Născut în 20 februarie 1953, la Bujor, Hâncești. Studii de canto popular și dirijorat de cor la Colegiul de muzică Ștefan Neaga (1974-1978) și la catedra dirijorat coral a Institutului de Arte Graviil Musicescu (1980-1985). În 1993 i se conferă titlul de Maestru în Arta iar în 1996 este decorat cu Medalia Meritul Civic. Anul 2010 îl învrednicește cu titlul de Artist al Poporului, iar în 2013 devine Cavaler al Ordinului Republicii.
Luni
Am adormit mult după miezul nopţii deoarece de ceva timp încerc să arhivez toate emisiunile, spectacolele, întâlnirile cu oamenii dragi, concertele de la începutul carierei mele artistice şi am lucrat în ajun până târziu. E un lucru vast şi migălos. Necesită timp, dar firea mea este nerăbdătoare. Aş vrea să le reuşesc pe toate cât mai repede. M-a trezit zgomotul storcătorului de suc. Valentina, soția mea, îmi prepară în fiecare dimineaţă un suc proaspăt de legume care-mi dă energie pentru toată ziua.
Verific agenda… În primul rând trebuie să merg la serviciul auto şi să schimb anvelopele. Săptămâna trecută, întorcându-ne cu poeţii Vasile Romanciuc şi Iulian Filip de la o întâlnire cu cititorii de la Drochia, am avut o pană de cauciuc aproape de localitatea Corlăteni. Noroc cu primarul satului şi cu rudele mele care au sunat la serviciile competente şi într-un târziu am ajuns la Chişinău. Ulterior am dat o fugă la vilă, să verific dacă totul este în ordine. După amiază am continuat cu arhiva.
Sună telefonul. E un prieten pe care nu-l văzusem din vară. „Maestre, hai să ne întâlnim”. Bine, Costică. Unde? Stabilim localul și discuţia cu prietenul drag mi-a dat peste cap toate planurile. Amintiri, amintiri… Acum doi ani am fost invitat la Focşani pentru a participa la evenimentele consacrate celor 100 de ani de la lupta de la Mărăşeşti. Costică, bunul meu prieten s-a oferit cu drag să mă ducă cu maşina lui. Şi discuţia noastră se roteşte în jurul acelor amintiri de neuitat. În toamna aceluiaşi an, am ridicat o răstignire acasă, la Bujor în amintirea părinţilor mei. Lucrul acela sfânt a decurs foarte anevoios. De multe ori mă gândeam să abandonez ideea, dar prietenii au fost cei care m-au încurajat să continuu. Ne despărţim cu greu, dar acasă adorm uşor. Urmează o zi încărcată şi sunt aşteptat în trei localităţi unde trebuie să le cânt iubitorilor de muzică populară.
Marţi
Primul spectacol este la Başcalia, Basarabeasca. Pornim la drum devremior deoarece suntem invitaţi de Alexandru şi Mariana Dragnev să le trecem pragul. Este o familie de oameni vrednici care cresc si educă trei fete frumoase. Au gospodărie mare, ceea ce dovedeşte că oamenii se culcă târziu şi se trezesc cu mult înainte de răsăritul soarelui. Vorba dlui Alexandru: cine-i harnic şi munceşte, pe toate le reuşeşte.
La amiază, sala Casei de cultură este arhiplină – locuitorii satului sunt setoşi de muzică populară şi fiecare cântec îl primesc cu aplauze. Mă bucură acest lucru şi încă o dată îi mulţumesc Domnului pentru harul cu care m-a înzestrat.
După concert o iau pe scurtătură fiindcă la ora 18.00 trebuie să fiu la Nisporeni. Vreau să trec şi pe la Bujor. Deschid portiţa, merg spre casa părintească. Mă cuprind amintirile... Pe când trăia mama, ograda era plină cu flori, tata nu suporta ca în faţa casei să fie dezordine. Descui uşa la casa cea mare. Fotografiile părinţilor mă privesc cu dojană – demult n-am pășit al casei prag. Prosoapele ţesute de mama, zestrea fetelor, busuiocul de la grindă – toate îmi amintesc de părinţi. Parcă o văd pe mama torcând şi parcă aud glasul ei blajin. Dar e timpul să mergem mai departe. În toată cariera mea artistică nu mi-am permis să întârziu la spectacol. Ajung la Nisporeni cu o oră mai devreme. Lume multă, dispoziţie foarte bună. Mă pregătesc să intru pe scenă, însă socoteala nu se potriveşte, cineva e mai grăbit ca mine. Nu e o problemă, important e să nu întârzii la concertul de la Bălăneşti. Se lăsase frigul, dar lumea se încălzea cu sârbe şi hore. Totuşi suntem un popor optimist – trăim cu speranţa că va fi mai bine şi ne bucurăm de clipă. Dar oare când va fi mai bine?
Ajungem acasă târziu. Pregătesc costumul popular, paşaportul. De buna dimineaţă ne deplasăm cu orchestra municipală a fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov la Bucureşti pentru nişte filmări de Crăciun şi revelion la România TV.
Miercuri
La ora 8.00 sunt la Direcţia Cultură a Municipiului Chişinău. Orchestra a plecat deja, iar soliştii – eu, Zinaida Julea, Adriana Ochişanu şi Igor Rusu, mergem cu un microbus. Încă o dată m-am convins de cumsecădenia acestor doi tineri talentaţi, Vasile şi Vitalie. Au ales un microbus foarte confortabil, pentra ca noi, soliştii vocalişti, să ajungem la filmări odihniţi. Vama am trecut-o repede, dar ar fi fost şi mai bine dacă nu era graniţa pe Prut. Oricum, am pornit de acasă şi am ajuns tot acasă. La Bucureşti ne-am bucurat să filmăm împreună cu alţi colegi de breaslă de peste Prut - Irina Loghin, Gheorghe Turda, Adrana Antoni, Cristina Turcu şi alţi solisti. Filmările au durat mai mult de trei ore şi noi, cei veniti de la Chişinău, ne gândeam să pornim înapoi la drum îndată după filmări, dar şoferul era obosit şi am hotărât să amânăm plecarea pentru dimineață. Am făcut o plimbare prin Bucureşti. Mi-am amintit de Gică Petrescu şi de cântecele lui dedicate acestui oraş.
Joi
Bem cafeaua de dimineaţă şi pornim spre Chişinău. Când se adună oamenii de aceeaşi meserie, vrei nu vrei discuţiile se rotesc în jurul profesiei. Pe drum ne-am amintit de întâmplările din turnee, spectacole, momente plăcute şi mai puţin plăcute. Ne-am împărtăşit impresiile şi experinţa de scenă, am discutat despre planurile de mai departe. A trecut o saptămână de la dispariția actriței Stela Popescu. Frumoasă, cochetă, veşnic cu zâmbetul pe buze şi cu o energie debordantă, eleganta basarabeancă Stela Popescu a făcut istorie în teatrul şi filmul românesc. A ajuns în România împreună cu mama ei în 1940. Cele două s-au refugiat la Braşov, după ce armata rusă invadase Basarabia. Stela avea atunci cinci ani, şi pentru că tatăl ei era învăţător a fost considerat duşman de clasă şi deportat în Siberia. :tiu că şi ea îşi dorea să dispară hotarul de la Prut.
Vineri
La mulţi ani România, la mulţi ani pentru românii de pretutindeni! Cântecul românesc ne-a unit demult. Si poate e chiar mai important decat o decizie a politicienilor.
Port în suflet un gând de ceva timp – să vină la Chişinău cu un program de colinde corala de preoţi din Paşcani, România condusă de protopopul Pavel Postolachi. I-am ascultat astă vară la biserica din Slobozia, Paşcani împreună cu soţia Valentina şi familia Romanciuc. Încerc de mai mult timp să iau legătura cu cei de la Mitropolia Basarabiei, pentru a organiza unul sau două spectacole şi aici, în Basarabia. Am reuşit să iau legătura cu preotul Sergiu Aga, care este responsabil de proiectele culturale ale Mitropoliei. Sper să avem această întâlnire şi publicul de la Chişinău să se bucure de un buchet de colinde creştine în ajunul Naşterii Domnului.
Un prieten este astăzi omagiat.L-am sunat la telefon cu gândul de a ne întâlni, dar nu ştiu cum se face că de la o vârstă, nu prea le este drag oamenilor să sărbătorească ziua de naștere şi dacă au ocazia, se refugiază la ţară. Oricum am stabilit să ne întâlnim în zilele apropiate. Chiar îmi doresc să-l revăd, deoarece este o persoană dragă mie şi care m-a susţinut în majoritatea proiectelor artistice.
M-a bucurat sunetul unei meşteriţe care m-a anunțat că deja pot intra in posesia fularului dorit.Este un accesoriu necesar pentru spectacolele de iarnă în aer liber.
Seara i-am avut musafiri pe prietenii noştri de la Paşcani, România. Familia Lică şi Iuliana Lupu cu finii lor de cununie. Îmi amintesc cum am făcut cunoştinţă cu ei. În urmă cu douzeci de ani, tinerii Lică şi Iuliana au venit la Chişinău împreună cu naşii lor să mă invite să le cânt la nuntă. Am acceptat, a fost o nuntă frumoasă şi de atunci am rămas prieteni şi chiar ne-am înrudit, deoarece sunt şi naşii de botez ai nepoţelului Matei. Sunt nişte oameni deosebiţi. La Paşcani ne simțim ca la noi acasă iar prietenii lor sunt şi prietenii noştri. A fost o seară frumoasă, ne-am delectat cu plăcinte gustoase gătite de nevastă, am gustat şi băuturi speciale, care așteptau demult să fie savurate cu oameni dragi.