Din punct de vedere economic, stalinizarea Europei de Est a însemnat adoptarea modelului economiei de comandă. În toate țările socialiste est-europene au fost create comisii ale planificării de stat. Scopul lor era acela de a trasa principalele sarcini într-o economie fondată pe naționalizarea principalelor mijloace de producție.
Doctrina economică stalinistă a acordat un rol major industriei grele, în special celei a construcției de mașini. Potrivit dogmei sovietice a autarhiei economice și autosuficienței, economia fiecărei națiuni trebuia îndreptată către industrializarea forțată. Pentru țări preponderent agrare precum România și Bulgaria, industrializarea a însemnat o violare a cursului economic natural și distrugerea unei potențiale surse de creștere economică.
Toate țările europene s-au angajat în proiecte industriale care au neglijat complet echilibrul necesar între variile branșe economice. Fascinația pentru precedentul industrializării sovietice a dus la lansarea unor proiecte faraonice, inclusiv construirea unor canale și oțelării care nu țineau seamă de nicio logică economică.
Acele proiecte erau motivate ideologic și nu era permisă nicio îndoială cu privire la sustenabilitatea lor. De câte ori au eșuat în a produce rezultatele așteptate, vina a fost plasată asupra unor presupuși sabotori care încercau să ridice obstacole în calea marșului triumfal către societatea fără clase.
Deoarece comuniștii erau convinși că natura și societatea pot și ar trebui să se afle într-o continuă transformare, ei au combinat ingineria economică, socială și educațională într-o formulă represivă care amintea de despotismul oriental. Clasica formulă leninistă—„socialismul este putere sovietică plus electrificare”—a fost hipersimplificată și, în cele din urmă, redusă la un al doilea termen al ecuației.
În timpul acelei faze inițiale a stalinismului dezlănțuit, socialismul a ajuns să însemne pur și simplu electrificare plus teroare. În numele internaționalismului proletar, Uniunea Sovietică a impus țărilor-satelit acorduri comerciale nedemne și le-a forțat să înființeze întreprinderi mixte cu parteneri sovietici, care nu favorizau în niciun fel țările est-europene. Sovieticii au folosit petrolul românesc, uraniul cehoslovac și cărbunele polonez în virtutea unor acorduri pur coloniale. Economic, cât și politic, URSS a devenit metropola, iar statele est-europene coloniile ei.
De vreme ce socialismul nu putea exista într-o societate bazată pe relații de proprietate eterogene, proprietatea privată asupra pământului a trebuit abolită și înlocuită cu fermele colective. Fundamentul ideologic al deciziei de a colectiviza agricultura era convingerea marxist-leninistă că țărănimea constituia, prin definiție, o clasă reacționară și că doar în mari unități colective poate fi ea reeducată sub forma unor membri altruiști ai comunității socialiste. Războiul total împotriva țărănimii era indispensabil efortului stalinist de a obține un corp economic coeziv și complet controlabil din punct de vedere economic. Pe de altă parte, fermele colective au fost ele însele controlabile prin dependența față de guvern privind bunurile tehnologice...
