Linkuri accesibilitate

Așteptările alegătorilor de la Bălți


Imagine generică cu alegerile prezidențiale moldovene
Imagine generică cu alegerile prezidențiale moldovene

Mulți din cei care au votat în acest municipiu spun că își doresc o Moldovă cu viziuni pentru viitor.

Corespondenta Europei Libere rezumă opiniile votanților din orașul Bălți.

Valentina Ursu: corespondență de la Bălți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00
Link direct

Valentina Ursu: „Este o dimineață activă pentru alegătorii care locuiesc în Bălți și mulți oameni au fost foarte matinali în a-și exercita votul. Marea lor majoritate poartă mască, au și dezinfectant cu ei, și pixurile le-au luat de acasă. Mai mulți bălțeni cu care am discutat după ce aceștia și-au exercitat dreptul la vot au spus că au votat pentru o Moldovă în care să nu le fie frică de faptul că autoritățile ascund adevărul sau că nu află la timp ceea ce trebuie să știe; pentru o Moldovă din care corupția, mafia să dispară; pentru o Moldovă în care să aibă din ce în ce mai multă încredere; pentru o Moldovă cu viziuni pentru viitor.

Eu am reușit să merg la cinci secții de votare, procesul electoral pentru alegerea președintelui pentru următorii patru ani are loc fără a fi înregistrate incidente majore. Apropo, acum mă aflu la o secție de votare unde sunt așteptați alegătorii cu drept de vot din stânga Nistrului, dar iată că, de la ora 7.00 și până la această oră, niciun cetățean cu drept de vot din stânga Nistrului nu a venit să-și exercite acest drept.

Potrivit autorităților electorale, nu au fost incidente notabile. Cu urna specială pot vota alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, urnele mobile sunt o soluție salvatoare doar pentru cei bolnavi și aceasta atenționează factorii electorali. Și totuși, sunt încă unii orășeni care ezită, nu sunt deciși să ajungă în cabina de vot, ei spun că nici nu-i cunosc pe toți candidații, poate și pentru că nu a fost o campanie electorală foarte eficientă – este părerea lor. Astăzi, însă, până la ora 21.00 mai pot să găsească un răspuns clar la întrebarea din Caragiale – Eu cu cine votez?

Europa Liberă: Valentina, ai mers în calitate de jurnalistă nu o dată la scrutinele electorale. Observi cumva o pasivitate, ținând cont că, totuși, aceste alegeri au loc în condiții de pandemie sau dimpotrivă?

Cei mai mulți alegători sunt cei trecuți de vârsta a doua, foarte puțini tineri...

Valentina Ursu: „Apropo, nici ploaia, nici pandemia nu împiedică lumea să vină aici, la secțiile de votare. Este adevărat, cei mai mulți alegători sunt cei trecuți de vârsta a doua, foarte puțini tineri am întâlnit astăzi, dar așa cum aflu de la mămici, de la tătici, de la bunei, spun că feciorii, nepoții ar putea să vină în a doua jumătate a zilei.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG