Născută în 3 august 1976, la Cimișeni, raionul Criuleni. Doctor în istorie cu teza „Politica statului față de intelectualitatea din Rusia sovietică (1917-1922), susținută în anul 2005, conferențiar universitar în sociologie (din anul 2015). În prezent, deține funcția de cercetător științific principal la Institutul Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Direcțiile principale de cercetări științifice: Politica statului faţă de intelectualitatea din URSS; rezistenţa, represiunea şi colaboraţionismul în RSSM și modul de viaţă în totalitarism. A publicat peste 100 de articole în culegeri de profil în Republica Moldova și peste hotare. Autoare a monografiilor: V. Lenin fără machiaj: teroarea intelectualităţii sovietice, Grafema Libris, Chişinău, 2007 (Diploma Salonului Internaţional de carte, Chişinău, 2007); Moldova de la Est de Prut în timpul primei ocupaţii sovietice (1940-1941), Editura Asociaţiunii Astra, Sibiu, 2010 (Premiul „Alexandru Boldur”, acordat de Fundaţia Culturală Magazin istoric, 2012, Bucureşti, România); Cimişeni – file de istorie (1600-2014), Tipografia Centrală, Chişinău, 2014. A editat volumul Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupaţi (1947-1953), Pontos, Chişinău, 2014. Autoare a ghidurilor metodice/metodologice: Note de curs la sociologie (2014) Sugestii metodologice la sociologie, Sociologia. Ghid metodologic (2015), publicate la Ed. Evrica, Chişinău.
Luni
Pentru mine începe o nouă săptămână de muncă mai obositoare comparativ cu altele. Și nu pentru că tradițional se consideră că luni este o zi grea. Nu. Obositoare pentru că Guvernul a declarat ca în ultimele două săptămâni zilele de sâmbătă să fie zile lucrătoare. Șase zile lucrătoare în săptămână e mult. Aceasta timp ce în unele state se pune problema să se treacă la săptămâna de muncă de patru zile. Mă indignez – da, dar am ajuns să învăț să nu mai caut logică acolo unde chiar nu există. Și atât eu, cât și cei care au lucrat ultimele două sâmbete, începem săptămâna obosiți din start.
La moment sunt la Piatra-Neamț, oraș frumos cu oameni binevoitori. Împreună cu un grup de istorici și oameni de cultură particip în cadrul Proiectului Cultural „Maluri de Prut – Basarabia necunoscută”, proiect organizat de Biblioteca Județeană „G.T.Kirileanu” în parteneriat cu Radio România Chișinău. Prin acest proiect locuitorii orașului Piatra-Neamț au avut ocazia să afle mai multe despre istoria recentă și situația din Republica Moldova.
În acest context trebuie să remarc că am avut fericita onoare de a participa la una din cele mai ample menifestări organizate în Anul Centenar, după evenimentul de la Alba-Iulia din 1 decembrie.
Marți
De dimineață, de la 7.30, împreună cu echipa ne-am pornit spre Chișinău. Noaptea a nins frumos, ninge și dimineața, demult nu am admirat cum ninge...
Drumul de la Piatra-Neamț spre Chișinău e lung și prin fața ochilor mi s-a perindat tabloul zilei de ieri. În a doua jumătate Vasile Ouatu, unul dintre organizatorii evenimentului, cetățeanul de onoare a municipiului Piatra-Neamț și a raionului Orhei, un Patriot adevărat a invitat echipa de la Chișinău la vernisarea unei expoziții de picturi.
La expoziție am admirat, inclusiv, tablourile pictorului basarabean de origine, Andrei Răileanu stabilit la Piatra-Neamț. Spre finalul evenimentului organizatorul mi-a dăruit un tablou pictat de pictorul basarabean. Respect și multumiri domnului Vasile Ouatu și pe această cale.
Vecinul meu de scaun în micobuz este Ion Mărgineanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, cel care la o vârstă frumoasă a parcurs pe jos distanța de la Bălți la Alba-Iulia. Drumul fiind lung am vorbit despre multe, inclusiv, am reușit să-l conving să-mi povestească cum familia sa, părinții, buneii au supraviețuit în perioada foametei organizate din anii 1946-1947.
Miercuri
De-regulă la sfârșit de an se adună mai multe lucruri de făcut, lucruri care din anumite considerente le-am tot amânat. Pe unele le amân și astăzi...
De luni bune o dată în săptămână rezervez câteva ore și împreună cu cunoscutul jurnalist Vitalie Guțu lucrăm asupra documentarului-document „Omorâți prin înfomtare sau timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”. Da, ne-am propus un proiect îndrăzneț la care am lucrat aproape trei ani și pe care facem tot posibilul să-l finalizăm cât mai curând, iar în luna februarie să-l lansăm. Lucrăm pe ultimle sute de metri.
Prin intermediul documentarului ne propunem să relatăm despre una din ororile organizate cu bună știință de ocupantul sovietic pe terititoriul României de Est – Basarabia – teritoriu ocupat în 1940.
Filmul îl dedicăm tuturor basarabenilor omorâți prin înfometare care au fost aruncați în gropi comune la marginea cimitirelor, care nici nu au avut parte de o înmormântare creștinească și cărora nici astăzi nimeni nu le-a identificat mormântul și nici nu le aprinde o lumânare.
Omorârea prin înfometare este una din paginile dramatice ale istoriei noastre și acest fragment de istorie intenionăm să-l aducem în actualitate.
Joi
La Institutul Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării unde activez astăzi este zi de prezență. Și, ca la sfârșit de an, pe lângă obiectul muncii propriu-zis, completăm diferite documente, Dări de seamă etc. La ședința sectorului „Etnologia moldovenilor” din care fac parte doi colegi au propus spre discuție lucrările de plan, teme interesante, discuții pe măsură.
În a doua parte a zilei am fost invitata Marianei Vasilache la Radio România Chișinău unde am înregistrat o emisiune despre foametea organizată în Basarabia. Timp de o oră le-am povestit radioascultătorilor cum am reușit împreună cu jurnalistul Vitalie Guțu să ne organizăm timpul, să identificăm supraviețuitorii acelui calvar binegândit – înfometarea artificială și să realizăm documentarul-document „Omorâți prin înfometare sau timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”.
Seara, după terminarea zilei de muncă aveam programare și am mers la stomatolog – și aceasta e o parte a vieții.
Vineri
În sfârșit am ajuns vineri. După vizita programată la medic, intru în farmacie ca să procur madicamentele prescrise. Doamne, cât de mult îmi doresc ca acest tratament să fie eficient!
Ziua mi-o petrec lecturând noua apariție editorială a conferențiarului universitar Ludmila Tihonov, profesoarei de istorie Zinaida Băleanu și profesoarei de limbă română Tatiana Boțan intitulată „Satul Peresecina – la răspântie de timpuri”. Maine, la Peresecina va fi o adevărată sărbătoare – va fi organizată lansarea monografiei. Felicitări autorilor!!!
Oricecâte ori țin în mână o monografie istorie de sat am niște emoții specifice, emoții pentru că între paginile coperților văd oameni vii – generații care începând cu anul 1812 și până astăzi nu au avut șansa de a trăi liber. Aceasta e grav, e cel mai grav ce i se poate îmtâmpla unui popor. Viața de rob generează mentalitate de rob...
Seara o petrec în compania celui mai fraged vlăstar al familiei – nepoțelul Sebastian-Ion pe care ori de câte ori îl înteb câți ani are îmi răspunde cu mândrie – 2 ani.
Înainte de a încheia jurnalul meu săptămânal vreau să vă mulțumesc că m-ați ascultat sau citit.
Dragilor, să aveți parte de un Crăciun liniștit și un Revelion fericit!!! Să ne auzim de bine fie în Țară, fie pe teriitoriul Țării, Oriunde!!!