Linkuri accesibilitate

De ce a fost amânată subit alegerea bașcanului găgăuz?


Drapelele Republicii Moldova şi autonomiei găgăuze pe clădirea administrației autonomiei din Comrat
Drapelele Republicii Moldova şi autonomiei găgăuze pe clădirea administrației autonomiei din Comrat

Actualul guvernator de la Comrat, Irina Vlah, a acuzat deputaţii găgăuzi că ar fi îndeplinit o „comandă politică”.

Alegerile bașcanului autonomiei găgăuze care urmau să aibă loc pe 19 mai au fost transferate pentru 30 iunie. Controversată decizie a fost luată cu doar două zile înainte ca să înceapă înregistrarea candidaților în cursă. Propunerea a fost sprijinită de majoritatea deputaților în Adunarea Populară a autonomiei, care este deţinută de democraţi. În cadrul şedinţei extraordinare a legislativului găgăuz au fost aprobate şi o serie de modificări la legislaţia electorală. Actualul başcan Irina Vlah a acuzat deputaţii găgăuzi că ar fi îndeplinit „comanda politică” a ex-deputatului democrat Nicolae Dudoglo.

De ce a fost amânată subit alegerea bașcanului găgăuz?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:32 0:00
Link direct


Decizia de a amâna cu o lună alegerile pentru funcția de bașcan a fost luată după ce majoritatea democrată din legislativul găgăuz a votat două modificări la legislația electorală, pe care actualul başcan Irina Vlah refuzase să le promulge neîntârziat. Explicaţia avansată de președintele Adunării Populare, democratul Vladimir Cîssa este că data alegerilor se amâna ca başcanul să reuşească să examineze şi semneze noile modificări electorale.

Una din ele se referă la majorarea pragului de validare a scrutinului de la o treime la jumătate din numărul total al alegătorilor. Cea de-a doua schimbare, pe care deputaţii democraţi din autonomie au strecurat-o chiar în timpul şedinţei, contrar legii, se referă la listele electorale. Acestea nu vor mai fi întocmite de autoritățile locale, cum era până acum, ci în baza datelor din Registrul național. Potrivit datelor Registrului, în autonomie ar fi peste 130 de mii de alegători, cu 25 de mii mai mulţi decât erau la precedentele alegeri ale başcanului din 2015. Comentatorul de la Comrat Veaceslav Crăciun spune că datele registrului ar fi exagerate, iar această majorare a numărului de alegători, cuplată cu mărirea pragului de validare, nu face decât să complice alegerea noului başcan.

Calculul democraților ar fi o prezență mică la urne, invalidarea alegerilor şi declanșarea unei crize politice cu final imprevizibil...

Potrivit comentatorului, calculul democraților ar fi o prezență mică la urne ce va duce inevitabil la invalidarea alegerilor şi la declanșarea unei crize politice cu final imprevizibil. Până la organizarea alegerilor repetate, Adunarea Parlamentară ar putea, bunăoară, să ofere atribuțiile de bașcan unei figuri apropiate PD. Ar putea fi promovate şi alte modificări, cum ar fi interdicția de a candida, în special a Irinei Vlah, dacă aceasta nu va reuşi de două ori consecutiv să fie realeasă din cauza prezenței mici la urnele de vot.

Mutarea zilei alegerilor în ziua de 30 iunie, când mulţi sunt plecaţi în concediu sau la munci sezoniere peste hotare, nu ţinteşte neapărat doar prezenţă modestă la vot, crede Veaceslav Crăciun:

„La ședința Adunării Populare, de câteva ori au răsunat critici la adresa Comisiei Electorale din autonomie. De ce au mutat alegerile pe 30 iunie? Ei mizează probabil pe schimbarea conducerii Comisiei Electorale şi pe numirea unor persoane loiale. Prin urmare, alegerile vor fi sub controlul lor.”

Bașcanul Irina Vlah
Bașcanul Irina Vlah

Actualul başcan Irina Vlah a criticat decizia deputaţilor din autonomie de a muta ziua alegerilor. Ea a acuzat deputaţii găgăuzi că ar fi îndeplinit „comanda politică” a ex-deputatului democrat Nicolae Dudoglo, cu care Vlah s-a „duelat” la precedentele alegeri pentru funcţia de başcan. Replica deputaţilor majorităţii a fost că Dudoglo, după ce a pierdut la alegerile parlamentare în faţa unui socialist, a anunţat că nu va mai candida la alegeri. Comentatorul Veaceslav Crăciun crede că Nicolae Dudoglo oricum va candida, dar nu la scrutinul din 30 iunie, în care nu are şanse în competiţia cu Irina Vlah. Dudoglo ar putea candida însă în alegeri repetate, dacă cele de la finele lunii iunie nu vor fi validate, crede Veaceslav Crăciun.

Un alt analist politic de la Comrat Mihail Sirkeli crede că recentele mutări electorale nu au cum să o împiedice pe Irina Vlah să câştige un nou mandat de başcan. Miza ar fi alta, crede analistul:

E o încercare de a distrage atenţia celor din Găgăuzia, ca ei să nu observe cum la Chişinău socialiştii fac coaliţie cu democraţii...

„În Găgăuzia acum vor discuta toţi despre ce se întâmplă cu alegerile başcanului, va fi sau nu scoasă Irina Vlah din cursă, pentru că sunt şi aşa idei. Este o încercare de a distrage atenţia celor din Găgăuzia ca ei să nu observe cum la Chişinău socialiştii fac coaliţie cu democraţii. În Găgăuzia mulţi oameni cred că socialiştii duc o luptă cu democraţii şi nu cred că cele două forţe ar face un joc comun.”

Preşedintele Igor Dodon a scris azi pe Facebook, după o întrevedere cu başcanul Irina Vlah, că este îngrijorat de o eventuală destabilizare a situației din autonomia găgăuză, după amânarea alegerilor bașcanului.

Democraţii, deşi nu se bucură de popularitate în autonomia găgăuză, au reuşit să-şi consolideze poziţiile în legislativul găgăuz atât în 2012, cât şi în 2016, pe seama unor candidaţi independenţi, care ulterior au aderat la democrați. În cadrul celui mai recent scrutin, PD s-a ales cu un singur deputat în Adunarea Populară, Vladimir Cîssa, care ulterior a fost ales în funcția de preşedinte al Adunării, fiind sprijinit de mai mulţi independenţi care au format o majoritate a democraților în forul legislativ al autonomiei.

Previous Next

XS
SM
MD
LG