Angela Grămadă
Născută în 5 aprilie 1981 în satul Brânza, Cahul. Locuiește în București. La Chișinău revine din când în când pentru diferite activități și proiecte academice sau care au conexiune cu dezvoltarea societății civile. E președinta unui think-tank românesc Asociația „Experts for Security and Global Affairs” (ESGA), fondată în anul 2014, împreună cu mai mulți câțiva colegi de la școala doctorală. Asistent universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București. În iunie 2017 a apărut ESGA Moldova.
Am acceptat să scriu jurnalul săptămânii la Radio Europa Liberă fără să ezit, dar cu o întrebare care se plimba prin cap: „Oare o să o pot face? Nu am mai scris demult în acest stil...” În ultimii câțiva ani tot ce a ieșit de sub mâna mea a fost analiză, concepte de proiecte sau rapoarte narative și financiare. Legislația care reglementează activitatea societății civile te obligă. Dacă o să citiți un jurnal întreg, aranjat pe zile sau chiar pe ore, atunci să știți că am reușit să ies victorioasă din bătălia pe care o port cu mine însămi de câțiva ani deja.
Luni
La ora 08.53 coboram grăbită din troleibuzul 22 la Sala cu Orgă. Prea dimineață pentru mine. De data aceasta nu am stat prea mult în trafic la Universitatea Pedagogică Ion Creangă. În septembrie îmi venea să cobor ca să împing traficul din spate. Artiștii plastici deja își aranjau suvenirurile pe care cred că nu le cumpără nimeni. Am zbughit-o pe lângă sediul primăriei Chișinău spre Liceul Gheorghe Asachi. Bradul era în PMAN. Locuitorii Chișinăului au în fiecare an aceeași problemă.
În fața liceului Gheorghe Asachi am dat peste un planetariu. M-am gândit că și la Brânza copiii se vor potea bucura de aceleași vederi cu planete și stele. Noi și telescop avem la școală în sat... Oare cei de la Gheorghe Asachi au telescop? Până am numărat în gând stele și planete, am și ajuns la destinație: la radio. N-am întârziat! Concluzia: nu voi întârzia toată săptămâna!
Am fost invitata Rodicăi Gherciu la emisiunea „Puncte de reflecție”. Săptămâna trecută lansasem la Chișinău două policy paper-uri în oglindă cu Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean, fin cunoscător al relațiilor bilaterale dintre Ucraina și România. De această dată. însă, am încercat să identificăm teme de reflecție pentru dialogul bilateral moldo-ucrainean și să propunem și câteva recomandări pentru autorități.
Deși emisiunea nu a durat mai mult de 40 de minute, am reușit să analizăm împreună cu Rodica Gherciu mai multe evenimente importante pentru Republica Moldova. De la Ucraina am trecut ușor spre Summit-ul Parteneriatului Estic și „non”- așteptările noastre, apoi am identificat bune și rele practici și am vorbit despre lipsa unor mesaje clare despre beneficii și costuri pe care ar trebui să le formuleze actorii politici, atunci când încearcă să ne convingă că anume ei sunt cei mai buni și ne merită votul.
De la radio am alergat la Forumul ONG-lor de la Marea Neagră – eveniment anual, organizat de către FOND România. Printre sesiunile de discuții m-am mai strecurat la Europa Liberă, dar și la bancă, pentru partea birocratică a înființării unei organizații non-guvernamentale în Moldova.
Ziua a fost plină. Încercam să nu mă gândesc la marți.
Marți
Marți Forumul a continuat. A fost o zi așa cum o aniticipasem: cu adevărat plină. Ad-hoc a fost creat un nou grup de lucru în cadrul evenimentului, iar organizația non-guvernamentală pe care o reprezint este membră. O nouă provocare acceptată. Șase state în căutare de un compromis intern sau extern vor trebui să evalueze potențialul acțiunilor de confidence building pe care autoritățile guvernamentale le-au implementat până în prezent. După amiază formatul de lucru a fost modificat și s-a lucrat în echipe naționale. Oricum, printre picături de sesiuni de lucru am reușit să schimb impresii cu colegi din Armenia și Azerbaijan despre condiția societății civile din cele două state, dar și despre ce se mai întâmplă cu Armenia și Uniunea Eurasiatică. Dacă vom intra în detalii, atunci vom putea afla că situația este departe de a fi una propice pentru dezvoltarea mediului asociativ, dar și a proceselor democratice în general. Interesele autorităților azere reușesc să depășească limitele frontierelor naționale și găsesc soluții externe ca să pună și mai multă presiune pe societatea civilă aflată în exil.
Miercuri
Ultima zi de Forum al ONG-lor de la Marea Neagră. Îmi propusesem să îmi continui update-ul cu ce se mai întâmplă prin Caucazul de Sud, dar Ucrainea iarăși ne-a atras atenția. Protestele de la Kiev și Mihail Saakashvili au acaparat spațiul informațional, și l-au subjugat, transformând o Moldovă întreagă în experți pe probleme ale ucrainenilor. Dilema cea mare, însă, aici este următoarea: înțeleg ei, ucrainenii, ce se întâmplă la ei?
După închiderea lucrărilor Forumului am revenit la treburile mai puțin plăcute: birocrația. Am pierdut aproape două ore hoinărind prin instituțiile bancare din Chișinău în căutare de o asigurare de călătorie pentru Belarus. Unii angajați nu vroiau să-ți ia banii, alții nu aveau dreptul să o facă. Când am ajuns acasă am văzut pe email un nou comunicat de presă cu detalii despre deportarea unui expert azer de către autoritățile din Belarus. Motivul: este pe lista de interziși ai Kremlinului. Concluzia: ceva funcționează, totuși – ori Uniunea Statală, ori Uniunea Eurasiatică, ori e simplă solidaritate.
Joi
Teoretic - încă o zi dedicată birocrației. Dar nu a fost să fie. A fost prima zi de când am sosit la Chișinău în care nu am alergat de la un ghișeu la altul sau de la un eveniment la altul. Trebuia să accelerăm procesele de organizare a unui eveniment în București, o dezbatere pe probleme româno-ucrainene. Așa că m-am oprit, mi-am tras sufletul și am trimis invitațiile pentru eveniment.
După amiază am fost iarăși oaspetele Rodicăi Ghercea. Am mers la radio să înregistrăm o emisiune dedicată evenimentelor din Ucraina. Mi-am dat seama că Saakashvili îmi va mânca, cel mai probabil, împreună cu Petro Poroșenko, Iulia Timoșenko și Vadim Rabinovici, toată vacanța de Crăciun. „Semne bune” spre final de 2017. Sper să fie fără ghilimele pentru ucraineni. Coeziunea spirituală cu această țară în cazul meu este explicabilă. Am petrecut ceva timp în copilărie aproape de malul Dunării, la Reni.
Iau „Ucraina” la dejun, prânz și cină. Au fost perioade când urmăream mai multe posturi de televiziune ucraineană în același timp toată ziua. În acea perioadă am prins a le înțelege limba și chiar am început să îmi doresc să o învăț.
Spre seară am revenit la necesitatea de a pregăti agenda pentru vineri: CNAS și CNAM, posibil și Inspectoratul Fiscal. ONG-le din Moldova sunt la fel de expuse ghișeelor, ca și cele din România. Diferența e că în România „jandarm” e instanța de judecată, iar în Moldova e Ministerul Justiției și instituțiile fiscale. După ele „te mânâncă” aplicațiile pe CD sau flash disc și semnăturile electronice de autorizare a plăților.
Vineri
Clar este o zi a birocrației. Ceea ce părea luni atât de ușor, după întâlnirea de luni cu doamna de la Agenția pentru Servicii Publice, se complicase la CNAS și CNAM. În primul rând pentru că nu e specificat clar pe niciunde că fiecare sector își are agenția sa, în al doilea rând funcționarii publici nu întotdeauna răspund la telefon. În al treilea rând: pauza de prânz e sfântă. În al patrulea rând: denumirile străzilor și a instituțiilor ori sunt ascunse de ochiul lumii, ori abia sunt lizibile. Aproape de ora 16.00 ieșisem victorioasă de la CNAS. Pot să plec liniștită mai departe. Iar am acționat contra cronometru. Am verificat în agenda lunii decembrie și mi-am dat seama că fiind la Chișinău, am reușit să bifez ca soluționate mai mult de jumătate din obiectivele lunii decembrie.
În fiecare zi, traversând bulevardul Ștefan cel mare, mă opream și făceam câte o poză bradului. Azi, în ultima zi de muncă a săptămânii, am rămas fără poză... Oricum, autoritățile îl păzesc cu sfințenie! Așa că nu e cazul să ne facem griji: cât avem brad, totul e bine!