Liliana Andreev: născută la 16 februarie 1960, satul Larga, r-nul Briceni. A absolvit Universitatea de Stat, Facultatea Matematică Aplicată, și Academia de Studii Economice (ASEM), Facultatea Contabilitate. A activat la ASEM din anul 1994, la început ca șef laborator „Tehnologii informaționale în contabilitate”, apoi - profesor la Catedra Contabilitate și Audit până când s-a pensionat. În paralel a ținut evidența contabilă la câteva întreprinderi mici, ceea ce face și în prezent. De asemenea, predă lecții la cursurile pentru contabili începători.
Luni
Mă trezesc de obicei pînă la șase. Deșteptătorul de la telefonul mobil este programat la 6:30, dar ceasul biologic e altul. Mai stau în pat cîteva minute, mă gîndesc la toate treburile pe care am de făcut în ziua de luni, chiar și în zilele ce vor urma.
Odată ce mă văd în picioare, pornesc asemenea unui robot pe traseul obișnuit: baie, bucătărie, înapoi în dormitor, iarăși bucătărie, pînă cînd văd soțul plecat la serviciu: hrănit, călcat, cu termosul de cafea sau ceai și tartinele pregătite de acasă în geantă. Sîntem împreună de 35 de ani și cam așa au avut să fie diminețile mele în ultimii ani, de cînd m-am pensionat și nu mă mai grăbesc la lecții în prima jumătate a zilei.
Este sfîrșitul primăverii, începutul verii, cea mai frumoasă perioadă a anului, cînd natura este deja trezită, florile de vară sînt înflorite, bucurîndu-ne cu prospețimea și gama diversă de culori. S-au copt căpșunii, primele cireșe. În permanență mă gîndesc la copiii mei, care nu-mi sînt alături, se află după hotare și nu pot savura din dulceața și aroma primelor fructe moldovenești. Și ca orice „moldovean adevărat” cum vine vara, fac reparație în apartament. Praf, dezordine peste tot, dar mă calmez cu gîndul că în scurt timp în casa mea va fi frumos și bine.
Odată cu sosirea meșterilor, mă închid la bucătărie. Pînă pregătesc mîncarea, îmi pun laptopul să cunosc actualitatea. Mă doare pentru tot ce se petrece la noi în țară. Sînt o persoană optimistă și permanent sper că odată și odată va fi bine și în Moldova.
De la orele 15:00 pînă la 17:15 și apoi de la 18:00 pînă la 20:15 citesc lecții de contabilitate la cursuri pentru contabili începători.
Ajung acasă pe la nouă seara, un pic obosită, dar foarte mulțumită că a mai trecut o zi din cursuri. Soțul este revenit de la serviciu de ceva timp. Nu demult au plecat meșterii și împreună strîngem praful rămas după tăierea teracotei și altor materiale de construcție.
Marți
La 9:30 am lecție practică la șoferie. Da, da, ați înțeles corect, la 59 de ani împliniți am hotărît că am nevoie și vreau să am permis de conducere. Lecțiile teoretice le-am terminat. Chiar și am susținut examenul în școala auto. Dar iată cu lecțiile practice am rămas un pic în urmă. Înainte de lecții întotdeauna am emoții, nu aș vrea să spun „frică”. În primul rînd, instructorul nu prea se bucură cînd mă vede și eu asta simt. Sincer să spun, îl înțeleg foarte bine. El este obișnuit să învețe în mare parte tineri de 18-25 ani, care au o altă reacție, atenție, poate și capacități de a conduce mai bune. Eu mă strădui foarte mult, dar nu întotdeauna reușesc așa cum vrea el.
Astăzi mă întorc de la lecții cu o dispoziție foarte rea. La sfîrșitul lecției, instructorul mi-a spus că am primit „nota doi cu o coadă lungă, lungă care mi se spînzură din poșeta”. Nu pricep ce mai vrea de la mine, mașina i-a rămas întreagă, el viu și nevătămat. Cum mă învață, așa merg. Dar eu sînt o persoană foarte insistentă și dacă mi-am pus scopul, numaidecît o să învăț să merg la volan.
La sfîrșitul zilei mă alină discuția pe care am avut-o cu fiica Lenuța la telefon. Locuiește și lucrează în București. Mă bucur pentru copiii mei. I-am născut la sfîrșitul anilor 80 începutul anilor 90, cînd am trecut prin perioade foarte dificile în viața noastră, dar mulțumesc Domnului au crescut niște oameni educați, buni la suflet, profesioniști.
Miercuri
Dimineața am urmărit două emisiuni de la două posturi de televiziune. Mă supară incertitudinea în care ne aflăm la moment. Va fi o coaliție în parlament sau nu va fi? Alegeri anticipate sau nu? Mă întreb: oare politicienii noștri nu înțeleg că așa nu se mai poate? Dar și poporul nostru ce gînduri are? De ce este așa de indiferent? Toți sîntem nemulțumiți la fel, dar fiecare are dreptatea sa. Nu se poate așa mai departe. Cum să mai crezi în așa lași ca Plahotniuc, Candu, Dodon, Șor, etc. Treziți-vă oameni buni, că e timpul.
Ocupîndu-mă de treburile casnice, mă trezesc, că este ora cînd trebuie să mă pregătesc de lecții. Pînă ajung la stație, de unde îmi iau transportul în direcția Buiucani, am de traversat o distanță bunișoară. Merg de obicei pe jos, pentru a face mai multă mișcare și totodată savurez natura din ogrăzile blocurilor de locuit, construite încă pe timpurile sovietice, unele și acuma, recent. Mă bucură că, comparativ cu 4-5 ani în urmă, lumea se schimbă măcar într-o direcție pozitivă, influențată de ceea ce vede peste hotare. În fața blocurilor apar tot mai multe poienițe cu flori, arbuști decorativi care îți ridică dispoziția și parcă îți dau și o speranță pentru viitor.
Joi
Am dormit noaptea nu prea bine. Aseară tîrziu am vorbit la telefon cu fiul meu, care de asemenea se află după hotare. Și-a făcut acolo studiile de master, apoi și-a găsit un job. Mi-a spus că urmează să se ducă la o bancă și să negocieze primirea unui credit ipotecar. Pînă la sfîrșitul verii vrea să-și cumpere un apartament în Praga.
Probabil nu mai revine în țară. Va veni doar să ne viziteze o dată, de două ori pe an. Mă doare foarte mult acest lucru. Totuși aveam o speranță că odată și odată copiii mei vor reveni acasă și bătrînețile ne le vom petrece cu soțul alături de ei, dădăcindu-ne nepoțeii. Și încă un lucru mă doare, faptul că lucrînd cu soțul o viață, nu avem posibilitate de a-l ajuta material pentru a avea un colțișor propriu. Mă rog la Dumnezeu în toată ziua să ne dea sănătate, că doamne ferește de ceva, să nu avem nevoie de ajutorul copiilor.
Vineri
Astăzi m-am trezit cu o dispoziție bună. Mă bucură că se vede sfîrșitul reparației în apartament. Mă mai așteaptă și efectuarea curățeniei generale în toate odăile, dar aceasta e o nimica toată pe lingă aceea prin ce am trecut pînă acum. Sper să fie ultima reparație în acest apartament, cît mai avem de locuit în el.
După lecții, seara am plecat la mama și tata. Am niște părinți bravo. În luna iunie, ambii vor împlini cîte 83 ani. Sînt foști profesori de școală. Mama a predat istoria, a fost mulți ani și director de școală. Tata profesor de matematică. Pînă acum mai consultă copiii cunoscuților noștri, a vecinilor, în caz de necesitate, la algebră și geometrie. Să le dea Dumnezeu sănătate și cît mai mulți ani să-i vedem alături de noi.
Dacă și a plouat pe la noi, am reușit să mai smulg niște buruiene dintre roșii, usturoi. Am cules și căpșune aromate și dulci, așa, ca din grădina proprie. În jurul casei cresc foarte multe tufe de trandafiri. Au înflorit bujorii tîrzii. Au o aromă specifică, foarte plăcută. Mă simt extraordinar de bine, sînt la mine acasă. Corect a spus cine a spus: omul atîta timp se simte copil, cît pîrinții îi sînt în viață.