă simt româncă în suflet, iar pentru că limba maternă a fratelui meu e rusa, mă simt mai aproape de casă când văd alfabetul chirilic. Limba rusă are un rol incontestabil în viața. A trebuit să mă mut în Cehia, însă, ca să înțeleg că limba e nevinovată și n-are treabă cu politica. Dostoievschi, Tolstoi, Lermontov, Pușkin, toți stau țanțoși pe polița prăfuită de amintiri adunate de-a lungul anilor.
Îl întreb pe Martin cine e în poza din stânga. E Štefan, bunicul lui din partea mamei, care a fost foarte iubit. „Avem și noi numele Ștefan!” îi zic jovială, bucuroasă să găsesc similitudini lexicale între limba română și slovacă. ”Štefan a trecut în lumea celor drepți așa cum toți oamenii ar vrea să moară”, îmi zice, „liniștit, lângă jumătatea sa”. Îi mărturisesc lui Martin că percep iubirea drept antonim al morțîi, la care el, în stilul lui realist, deci oarecum tăios, caracteristic, îmi zice ”Viața fără iubire e posibilă, însă moartea e implacabilă”. Dau din cap afirmativ.
Au și slovacii koláče (sl.), însă la ei acest cuvânt înglobează orice fel de produse de panificație, prin urmare lexemul colac este un hiponim în raport cu koláč.
Marți
Mergem la Kremnica, oraș cunoscut pentru o monetărie care datează din secolul XIV. Toate magazinele stau semețe și nestingherite, închise duminica. Fac glume cu Martin pe seama spiritului antreprenorial al slovacilor. Ironia e molipsitoare. Nu-mi rămâne decat window shopping-ul, adică să trag cu ochiul la monezile înșiruite cu grijă pe geam. Observ coroanele slovace înainte sa fie înghițite de euro.
Trecem pe la Salaš Revolta. Exclam că ambele cuvinte se regăsesc în limba romana: în timp ce revolta are aceeasi semnificatie in ambele limbi, salaš (sl.) înseamnă magazin de produse lactate. Ajunși la Salaš, realizăm ca am venit degeaba – nu mai au bryndza. A ramas doar žinčica – un fel de chișleac de-al nostru preparat din zăr. În pofida curiozității și deschiderii mele față de alte culturi, ezit. Nu-s gata sa beau zăr, cel puțin nu astăzi.
Colac, brânză, papuci, șal sunt doar cateva din cuvintele asemănătoare din limba română și slovacă. Așa cum au menționat Petra Adámková și Jiřina Vyorálková în Dicționarul român-ceh de cuvinte similare, „majoritatea cuvintelor de genul sunt de origine slavă și au pătruns în limba română prin influență limbilor vecine slave, (...) sau chiar prin intermediul limbii maghiare.”
Apoi ajungem la Čičmany, un sătuc situat la 50 km de Handlová inclus în patromoniul UNESCO datorită ornamentelor albe caracteristice frecvent întîlnite pe case. Intrăm într-un muzeu în care am ocazia să explorez frumusețea scrinurilor (sl. skriny) care dăinuiesc din secolul XVIII drept cadouri de nuntă și alte ocazii, folosite pe larg pentru păstrarea hainelor, bijuteriilor, încălțămintei tradiționale numite papuče (asemantoare opincilor românești) dar și făinei, grâului și altor obiecte necesare în gospodărie. Ghidul, prietenos, se apropie să ne povestească despre triada religiozitate - apropierea de tradiții - nivelul financiar al unui popor.
Deseori se face comparatia dintre poporul slovac si cel ceh intrucat au fost un tot întreg – Cehoslovacia. Slovacii, fiind mai credincioși de fel, deci mai aproape de traditii, au un folclor mai bogat în comparatie cu cehii. Pe parcursul istoriei cehilor putem observa multe influențe pe care le-au avut germanii asupra lor, ceea ce i-a facut mai buni la negoț, deci mai pragmatici.
Mi-am cumpărat un șal (sl. šál) de lână cu motive čičmaniene pentru zilele când vremea răcoroasă va pune stăpânire pe Praga, precum și cercei cu motive populare slovace.
Apoi am mers la plimbare. M-a impresionat cât de drăguți sunt slovacii: un domn mi-a urat sănătate când am strănutat.
Seara am luat cina la un restaurant situat pe malul Dunării. Neavând prea mult timp la dispoziție, am optat pentru All you can eat. Chelnerul care ne-a luat comanda a fost foarte amabil și el, zicându-ne ”Papajte koľko chcete” (sl. Păpați oricât doriți.”) Mi-a plăcut cuvantul papat, echivalentul romanescului a păpa, folosit mai mereu în locul banalului ”jist” (sl. a mânca), care denotă căldura de care dă dovadă acest popor.
Robert e cel mai bun prieten al lui Martin. Pe prietena lui o cheamă Martina, iar noi o numim Tina. La o adică, suntem două Tine care s-au născut în aceeași zi, aceeași lună și în același an. Ce coincidență!
Miercuri
Mă trezesc vibrațiile ceasului Garmin Vivoactive de pe noptieră, care în ultima vreme nu mai e atât de activ. Martin are același model de ceas. Mai mult, ni le-am cumpărat, separat, în aceeași săptămână, înainte să ne cunoaștem. Iată încă două coincidențe!
Ați auzit de miere de hrișcă? Dar de miere de zmeură? Nici eu. Până n-am ajuns la unul din iarmaroacele anuale din Bratislava. Îmi beau ceaiul de dimineață și sorb cu plăcere lingurița de miere de hrișcă. În timp ce ascult interviul lui George Buhnici cu Paul Olteanu Cum să îți „rescrii" mintea. Paul reiterează cât de important importanța purtării hainelor de birou când lucrezi de acasă. Mă chitesc așa cum îmi place mie ca să mă simt bine în fața camerei în colțișorul meu-studio improvizat din odaie. Profit de faptul că nu port mască ți mă dau cu rujul primit în dar de Crăciun de la Natașa. Până la urmă m-am împrietenit cu predarea online, deși mi se părea total inoportună și nefirească la început. Ne obișnuim cu toate noi.
Citesc știrile. Îmi sare în ochi faptul că Sheriff Tiraspol învinge pe Real Madrid cu 2-1. Ridic sprâncenile. Sunt sigură c-au fost multe ridicări de sprâncene în semn de mirare la auzul/lectura acestei știri. În pofida faptului că Sheriff Tiraspol nu mă reprezintă, drapelul Republicii Moldova a fâlfâit semeț în grupele Ligii Campionilor. Prin urmare, vizibilitatea Republicii Moldova la nivel mondial crește, iar asta contează cel mai mult.
Mă așez la masa de lucru cu 10 minte înainte să înceapă lecția. Mă pregătesc moral, îmi strunesc aparatul fonic pentru limba engleză, îmi dreg vocea. Gata, pot ieși în emisie directă.
În pauza de prânz merg la poștă să duc plicul cu dosarul pentru reședința temporară în Cehia. Depun dosarul abia după șase ani de când sunt aici, în timp ce reședința permanentă se poate obține după cinci ani de reședință temporară. De data asta, însă, nu cad în plasă. Așa-i dacă am m-am aflat în cursul anului în patru țări: Cehia, Moldova, România și Regatul Unit.
Mă sună Claudia Marin ca să stabilim întâlnirea de duminică. Claudia e interesată să publice materiale în revista Timpul Praga. Vorbim despre cărți, inspirație, limba română literară umbrită la Praga și cum să o readucem la viață. De la literatură aducem vorba la bucătărie: eu gătesc ardei copți, iar ea – mămăligă cu pește prăjit. Limba română cu dulceața ei și mâncarea bună tradițională reduc distanța de casă.
Seara o dedic lecturii – cartea „Pierre și Jean” de Maupassant mă așteaptă cumincioară pe noptieră.
Joi
Mi-am început ziua cu ceaiul meu oolong preferat. Aroma sa dulce și lăptoasă îmi trezește toate simțurile și mă pregătește pentru o nouă zi de muncă.
Lucrez exclusiv de acasă de un an jumătate. Altfel spus, nu mai merg la muncă, ci mi-am adus munca acasă. Nu mi-am adus-o de bună voie, ce-i drept, așa că predarea online e mai degrabă un oaspete nepoftit... pe care am învățat să-l îndrăgesc pe parcurs. Prin urmare, vă dați seama că am încercat tot felul de metode ca să separ munca de casă. Cea mai bună idee a fost instalarea unui paravan ca-n studiourile fotografice decorat cu burete acustic – fundalurile virtuale mă plictisesc: sunt false și impersonale.
Seara m-am întâlnit cu Diana, fosta mea studentă în cadrul Universității Cehe de Științe ale Naturii, astăzi contabilă în Praga. Diana e rusoaică, așa că în sfârșit după atâta vreme, partea rusofonă din mine s-a simțit în largul ei. Nu de alta, dar nu e simplu să împac toate limbile din capul meu, căci toate, asemeni unor mâțe răsfățate, cer atenție, grijă și timp.
Mă fascinează să văd parcursul Dianei. Am cunoscut-o în anul întâi de facultate când eram stagiară la universitate: era speriată, umilă, timidă. Mă bucur că am putut contribui la formarea ei academică. Indiferent de ce cale își va alege, sunt sigură că Diana va un viitor luminos. Munca asiduă și perspicacitatea ei o vor răsplăti.
Datând din 1881, recent renovată, Cafeneaua Slavia ne-a oferit atmosfera de care aveam nevoie: vrăjite de muzica lui Bach la pian, admirând Teatrul Național de peste drum, cafeneaua ne-a învăluit de mister. Fiind cunoscută în cercurile elitiste pragheze, personalități importante precum poetul Rainer Maria Rilke și primul președinte al Republicii Cehe Václav Havel veneau des pe acolo.
Vineri
E e o zi ciudată. De parcă s-au înțeles, trei cursanți au anulat lecțiile. Dar n-aveau cum să se înțeleagă: unul e la Chișinău, altul la București, iar al treilea – în Budapesta. Mai am cursanți din Bratislava, Varșovia, și desigur din toată Republica Cehă. Acesta e marele avantaj al mediului online: poți să lucrezi cu oamenii din toate colțurile lumii. Profit de ocazie și îmi închei treburile administrative: scriu mailuri, actualizez listele de prezență, emit facturi.
După amiază a zâmbit soarele în Praga. Prilej de bucurie, așa că am ieșit la plimbare cu Iulia. Ne-am alinat dorul de România depănând amintiri din Pitești.
Am observat că atunci când sunt obosită, cel mai bine mă detașez de toate într-un mediu în care se vorbește limba română... Imersată în amalgamul multilingv anglo-ceho-rus din Praga, româna are un rol aparte în viața mea. Visez în limba română.