O analiză realizată de Radu Cupcea pentru LARICS e publicată pe blogurile Adevărul și discută un caz de dezinformare anti-românească în Serbia.
Vehiculul dezinformării este un volum semnat de Zoran Miloșevici, „activist antiromân şi transmiţător de fake-uri naţionaliste şi xenofobe”, recent numit în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific din cadrul Institutului naţional sârb pentru studii politice, de la Belgrad. În bibliografia personajului nici nu este singurul volum care încearcă să rescrie istoria României și a românilor. „Românii şi românizarea sârbilor” pare doar „o minunată carte de istorie populară, cu toate contradicţiile şi cu tot restul conspiraţiilor din ea”. În realitate, e plină de pasaje care susţin că, sub „ingineria de stat a Imperiului Roman, a Bisericilor Romano-Catolice şi Protestante, a Monarhiei Habsburgice, a Franţei şi Germaniei, formarea națiunii române s-ar fi realizat cu prețul dez-naționalizării sârbilor aflați pe teritoriul României. Aceștia, scrie Miloșevici, au fost obligați să-și schimbe limba și s-o înlocuiască cu „o limbă creată dintr-un amestec de sârbă şi latină”, și alte asemenea fantasmagorii. Problema analistului LARICS nu este însă autorul acestor scrieri, ci natura relației duble dintre România și Serbia: în ultimii 20 de ani, mesajele oficialilor de la Bucureşti au subliniat necesitatea dinamizării cooperării cu Serbia la toate nivelurile, dar mai ales în ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei minorităţii române din statul vecin. Răspunsul oficial de la Belgrad a fost un acord declarativ, fără nicio atenție însă față de problema românilor timoceni. Față de ei, politica autorităţilor sârbe a rămas una de destructurare şi, finalmente, de asimilare, scrie Radu Cupcea.
Scriitorul Gabriel Liiceanu este prezent pe contributors.ro cu o critică profund dezamăgită față de nimicul care s-a ales de sloganul „România educată”, cu care a câștigat alegerile prezidențiale Klaus Iohannis. A fost „cea mai frumoasă promisiune politică din câte am auzit în ultimii 30 de ani (…). Frumoasă, nobilă, concisă și bine țintită”, spune Liiceanu, care arată însă că instalarea ca ministru al educației a lui Sorin Câmpeanu - „un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, (…) a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, (…)a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, (…) a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din «fabrica de diplome Spiru Haret»”, a fost un preț mult prea mare. Recent, ministrul Câmpeanu a dispus modificarea regimului sub care pot fi controlate tezele de doctorat : odată validate, ele nu vor mai putea fi analizate chiar dacă apar noi dovezi că au plagiat. ”Orice promisiune e un cuvânt dat” și ar trebui respectată, îi atrage Gabriel Liiceanu atenția președintelui. Cu atât mai mult o asemenea promisiune. „România needucată ne doare și ne costă cel mai mult. Cu normele morale la pământ, cu 42% analfabeți funcționali, cu mii de adolescente-mame minore, cu zeci de mii de copii abandonând an de an școala, dar și cu doctorate furate cu zecile de mii, cu politicieni care au uitat limba română înainte de a o fi învățat, cu universități private care dau diplome pe veresie, cu contraselecția operând în ocuparea funcțiilor publice – e limpede, pentru orice om cu mintea încă întreagă, că în acest fel, nu vom avea niciodată drumuri, canalizare, școli, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi”.
