La summitul NATO din 14 iunie s-a discutat succesiunea actualului secretar general Jens Stoltenberg, care va trebui înlocuit anul viitor. S-a zvonit atunci că Londra ar propune-o pe Theresa May, în vreme ce în cazul Italiei circulă ipoteza Federica Mogherini.
NATO este de mai multă vreme pornit într-o cursă a feminizării, iar săptămâna trecută Joe Biden a numit tot o femeie în funcția de ambasador la NATO, pe Julianna Smith, pentru a o înlocui pe fosta senatoare de Texas, Kay Bailey Hutchison, numită de Donald Trump.
Numirea Juliannei Smith se înscrie în strategia lui Joe Biden de a repara felul în care predecesorul său a tratat – poate voit – instituțiile europene și euro-atlantice. Într-adevăr, Trump, care în mod evident căuta să arate că dă o importanță secundă tuturor celor ce se întâmplă la Bruxelles, n-a mai numit pe nimeni ambasador la UE, după ce îl dăduse afară pe hotelierul Gordon Sondland, un om fără nicio experiență diplomatică, numit de el în 2019, dar care s-a întors împotriva lui după afacerea ucraineană, ba chiar a depus mărturie împotriva lui.
Postul de ambasador la Bruxelles pe lângă UE rămăsese vreme îndelungată neocupat, iar numirea ca ambasador a unui favorit al președintelui ca răsplată pentru că a contribuit financiar la campanie este un fapt banal și perfect legal în SUA. Sondland fusese inițial foarte discret sosind în post la Bruxelles, așa încât a surprins faptul că numele lui a apărut în afacerea ucraineană ca unul din intermediarii între Trump și Kiev pentru a face presiune asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
La fel, Trump a tratat cu o foarte mare detașare NATO, pe care el a numit-o o organizație învechită (obsolete).
Cum e ales secretarul general NATO
Modalitățile alegerii unui șef al NATO au fost întotdeauna extrem de complexe. Înainte, alegerea secretarului general al Alianței coincidea și cu amețitoarele negocieri pentru înaltele posturi din UE (Comisie, Consiliu etc.). Secretarul general al NATO trebuie să fie un civil european (în vreme ce comandantul suprem al forțelor NATO din Europa trebuie să fie un general american, cartierul general militar fiind situat la Mons, tot în Belgia). Chiar dacă Organizația Tratatului Nord Atlantic este distinctă de Uniunea Europeană, era admis tacit, până în 2014, că țara care își plasează un secretar general al NATO trebuie să aibă mai puține pretenții la un post mare în UE.
Pentru a evita asta, la marile negocieri din mandatul trecut, din 2014, toată lumea a acceptat tacit un non-european, norvegianul Jens Stoltenberg (Norvegia nu e membru în UE), astfel încât acel post să nu intre în pachetul târguielilor europene. La fel, Stoltenberg a fost prelungit, din nou pentru a evita ca postul lui să devină un jeton în târguielile europene.
NATO caută o politiciană pentru înlocuirea lui Stoltenberg
Trei nume sunt de la o vreme citate insistent, toate trei din Europa de est: Dalia Grybauskaitė, Kersti Kaljulaid și Kolinda Grabar-Kitarović. Toate trei au trecut prin postul de președinte al țării lor: Dalia Grybauskaitė în Lituania, Kolinda Grabar-Kitarović în Croația, în vreme ce Kersti Kaljulaid este actuala președintă a Estoniei.
Numele fiecăreia a circulat și cu alte ocazii. Astfel, Dalia Grybauskaitė fusese scurt timp numită ca o posibilă șefă a Comisiei Europene. Prin înțelegerea lui Macron cu Merkel a fost aleasă acolo o altă femeie: germana Ursula von der Leyen.
Kolinda Grabar-Kitarović este pe deasupra o fostă ambasadoare a țării ei la NATO. Ar mai trebui însă ca viitoarea candidată să aibă și sprijinul țării de origine, ceea ce în cazul fostei președinte croate nu este foarte sigur. Kolinda Grabar-Kitarović și-a câștigat admirația în străinătate, mai ales prin apariții precum cea cu ea îmbrățișându-se cu Macron sub ploaie, la campionatul de fotbal FIFA de la Moscova din 2019. În Croația, însă, ea este mult mai puțin apreciată, cum o arată și faptul că a pierdut la alegerile pentru un al doilea mandat, iar ziariștii croați care cunosc situația din România, au comparat-o des cu Elena Udrea.
Ea a flirtat apoi și cu extrema dreaptă croată, iar în 2018 ea a stârnit un uriaș scandal în Croația când, în vizită la Buenos Aires, a mulțumit Argentinei că imediat după al Doilea Război Mondial a primit atât de mulți „patrioți croați” care „au găsit libertatea în Argentina”. Acei „patrioți croați” care „au găsit libertatea în Argentina” erau lunga serie de criminali de război pro-naziști ustași (ustaša), în frunte cu Ante Pavelić.
Pentru comparație, e ca și cum, în vizită în Spania, un președinte al României ar mulțumi guvernului de acolo pentru că Franco i-a primit pe toți legionarii, împreună cu Horia Sima, „patrioți români” care „au găsit libertatea în Spania”.
