Convocând congresul care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, Partidul social-democrat se inspiră, neîndoielnic, din practicile comuniste. Este, astfel, evident că obiectivul principal va fi consolidarea statutului liderului suprem, Liviu Dragnea, în așa fel încât autoritatea lui să nu fie contestată de nimeni în interiorul partidului. Totodată, congresul va fi un prilej ca liderul să-i răsplătească pe susținătorii fideli, oferindu-le funcții de conducere.
Acesta este „secretul” restructurărilor de la vârf, pentru că de acum înainte partidul va avea nu mai puțin de 16 vicepreședinți, câte doi de fiecare regiune. Mai mult, se va respecta paritatea de gen, vor fi opt vicepreședinți bărbați și opt femei. Această preocupare bruscă pentru promovarea femeilor, în spiritul corectitudinii politice, are mai multe explicații. În primul rând, după 1990, electoratul feminin a fost, în bună parte, favorabil PSD-ului. Ne amintim, de pildă, cât de popular era, printre alegătoare, Ion Iliescu. Liviu Dragnea a învățat bine lecția, iar asta s-a văzut și la ultimul congres al femeilor pesediste când șefului partidului i s-au ridicat adevărate ode. Recunoscător, dl Dragnea a numit-o ulterior pe președinta organizației de femei, Viorica Dăncilă, în fruntea guvernului. Să nu ne lăsăm însă înșelați de aparențe: opțiunea lui Dragnea se explică prin faptul că dna Dăncilă nu îi iese din cuvânt, manifestă o obediență totală, eliminându-se astfel riscul unor conflicte de genul celor provocate de cei doi prim-miniștri precedenți, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.
Să admitem totuși că inițiativa de a acorda femeilor jumătate din mandatele de vicepreședinți e un fapt pozitiv. Se ridică însă aici alt semn de întrebare. Ce încredere poți avea în bunele intenții ale unui partid ce numără printre membrii săi persoane care s-au manifestat cu o grosolănie crispantă la adresa unor colege, a unor doamne parlamentare ? Mă refer mai ales la Șerban Nicolae și Nicolae Bacalbașa, ce au avut ieșiri de o vulgaritate grobiană fără margini, din care nu au lipsit insultele cu conotații sexuale. În respectivele situații, parlamentarii pesediști s-au ilustrat printr-o tăcere asurzitoare, iar Liviu Dragnea însuși n-a intervenit cu nimic, deși cei doi mitocani ar fi meritat sancțiuni aspre. Așa că demersul feminist de acum al partidului mi se pare, recunosc, o manevră ipocrită.