Născută în 1966. Originară din satul Pănășești, raionul Strășeni. De profesie e mamă, soție, om de încredere și iubitoare de flori.
Luni
O zi de 13 mai. Ora patru dimineața. Cineva (Dumitru cel mare, cum îi zic eu - tata) pleacă la muncă. I-am urat drum bun și după, probabil, am adormit. Trezită la ora 6 dimineață, cum obișnuiesc de fapt întotdeauna, am pregătit micul dejun. Sanda, fiica mea, are ore la școală, deci trebuie să-i stric plăcerea somnului de dimineață și să o chem la bucătărie. Ca de obicei, se lasă chemată până acceptă ideea că e ziua de luni și are o întreagă săptămână de învățat. Somnul încă lipit de ochii ei îi trece foarte repede după primele înghițituri de ceai. O discuție scurtă despre ce am visat noi două, un film rulează la televizorul din bucătărie (nimeni nu privește, e doar pe post de sursă de gălăgie cam toată ziua) și liniștea mesei de dimineață.
Nu m-am gândit că voi ajunge vreodată să scriu un jurnal, dar îmi place...
E o zi cu soare pe alocuri, deci e o zi minunată. Sanda pleacă la școală, iar mama rămâne singură până revine. Un apel matinal de la Dumitru cel mic, fiul, în care îmi zice că e bine și pleacă și el la muncă sau cu treburi în oraș. E după-amiază, ora 14:00, o emisiune TV și Sanda luând prânzul. Povești despre ce a fost a școală, apoi pleacă să-și facă temele, iar eu rămân prinsă la bucătărie și în treburi până seara. Mai sunt câteva apeluri de la cel mare și cel mic. Totul e bine, e liniște. Sanda a terminat temele, eu am început a reciti ultima carte scoasă de sub tipar a fiului meu, în loc de povestea de seară. Ziua a trecut prea repede ca s-o observ. Scriu acum aceste rânduri pentru Radio Europa Liberă. Nu m-am gândit că voi ajunge vreodată să scriu un jurnal, dar îmi place.
Marți
O zi cu cer noros, aer răcoros și sec. Aproape aceeași dimineață din ziua trecută. Sanda pleacă la școală. Vreau să grădinăresc puțin și să aduc și mai multă primăvară grădinii mele. Deci, la muncă! Viața la sat e plină de detalii mici, de lucruri care construiesc ziua, iar un detaliu important în această zi a fost echipa de muncitori care a venit să ne sape un canal pentru a ne conecta (într-un sfârșit!) la sistemul de canalizare. Principiul a fost simplu: venit-muncit-plătit. Ei bine, nu s-au dus ei fără ceva special de la noi, așa că le-am oferit o sticlă de vin alb din colecția fiului (sper să afle asta când va apărea jurnalul tipărit).
Noi, cei din familia Rău, obișnuim să nu fim răi deloc ci, dimpotrivă, să oferim bunătate. De aceea, de ficare dată, cine ne calcă pragul pleacă de la noi cu „ceva”. Nici n-am observat când a revenit Sanda. Ne-am așezat la un prânz târziu și am discutat până mâncarea aproape s-a răcit. Se lăudase cu ai ei doi de 10 și un 9. A meritat un sărut pe frunte și un „acum dute și fă-ți temele”. Apeluri de la tata și fiul despre faptul că totul e bine și, în rest, liniștea de la sat. Am fost în „inspecție” să văd dacă și-au făcut treaba bine și m-am bucurat că au fost de cuvânt.
Treburi prin curte și casă și uite că seara își face loc, ușor-ușor. Noapte bună tuturor! Scriu asta și vedem ce va fi mâine.
Miercuri
E călduț, fiica e în drum spre școală, iar eu am chef să o scot la plimbare pe Maya, câinele nostru de rasă, negru, care e cam cât un vițel de mare. La fel de mare e și dragostea pentru stăpânii săi. Mai târziu, timpul m-a prins gătind chifle cu dulceață pe care cu siguranță le va gusta și Dumitru cel mic, nu de alta, dar după două zile de muncă, „cel Mare” e în drum spre casă, iar singurătatea din curte va fi colorată frumos. Dumitru, soțul, a venit aproape de amiază cu planul să termine conectarea la sistemul de canalizare, așa că a luat din fugă două chifle și a ieșit să-și ajute vecinii, lucru pe care l-a făcut aproape până seara.
Între timp, Sanda a revenit, iar eu trebuie să o ajut la teme - un poster, un referat și un desen. Trebuiesc ele cumva terminate așa că am decis să o ajut la poster. Azi nu mai prepar zeamă de casă, o fac mâine. Nu sunt un om lăudăros, dar uneori mai pictez. N-am făcut niciodată ore de pictură, dar probabil am această abilitate, pe care a prins-o și fiul meu. Mereu se laudă, când e întrebat de unde are această abilitate, că e de la mama, iar eu mă bucur și mă simt flatată.
Ora 10seara - noi încă lucrăm la poster. Nu de alta, dar n-am reușit să fiu doar lângă Sanda, a trebui să fac mai multe lucruri prin casă între timp. La ora 11 ceilalți dormeau (mai puțin probabil fiul meu, care la sigur va adormi iarăși pe la 01:00, cum obișnuiește). Scriu asta și plec la somn. Noapte bună tuturor.
Joi
Ador cărțile, fiul meu a avut grijă să-mi lase o întreagă bibliotecă acasă...
O zi cu nori, soare, nori supărați, iarăși ceva soare... De dimineață îmi continui grădinăritul, mersul pe la păsări și hrănitul tuturor animalelor din curte, și desigur, cum i-am promis Sandei, astăzi va gusta zeamă de casă, cum se spune - „Numai cum mama poate s-o facă”. Oboseala își face loc încetul cu încetul și după activități și temele „inspectate” de mine, ale Sandei, vreau să văd un film.
Nu apuc bine să mă uit că începe a suna telefonul din stânga și dreapta, ba o soră de a mea, ba Dumitru cel mare, ba cel mic, semn că e oră de vârf și fiecare are de zis ceva important. Fiicei mele i-a plăcut ca de obicei zeama, așa că ziua de azi se poate termina cu bine - scop îndeplinit, fetița e cu poftele satisfăcute. E seară, deci se poate de continuat lectura cărții fiului meu. Ador cărțile, fiul meu a avut grijă să-mi lase o întreagă bibliotecă acasă pe motiv că-și „face alta” iar eu am din ce culege. Cititul a și fost motivul meu de a adormi pe neprins de veste.
Vineri
O zi cu suprize de tot felul. Telefonul fiicei mele a luat-o razna și nu o pot auzi deloc. Mi-a trimis mai apoi un mesaj în care mi-a scris că „sunt la lecții, am ajuns cu bine, s-a defectat probabil microfonul”. Așa e cu tehnologia, trebuie să se odihnească și ea. După un dialog liniștit și matinal cu fiul meu la telefon, în care mi-a povestit despre o carte scumpă ce-i drept, dar pe care o râvnește mult, la un moment dat îmi zice „Mamă, stai un pic, nu închide, am un mesaj”, după care a urmat un „Mamă, trimite-mi și ziua de vineri pentru jurnal, doamna Valentina Ursu de la Europa Liberă are nevoie de el”.
După douăzeci și ceva de ani în Sipoteni, cred că acesta e cel mai frumos sat. Omul sfințește locul...
„ - Dar nu s-a terminat încă ziua!”
„ - Știu, scrie așa cum a decurs totul și mi-l dai mai încolo, să nu uiți.”
După încă câteva fraze, am început a scrie încet jurnalul de vineri. E amiază, sunt afară și mă bucur de aerul de la sat. Când eram copilă credeam că satul Pănășești e cel mai frumos. Azi, după douăzeci și ceva de ani în Sipoteni, cred că acesta e cel mai frumos sat. Ce pot să zic, omul sfințește locul. Cred că e un sfârșit bun de jurnal...