Cunoscutul regizor de film ceh Miloš Forman a încetat din viață în Statele Unite la vîrsta de 86 de ani, anunță agenția CTK. Unul din cei mai renumiți regizori de film cehi, Forman a câștigat două Oscaruri, mai multe Golden Globes si un Cesar în Franța. După ce a absolvit facultatea de film de la Praga în 1963, Forman a debutat în Cehoslovacia cu „ Černý Petr,” (Petru cel negru) și a continuat în 1965 cu „Dragostea unei blonde”. Forman a devenit cunoscut pe plan internațional după ce a plecat în Statele Unite la sfârșitul anilor 60. Primul mare success, care i-a adus și primul Oscar a fost filmul „Zbor peste un cuib de cuci” din 1975, urmat în 1984 de „Amadeus”, film premiat cu opt premii Oscar.
În anii 90 ai secolului trecut, Forman a mai făcut două filme de success „Larry Flint ” (The People vs Larry Flynt, 1996) și „Omul pe lună” (Man on the Moon, 1999). Ultimul film l-a realizat în Spania, în 2006. Miloš Forman s-a născut în anul 1932 în orașul Čáslav în Cehoslovacia. A început să activeze în cinematografie la sfârșitul anilor ’50. A devenit cunoscut după apariția filmului „Petru cel Negru”. În 1968, după intrarea trupelor țărilor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, nu s-a mai întors dintr-o călătorie în Franța unde lucra la un film. Mai târziu a emigrat în SUA. Din spusele soției lui Forman, Martina, regizorul a murit subit după o boală care nu a durat mult.
În anul 1997, în timpul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Miloš Forman a acordat un interviu pentru Radio Svoboda. Pentru prima dată interviul a fost transmis pe 26 august 1997, iar apoi, la sfârșitul anului trecut, a intrat în proiectul de arhivă „Radio Svoboda săptămâna asta, acum 20 de ani”. Interviul-reportaj realizat de Nelly Pavlásková este tradus de Ivan Pilchin.
În cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary din luna iunie a acestui an, Marele Premiu pentru o contribuție remarcabilă în arta cinematografică i-a fost acordat regizorului american de origine cehă Miloš Forman care vizitează des Cehia. La sfârșitul anului trecut a adus în patrie, pentru a arăta prietenilor și cineaștilor, noul său film „Scandalul Larry Flynt” care mai târziu a fost nominalizat pentru premiul „Oscar” la câteva categorii. Atunci Forman a venit cu o echipă întreagă de actori care au jucat în film. Totodată, l-a adus și pe protagonistul cu o faimă scandaloasă – pe miliardarul și regele pornografiei, Larry Flynt, care s-a dovedit a fi un domn la o vârstă destul de respectabilă, stând neputincios într-un scaun cu rotile. Prezentarea filmului a avut loc în Castelul din Praga, în sala de filme a președintelui Václav Havel, prietenul de școală al lui Miloš Forman.
Un semn rău pentru peliculă a fost faptul că Václav Havel nu a venit la prezentare și nu a întâmpinat oaspeții. Bineînțeles, președintele republicii nu putea să-l salute pe odiosul Flynt, însă în acel moment Forman nici nu-și putea imagina ce scandal se va încinge în SUA atunci când filmul va apărea în cinematografe. Un val de proteste a stârnit afișul filmului în care pornograful Flynt este arătat ca un Hristos răstignit, prins de partea de jos a corpului feminin. Împotriva acestui afiș a protestat Vaticanul, iar militantele feminismului american i-au declarat lui Forman un război nemilos în care au învins în mod absolut. Povestea din jurul distribuției filmului „The People vs.Larry Flynt”, una dramatică și deloc triumfătoare pentru regizor, a devenit punctul de plecare pentru discuția noastră de la Karlovy Vary.
Miloš Forman: „Știți, este o poveste aparte. O întrebare complicată, dar, probabil, nu atât de importantă. Prietenii mei din Statele Unite mă convingeau că spectatorii nu mi-au susținut filmul pentru că despre el se scria că este unul imoral și că încurajează pornografia, iar actrița care a jucat în el rolul judecătoarei mi-a povestit că nu a riscat să meargă la film în California, ci doar în Florida, unde nu o cunoaște nimeni. Să mergi în văzul tuturor la acest film în SUA înseamnă să-ți riști propria reputație de cetățean respectabil. O astfel de reacție ucigătoare a stârnit în Statele Unite campania feministelor. Acum s-au liniștit puțin, însă, probabil, au găsit un nou obiect pentru scandal. Oricum, azi dimineață, am primit din New York un fax în care mi se comunică faptul că „The People vs.Larry Flynt” apărut pe VHS, luând primul loc în vânzări. Aceasta înseamnă că acasă, departe de ochii vecinilor, oamenii îl privesc. Învinuirea că încurajez pornografia este lipsită de orice sens pentru că astfel putem spune că și „Romeo și Julieta” încurajează sinuciderea în rândul tinerilor. „The People vs.Larry Flynt” a fost doar un mijloc pentru exprimarea unei idei foarte importante pentru mine despre limitele libertății cuvântului.”
Nelly Pavlásková: Întotdeauna ați subliniat, inclusiv într-un interviu pentru Radio Svoboda pe care l-am înregistrat doi ani în urmă, în ajunul filmării lui „The People vs.Larry Flynt”, că este un film despre faptul că nimeni nu poate să atenteze la libertatea cuvântului, chiar dacă este vorba despre un personaj atât de josnic ca magnatul pornografic Flynt. Pe de altă parte, filmul este destul de tolerant cu ideea discreditării, a denunțului fals în presă a unui om ca atare nevinovat, deși comic și puțin simpatic. Datorită acestei istorii, în care denunțurile false au jucat un rol atât de respingător, devenim și noi mai sensibili la de acest fapt.
Miloš Forman: „Este vorba de un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Evident, dacă râzi grosolan în presă de o persoană publică, aceasta o va afecta. Însă, de exemplu, la noi în Cehia există o mare tradiție a satirei. Ea pornește din secolul al XIX-lea, de la scriitorul Havlíček Borovský care, apropo, a trăit mult timp în Rusia și l-a venerat pe Gogol. N-ai ce face, nu poți învinui literatura și arta de neajunsurile societății. Noi greșim, facem prostii și neplăceri unul altuia. Săvârșim atât de des lucruri care nu sunt compatibile cu un comportament adecvat al persoanei în public, dar ar fi un nonsens să presupunem că o facem sub influența lecturii unei cărți nepotrivite sau sub impresia vizionării unui film. În Statele Unite, este foarte răspândită părerea că, în formarea unui om, un mare rol îl joacă cărțile, televiziunea, cuvântul și arta. Iată de ce acolo atât de des arta este învinuită de faptul că strică tinerii. În Europa, însă, se consideră că cea mai puternică acțiune formatoare asupra omului vine din partea familiei și a educației de acasă. Această perspectivă îmi este mult mai apropiată. Nu există nimic ce un om matur nu ar putea să vadă, să citească sau să asculte.”
Am decis să schimbăm tema discuției și l-am întrebat ce nou se mai întâmplă în viața lui în afara faptului că, probabil, și-a schimbat țigările preferate de altădată, „Contele de Monte-Cristo”.
Nelly Pavlásková: Ați avut vreodată gândul să jucați rolul acestui conte și să vă răzbunați în unul din filmele dumneavoastră pe una din cele două dictaturi prin care ați trecut, să povestiți în ele nu metaforic, ci direct? Să faceți un film despre ocupația fascistă a Cehoslovaciei, ai cărei jertfă au devenit părinții dumneavoastră și despre ocupația sovietică, din a cărei cauză ați fost nevoit să părăsiți patria?
Miloš Forman: „Bineînțeles, ca și alți oameni, am fost nevoit să trec aici prin foarte multe. Toate acestea au devenit o parte din viața mea. Desigur, aș vrea să povestesc despre toate acestea, însă mai întâi cineva ar fi trebuit să creeze un reper literar. Eu însumi, o știu precis, n-aș putea să o exprim. Dacă va apărea vreun roman remarcabil despre această perioadă, atunci aș putea să mă agăț de el. Dar mi se pare că încă nu a venit timpul pentru o astfel de acțiune. Este încă prea devreme. Trebuie să mai așteptăm puțin până va apărea o lucrarea literară bună despre ororile și suferințele acelor timpuri.”
Nelly Pavlásková: Deci, pentru dumneavoatră, începutul tuturor începuturilor în cinematografie este o operă literară, preferabil un roman? Dar un scenariu deja scris?
Miloš Forman: „Textul poate avea orice formă literară. Eu personal nu aș putea să-l scriu. Este ceva greu pentru cei care au trăit pe propria piele toate nenorocirile. Deoarece toate sunt încă vii în memorie și nu există o detașare necesară. Cred că este o sarcină bună pentru o generație nouă de scriitori.”
Nelly Pavlásková: Dar ei vor fi lipsiți de experiența personală?
Miloš Forman: „Dar nici nu au nevoie de ea. Anume de acest lucru nici nu este nevoie. Gândiți-vă la domnul Shaffer care a scris o minunată piesă de teatru despre Mozart și epoca lui. Nici el nu a trăit în secolul al XVIII-lea. Din păcate, în acele scenarii, pe care le primesc în număr mare, nu este nimic din ceea ce caut. Vin cu tonele. Bunul simț nu-mi permite să le resping, de aceea procesul de lectură îmi creează o repulsie.”
Nelly Pavlásková: De ce nu ați face un film despre propria voastră viață care este mai interesantă decât orice roman?
Miloš Forman: „Nu, nu vreau. Din aceeași cauză. Nu voi putea să mă distanțez de mine însumi. Ceva mă împiedică să merg pe această cale. Probabil, este frica că voi rămâne un partener de discuție de care nimeni nu are nevoie, că în acest film aș vorbi cu mine însumi și nu cu spectatorii.”
Nelly Pavlásková: Dacă tot am trecut la teme mai personale, bineînțeles, am vrut să-l întreb dacă s-a schimbat ceva în viața lui de burlac convins din SUA, mai ales că el vine deja a doua oară în Cehia însoțit de Martina, o femeie tânără, fostă prietenă a cântărețului Karel Gott. Acum doi ani Martina, studentă la secția de scenaristică a Academiei de Cinematografie FAMU din Praga, a plecat la sora ei în Statele Unite pentru a-și vindeca rănile după ruptura cu Gott, care era poreclit „privightetoarea de aur” a Cehiei.
Acolo Martina l-a cunoscut pe Forman care i-a consultat teza de licență, a devenit asistenta lui în timpul filmării lui „The People vs.Larry Flynt”, secretară în viață și prietenă. Spre deosebire de Gott, care niciodată nu a acceptat-o pe deplin în viața lui, în cei cinci ani cît au fost împreună ei trăindseparat, Forman a făcut din Martina stăpâna deplină a apartamentului său din New York cu vedere spre Parcul Central și a casei de vară din statul Connecticut. La Festivalul din Karlovy Vary, au apărut mereu împreună. Însă Martina de mult nu mai este o știre, ci un fapt. În viața regizorului dedicată exclusiv muncii au avut loc puține schimbări.
Miloš Forman: „Știți, am un câine nou, o prietenă pentru Pepik. Astfel, acum am patru câini. În plus, acum, ca și toți ceilalți, am învățat să lucrez la patru-cinci proiecte concomitent. Înainte respingeam cu indignare această metodă, atât de răspândită la Hollywood. Însă, după ce timp de doi ani am lucrat foarte concentrat la un proiect care trebuia să apară pe banii unui producător japonez și să fie filmat în Japonia, iar cu două săptămâni înainte de filmări acest producător m-a anunțat că s-a răzgândit, eu am început să lucrez concomitent la mai multe filme. Și îmi pare foarte rău să iau timpul și energia altor oameni pe care îi implic în această activitate. Dar nu poți schimba nimic!
Apropo, producătorul japonez nu mi-a permis să mă apuc de lucru din considerente ideologice. A fost straniu pentru mine după atâția ani de viață în SUA să simt o presiune ideologică. Așa ceva a fost la noi în Cehia. Însă, în Statele Unite, niciodată nu am simțit vreo presiune în afară de cea economică. Diferența dintre ele constă în faptul că presiunea financiară este dictată de gustul publicului, iar cea ideologică reprezintă dictatul gustului unui singur idiot. De aceea, consider că mult mai uman este să simți presiunea pieții, decât pe cea a unor ideologi. Compania „Columbia” mi-a propus să filmez pe banii lor în Hawaii, însă am renunțat, deoarece subiectul filmului a fost atât de specific japonez, încât avea nevoie de un mediu japonez autentic. Oricum, atâta timp cât va fi în viață acest ideolog japonez, el nu va permite realizarea acestui film.”
Nelly Pavlásková: Este cunoscut faptul că dumneavoastră niciodată nu repetați calea pe care ați parcurs-o odată: obținând succesul într-un gen de film, schimbați brusc în următoarea peliculă decorul, costumele, eroii, deși tema dumnevoastră centrală rămâne aspirația omului la libertate, oricine ar fi el. Mereu schimbați actorii, rare sunt cazurile când îi treceți dintr-un film în altul. Vă place să riscați?
Miloš Forman: „Dar nu este niciun fel de risc! Accept actorii atunci când sunt absolut convins că ei se potrivesc pentru un rol sau altul. Fac probe chiar și pentru cei mai renumiți dintre ei. Și doar de două ori în viață am luat actrițe fără probe. De obicei însă, pentru un rol feminin, probez până la o mie de actrițe. Apoi 60-70 la sută dintre ele sunt respinse. La cele care rămân mă gândesc mult și îmi este absolut indiferent dacă este o artistă cunoscută sau nu. Consider că mai mult riscă cei care mizează pe aceiași cai, adesea foarte obosiți. Nu, am o altă filozofie pentru alegerea actorilor: rolul trebuie să îl obțină acela care se potrivește pentru el cel mai mult. Nu știu dacă am dreptate sau nu, însă îmi este indiferent cine este actorul – o megavedetă, o vedetă, o semivedetă, un actor mai puțin cunoscut sau cineva care nici nu este actor. Pe platoul de filmare, adaptez scenariul la realitate și, în primul rând, urmăresc fața actorului. Aceasta este pentru mine cel mai important.”
Nelly Pavlásková: Lucrările dumneavoastră nu se repetă nici tematic. Există zvonuri că vreți să vă apucați de operă.
Miloš Forman: Pentru că îmi place să citesc cărți despre lucruri diferite. De aceea prefer să fac filme în baza materialului pe care nu l-am atins anterior. Într-adevăr, acum în Cehia mi s-a propus să pun în scena Teatrului Național opera noastră națională „Dalibor” a compozitorului Smetana. Îmi place această propunere, pentru că am ascultat „Dalibor”, cred că, de 20 de ori. Amintindu-mi despre această operă, mereu mă văd un adolescent de 17 ani stând în galeria Teatrului Național și ieșind la fumat în momentele prea lungi. Aș scurta această operă până la o oră și patruzeci de minute.
Îmi amintesc scena când eroul fuge din închisoare, iar apoi 20 de minute cântă cât de mult ar vrea să fie liber. Apoi, bineînțeles, îl prind paznicii și el cântă iarăși, comentând ceea ce se întâmplă: „Pasărea liberă cât pe ce era să scape din temniță”. Este nevoie de un libret nou pe care deja l-am comandat, iar această muzică, pur și simplu, o divinizez.
Nelly Pavlásková: Poate deveni oare sentimentul insatisfacției, loviturile destinului și moralizarea criticilor un motor pentru un artist? Uneori ești nevoit să asculți că în alt regim se făceau filme mai interesante, deoarece autorii trebuiau să fie mai inventivi și pentru că obstacolele în calea unui creator îl mobilizează mai mult.
Miloš Forman: Totul depinde despre ce fel de critică este vorba. De exemplu, ceea ce se făcea la noi în timpul comuniștilor, când li se închidea gura cineaștilor care nu acceptau un compromis cu politica culturală a guvernului, astfel de lovituri și călușe au fost o mare nedreptate. Astfel de lucruri nu ajută creației și toate raționamentele despre faptul că cinematografia în țările noastre în timpul îngrădirii libertății a fost mai calitativă, nu sunt adevărate. Pentru că dacă oamenii au proiecte de creație sau ambiții, iar cineva îi oprește – aceasta este o lovitură directă în plexul solar. Am văzut-o la noi imediat în anii după cel de-al Doilea Război Mondial.
Aici, în Cehia, a fost o generație minunată de cineaști talentați – Jirí Krejcík, Alfréd Radok, Karel Steklý, Martin Frič. O anumită perioadă acestor oameni li s-a interzis să lucreze. Iar mai târziu ei așa și nu și-au revenit după acea lovitură, ceea ce se vede și în filmele lor. Același lucru s-a întâmplat și cu generația următoare. Este generația lui Vojtěch Jasný, Karel Kachyňa. Și ei s-au ridicat cu greu în picioare. Ei pot fi comparați cu niște sprinteri – dacă oprești un astfel de alergător undeva la mijloc, la metrul 50, pentru trei secunde, el niciodată nu va mai recupera ceea ce a pierdut.
Nelly Pavlásková: Dar ce credeți despre cinematografia de azi din țările postcomuniste – în Cehia, în Rusia?
Miloš Forman: Din păcate, cunosc foarte puține despre aceasta. În Statele Unite ajung prea puține filme din Rusia, Cehia și Polonia, în general, din țările Europei de Est. Câteva rândunici care au ajuns la noi permit să zicem că generația nouă își ia cuvântul și ea are ce spune, că o poate exprima prin mijloace eficiente. De aceea sunt optimist în acest sens.
Nelly Pavlásková: Credeți că în țările noastre s-a creat o situație economică normală pentru arta și industria cinematografică?
Miloš Forman: Treptat toate trebuie să revină la normalitate. Acum se întâmplă multe lucruri absurde și lipsite de sens în legătură cu trecerea proprietăților în alte mâini. Mai multe probleme le va rezolva timpul, însă cea mai importantă și neschimbată rămâne întrebarea: în ce măsură statul este obligat moral și material să susțină cultura, mai ales în țările cu cinematografe mici. În ce măsură cultura poate să mizeze doar pe economia de piață? Mi se pare, cu timpul, tooate se vor îmbunătăți. Trebuie să ne amintim de faptul că în toată lumea, în toate țările, 80 la sută din filme mâine vor fi uitate. Dar 20 sau 10 la sută din cele mai valoroase vor rămâne. Iată acestea și intră în istoria culturală a poporului.
În Cehia mă îngrijorează ceea ce se întâmplă cu studioul de filme Barrandov. Acum acesta a trecut în mâinile Combinatului Metalurgic din Moravia. Dar este o tendință globală. În toată lumea și în SUA, studiourile de cinema sunt înghițite de marile concerne. Coca-Cola a cumpărat studioul United Artists. Sfârșitul a fost unul trist. Studiourile americane tradiționale iubeau cinematograia și într-un anumit fel susțineau filmul independent. Ele luptau pentru faimoșii regizori independenți, îi atrăgeau și considerau drept ceva prestigios faptul că regizorii independenți, ca frații Coen sau Jim Jarmusch, acceptau să colaboreze cu ei. Și aceasta crea o atmosferă de creație, pespective de creație. Să sperăm ca simbioza dintre Barrandov și Combinatul Metalurgic va fi o excepție. Deși nu prea cred în asta.
Nelly Pavlásková: La noi adesea poți auzi asemenea păreri: dacă toată lumea se plânge că nu ajung bani pentru cinematografie, la ce bun atunci să faci 20 de filme pe an? Astfel consideră și unii colegi ruși care spun că mai bine mai puțin, dar mai bine.
Miloš Forman: Cândva, în anii ’50, chiar și în marea Rusie se făceau câte trei-patru filme pe an. Și la noi la fel. Care a fost rezultatul? Au fost ele niște capodopere? Dacă la cinema nu se aduceau membrii sindicatului de la uzine, cinematografele rămâneau goale. Aceste filme nu erau capodopere. De aceea este necesar să se facă cât mai mult – cele mai bune vor supraviețui. Țările trebuie să se reunească pentru filmările în comun, culturile diferite trebuie să se amestece. Dacă căsătoriile se vor face doar între rude, va porni un proces de degenerare. În sol trebuie să se împletească rădăcinile celor mai diverse culturi. Ele nu trebuie ascunse în pământ. Nici nu trebuie să cunoaștem exact originile lor. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce crește – de frucetele acelor rădăcini.
