Linkuri accesibilitate

A ajuns Igor Dodon în vizorul Procuraturii?


Procuratura Generală a anunțat luni că va ancheta o „schemă
criminală” folosită la importul de energie electrică în 2008 prin care s-ar
fi furat bani de la stat, aproape 12 milioane de dolari. Schema ar fi fost
pusă în operă de „factorii de decizie” ai companii importatoare, de
„responsabili” ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică,
precum și de „alte persoane”. După acest anunț al procuraturii, au apărut
imediat două tipuri de speculații. Mai întâi că la „alte persoane” ar intra
și Igor Dodon, care era în 2008 Ministrul al Economiei. Apoi că
Procuratura Generală ar face dosare rivalilor noii puteri dintr-un calcul.

A ajuns Igor Dodon în vizorul Procuraturii?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:05 0:00
Link direct

Procurorii moldoveni spun că suspectează în acest dosar delapidări prin metoda majorărilor neîntemeiate a prețului de achiziție a energiei electrice și însușirea diferenței de preț și că, fiind vorba de o chestiune de securitate energetică, cauza va examinată de un grup de procurori.

Cu toate că procuratura generală a vorbit în comunicatul său de azi despre implicarea în schemă a unor responsabili din Ministerul Economiei și Infrastructurii și agenția de reglementări în energetică, precum și “a altor persoane, inclusiv din afara țării”, ea nu a dat publicității totuși vreun nume de suspect.

Șef la ministerul pomenit în comunicatul procuraturii ca acționând “în înțelegere și de comun acord” cu Energocom, adică compania de stat prin care R. Moldova importă de la furnizorii din străinătate energia electrică, era în 2008, anul vizat, Igor Dodon, liderul socialiștilor moldoveni care, cum se știe, după un mandat de președinte, a pierdut alegerile prezidențiale trecute. Șefa lui din executiv era o altă socialistă, Zinaida Grecianîi.

În investigațiile jurnalistice apărute de-a lungul vremii, numele lui Dodon a fost adesea asociat cu acea “schemă”, numită de altfel așa chiar de procurori în comunicatul de azi și despre care jurnaliștii au scris și în anul respectiv, în 2008, dar și mai târziu, când subiectul era readus în atenția publică de anumiți experți de pe domeniul energetic, de exemplu Sergiu Tofilat. În 2017, Procuratura Generală a pornit, sesizată de Tofilat, o cauză penală, dar la scurt timp a renunțat la ea, fără prea multe explicații.

Primăvara trecută, însă, procuratura ar fi revenit asupra cercetărilor din acest dosar, lucru despre care a scris portalul anticorupție.md, care a pretins totodată că vizați în anchetă ar fi Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Numele celui din urmă a fost invocat și de Sergiu Tofilat, expertul comunității Watchdog care, după ce a lucrat consilier la președinție în 2020 când Maia Sandu își începuse mandatul, a afirmat în spațiul public că a găsit dovadă implicării lui Plahotniuc într-o informație primită de la serviciul pentru combaterea spălării banilor, care ar fi stabilit să bani din schemă ar fi ajuns la o companie atribuită lui Plahotniuc.

„Igor Dodon... a plecat la Kiev pentru a negocia problema asigurării cu energie electrică”

Ion Prească, jurnalistul de la publicația cu profil economic mold-street.com, este autorul primei investigații la această temă publicată în 2008 de Centrul de Investigații Jurnalistice de la Chișinău: „La sfârșitul lunii martie 2008 a fost demis guvernul Tarlev și a fost desemnată Zinaida Grecianîi premier, iar Igor Dodon, din funcția de ministru al economiei, a devenit și vice-premier. Peste o lună, el a plecat la Kiev pentru a negocia problema asigurării cu energie electrică. Când a revenit, a anunțat că a negociat un nou contract cu ucrainenii și energia electrică s-a ieftinit. În realitate, dacă înainte R. Moldova cumpăra printr-o companie de stat ucraineană (Ucrinterenergo) și alta moldovenească (Energocom), în schema aceasta a fost introdusă o căpușă, o firmă intermediară, care avea fondator un afacerist de origine slovacă, dar care trăia în Ucraina. Și, drept urmare, la fiecare lună-două prețul se majora, ca până la sfârșitul anului să se dubleze. Deci, în realitate a fost o schemă de majorare a prețurilor, iar o parte din fluxurile de bani se duceau pe conturile unei firme. A funcționat până în decembrie, pentru că în noiembrie 2008 a fost vizita lui Putin la Chișinău, atunci el era prim-ministru, trebuia cumva să restabilească relațiile moldo-ruse și, ca să deblocheze exporturile de vinuri, Moldova trebuia să facă ceva în direcția îmbunătățirii și iată una din scheme a fost revenirea la achiziția de energie de la Cuciurgan. S-a folosit ca pretext că ucrainenii au scumpit energia și în continuare se va procura de la Cuciurgan – deci s-a utilizat aceeași schemă pentru alte argumente. Procuratura a numit în comunicatul de azi conducerea instituțiilor responsabile care au avizat contractele, e vorba de ANRE, Ministerul Economiei și Energocom – atunci la minister șef era Igor Dodon, iar la ANRE - Vitalie Iurcu.”

Formațiunea de opoziție a socialiștilor a reacționat azi la anunțul procuraturii printr-un comunicat, în care a spus că orice asociere a liderului lor cu dosarul este un fals din media aservită politică, în interesul unei guvernări care ar distrage astfel atenția de la scumpirile în lanț și nemulțumirile pe care acestea le cauzează.

XS
SM
MD
LG