„Este nevoie de acest pod, pentru că suntem un popor”

Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și va prezint, la microfonul uropei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

La Varnița au fost inaugurate joi câteva birouri ale Centrul de sănătate Varniţa care deservește inclusiv cetăţeni domiciliaţi în localitățile din regiunea transnistreană. Începând cu ziua de luni, 20 noiembrie, se deschide circulația pe podul peste Nistru de la Gura Bîcului, pod care a fost distrus în timpul conflictului din 1992, restabilit ulterior, dar rămas nefolosit. Opinii ale unor experți de la Tiraspol, dar și ale locuitorilor din stânga Nistrului. Și amintirile unui corespondent de război din regiunea transnistreană, nevoit să se refugieze în Germania.

Aceste și alte subiecte le vom aborda în următoarea jumătate de oră.

***

Europa Liberă: Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute.

Podul rutier peste Nistru între localitățile Gura Bâcului – Bâcioc a fost redeschis sâmbătă, 18 noiembrie, iar la ceremonie au participat premierul Pavel Filip și liderul transnistrean Vadim Krasnoselski. Au fost de față șefi ai misiunilor diplomatice străine în Moldova, între care reprezentanţii mediatorilor și observatorilor la negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean (Rusia, Ucraina, OSCE, UE și SUA), membri ai guvernului moldovean și ai administrației de la Tiraspol. Decizia cu privire la redeschiderea podului închis în timpul conflictului armat din 1992 a fost anunțată la începutul lunii noiembrie de vicepremierul pentru reintegrare Gheorghe Bălan şi negociatorul transnistrean Vitali Ignatiev, după convorbiri la sediul misiunii OSCE la Chișinău. Un comunicat al delegației moldovene în CUC sugerează însă că mai continuă disputele privind activitatea posturilor de control din apropierea podului și precizează că noi discuții pe această temă vor avea loc pe 23 noiembrie.

Vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan a anunțat că în perioada 27-28 noiembrie, la Viena, se va desfășura următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2”. Gheorghe Bălan a spus că, în etapa următoare, vor fi făcute propunerile pentru agenda întrevederii. Acestea se vor referi la pachetul „Berlin plus”, și anume la problema accesului la terenurile agricole, situația școlilor cu predare în grafie latină, circulația mijloacelor de transport înmatriculate în regiunea transnistreană etc. Negocieri în format 5+2 nu s-au ținut de mai mult de un an.

La Varniţa au fost inaugurate joi câteva birouri ale Centrului de sănătate, care deservesc inclusiv cetăţeni domiciliaţi în regiunea transnistreană. Centrul de sănătate Varniţa, care anual acordă asistenţă medicală gratuită la peste 13 mii de persoane, majoritatea locuitori ai regiunii transnistrene, a fost extins cu sprijinul UE. Uniunea Europeană a alocat peste 50 de mii de euro pentru a extinde centrul de sănătate existent, echipat şi mobilat tot din bani europeni.

În toate localitățile mari din regiunea transnistreană au avut loc vineri așa-numite exerciții de mobilizare a civililor, eveniment care are loc pentru prima dată. Administrația subliniază caracterul pașnic al acestui exercițiu și îi explică prin necesitatea de a contabiliza resursele umane existențe în regiune pentru eventuale situații în care ar fi nevoie de combaterea consecințelor situațiilor excepționale.

Sunt Lina Grâu și vă prezint sinteza principalelor știri la radio Europa Liberă.

23 de state membre ale Uniunii Europene s-au angajat să participe la noua structură de adâncire a cooperării în domeniul securității, punând bazele unei așa-numite uniuni a apărării europene. Așa-numita Cooperare Structurată Permanentă (PESCO) va fi aprobată oficial la summitul UE din decembrie.

Organizaţia Human Rights Watch susține într-un raport că autoritățile rusești din peninsula Crimeea anexată în 2014 la Rusia și-au intensificat persecuțiile împotriva tătarilor. În raport se spune că autoritățile ruse și cei care le susțin îi „hărțuiesc, intimidează, amenință, fac percheziţii ilegale împotriva etnicilor tătari și sprijinitorilor lor – jurnalişti, bloggeri, activişti”. Raportul vorbește și despre faptul că disparițiile unora dintre liderii comunității tătare nu au fost investigate de autorități, iar organizaţiile media care critică acțiunile Rusiei în Crimeea au fost interzise, ca și adunarea populară a tătarilor din Crimeea – Mejlis.

Comisia Europeană a lansat o vastă consultare publică privind știrile false și dezinformarea online. Executivul european a înființat de asemenea 'un grup de experți de înalt nivel care va trebui să traseze pistele pentru lupta împotriva difuzării de știri false, se spune într-un comunicat al Comisiei. Potrivit Comisiei, difuzarea unor astfel de materiale reprezintă „o problemă din ce în ce mai acută pentru funcționarea democrațiilor noastre, deoarece ea deformează percepția noastră despre realitate”.

Postul rusesc de televiziune RT (fosta Russia Today), finanțat de Moscova, s-a înregistrat în Statele Unite ca „agent străin” în baza unei legi din 1938 gândită pentru organizații care reprezintă interesele unui guvern străin în America. Legea a fost rareori utilizată dar a redevenit de actualitate pe fundalul anchetelor din Statele Unite privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Pe de altă parte, la Moscova, Duma de stat pregătește un proiect de lege prin care posturile de radio sau de televiziune străine, precum Radio Europa Liberă/ Libertatea (Svoboda), Deutsche Welle, CNN, și Vocea Americii ar putea fi obligate să se înregistreze ca „agenți străini'', a declarat deputatul Andrei Isaev, membru al Partidului de guvernământ Rusia Unită. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Departamentului de stat, citată de agenția Reuters, legislația americana referitoare la agenții străini, căreia trebuie să i se supună și televiziunea rusă de stat RT, este menită să încurajeze transparența, fără să limiteze libertatea de expresie, și nu este asemănătoare cu legislația votată de Duma de stat.

Aceasta a fost sinteza principalelor evenimente ale săptămânii trecute, mai multe, în actualitate, găsiți pe pagina noastră de internet la europaliberă.org.

***

Europa Liberă: La Varniţa au fost inaugurate joi câteva birouri ale medicilor de familie ce deservesc inclusiv cetăţeni domiciliaţi în localitățile controlate de administrația de la Tiraspol. Centrul de sănătate Varniţa, care anual acordă asistenţă medicală gratuită la peste 13 mii de persoane, majoritatea locuitori ai regiunii transnistrene, a fost extins cu sprijinul UE. Uniunea Europeană a alocat peste 50 de mii de euro pentru a extinde centrul de sănătate existent, echipat şi mobilat tot din bani europeni. Valentina Basiul a fost prezentă la inaugurarea centrului de sănătate din Varnița și are mai multe detalii:

Patru din cinci medici de familie angajaţi la Centrul de sănătate Varniţa locuiesc în Bender, orașul aflat „peste deal” cum zic localnicii, adică foarte aproape. Şi cele mai multe asistente medicale merg după ture la Bender.

Cât privește fluxul de pacienți, aproape două treimi vin din Bender, Tiraspol, Slobozia sau satele de pe malul stâng al Nistrului. Frontieră imaginară dintre Transnistria şi Moldova, care s-ar afla la câteva sute de metri, undeva în câmp, nu-i împiedica pe acești oameni să ceară asistență la Varnița.

În 2009 Uniunea Europeană şi-a propus să reducă din neîncrederea ce s-a acumulat în cele două decenii de dușmănie cu care s-a lăsat conflictul de la Nistru.

Drept remediu a fost investirea în diverse proiecte ce presupun participarea comună a locuitorilor de pe ambele maluri, accentul fiind pus mai cu seamă pe proiecte de infrastructură socială. Despre Centrul de sănătate Varniţa se poate spune că este un proiect de succes. Circa 200 de oameni vin zilnic la medic, iar registrele instituției indică 13 mii de pacienți luaţi în evidență, de aproape trei ori mai mult decât populația din satul Varnița.

Ana Rebdeva este o pensionară din satul Parcani, raionul Slobozia. Ea spune că la Varniţa vin nu doar persoanele în etate care deţin cetăţenia Republicii Moldova şi li se eliberează gratuit o poliţa obligatorie de asigurare medicală, dar şi oameni care cumpără această poliţă. Odată incluşi în sistemul medical gestionat de Chişinău, cheltuielile pentru investigaţii şi tratament sunt mult mai mici decât în regiunea transnistreană, spune Ana Rebdeva:

Ana Rebdeva: „Oamenii pot să primească un ajutor calificat şi gratuit. Ştiţi ce e cel mai important în acest centru medical? Faptul că fiecare doctor are o abordare individuală pentru fiecare pacient. Sunt atenţi, au o atitudine înţelegătoare. Nouă nu ne trebuie atât medicamentele prescrise, de exemplu, cât faptul că medicii ne tratează cu bunăvoință. De exemplu, dacă eu nu am primit la timp medicamentele, obligatoriu îmi vor telefona şi mă vor anunța că trebuie să vin neapărat să le iau, ori să vin să dau analize şi să fac investigații. Asta e ceea ce eu consider standard european, şi nu doar pentru că clădirea este nouă şi frumoasă”.

Nu toţi locuitorii din Varniţa văd că ochi bun această migraţiune de pacienţi, unii chiar tratează cu rezervă investiția făcută de Uniunea Europeană, PNUD Moldova şi autorităţile moldovene.

„Oleacă e prea mult norod, dar aşa e foarte bine”

Europa Liberă: Credeţi că astfel de proiecte îi ajută pe cei care vin din partea cealaltă de oamenii din Varniţa şi de Moldova în general?

„Da, pentru că sunt tot oameni şi aceia, ca şi noi. Noi dacă ne ducem la oraş nu ne alungă şi ne primesc. Iată de aici ne trimit în Bender, pe mine m-au trimis la endocrinolog, ca aici la noi nu-i. Şi m-au primit fără scandal, fără nimic, pe toţi îi primeşte”.

Europa Liberă: E mai aproape decât Chişinăul şi Anenii Noi?

„Da, e mai aproape”.

„Eu socot că acesta este un proiect minunat, deoarece când omul e bolnav el are numaidecât nevoie de ajutor, indiferent că trăieşte el în Varniţa sau în Slobozia”.

Europa Liberă: Medicina unește malurile?

„Da, foarte multă lume vine de partea cealaltă a Nistrului. Se certau, în coridor era toată vreme multă lume, nu aveai unde să te aşezi şi toţi ne miram că e o contracție nouă şi e neconvenabilă, dar acum cred că va fi totul bine”.

„Nu-i chiar bine. Până a nu construi anexa, la noi varniţenii veneai şi ședeau în rând, dar ei treceau fără rând şi cu gălăgie. Acum sperăm că dacă au extins, trebuia construit mai mare de-odată, sperăm că cei din Varniţa vom trece normal. Veneau cu noaptea în cap, stăteau în rând şi încă erau obraznici şi săreau la bătaie”.

Europa Liberă: Şi vă certaţi?

„Dar nu ne mai certam, ne dam într-o parte, lasă-i să treacă ei, că-i ştim cine sunt. Eu nu ştiu de unde s-a început conflictul acesta nebun, dar ei mantică de aici n-o să se ducă, cât nu ar bate Moldova şi Europa cu ciocanul, aşa o să stea ei, căci rusul niciodată n-o spus drept”.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, s-a declarat mulţumit de rezultatele programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii” şi de transformările prin care trec localitățile din zona de securitate. „În prezent analizăm cea mai bună modalitate de a continua programul în următorii ani. Ceea ce putem deja să vă comunicăm este că activitățile din cadrul programului se vor concentra, în primul rând, pe îmbunătățirea condițiilor de viaţă, astfel sinergia şi cooperarea dintre cele două maluri se va dezvolta prin intermediul infrastructurii de scară mică şi a activităților de îmbunătățire a bunăstării sociale şi culturale”.

Partenerii europeni şi-au exprimat speranţa că banii alocaţi satelor de pe malul Nistrului vor contribui la rezolvarea problemei transnistrene şi vor duce la reintegrarea Republicii Moldova spre beneficiul populației.

***

Europa Liberă: Podul rutier peste Nistru între localitățile Gura Bâcului – Bâcioc a fost redeschis sâmbătă, 18 noiembrie, iar la ceremonie au participat premierul Pavel Filip și liderul transnistrean Vadim Krasnoselski. Au fost de față șefi ai misiunilor diplomatice străine în Moldova, între care reprezentanţii mediatorilor și observatorilor la negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean (Rusia, Ucraina, OSCE, UE și SUA), membri ai guvernului moldovean și ai administrației separatiste de la Tiraspol.

Podul va fi deschis deocamdată pentru circulația transportului auto de mici dimensiuni. Transportul de marfă va fi deschis peste o lună, răstimp în care experții vor monitoriza starea tehnică a podului. Amplasat pe traseul M14, podul deschide cea mai scurtă conexiune dintre orașele Brest, Chişinău și Odesa.

Se pare că rămâne încă deschisă problema controlului asupra podului, situat în Zona de securitate. Presa transnistreană scrie că în satul Bîcioc, de pe malul controlat de administrația transnistreană, deja au fost amplasați reprezentanți ai organelor de control vamal și migrațional, precum și grăniceri transnistreni.

Un comunicat al delegației moldovene în CUC sugerează că mai continuă disputele privind activitatea posturilor de control din apropierea podului și precizează că noi discuții pe această temă vor avea loc pe 23 noiembrie.

Corespondenta noastră la Tiraspol, Karina Maximova, a discutat subiectul cu directorul Școlii de studii politice de la Tiraspol, Anatoli Dirun:

Europa Liberă: Ce înseamnă în viziunea Dvs. deschiderea după 25 de ani a unui pod care a fost nefuncțional atâta timp? Este un progres politic simbolic, o acțiune dictată de raționamente economice sau poate altceva?

Anatoli Dirun: „În primul rând este un eveniment venit pe neașteptate, în sensul direct – nimic nu indica asupra faptului că această chestiune poate fi soluționată în acest an. Nu erau niciun fel de premise, aveau loc doar niște negocieri de rutină, atât o parte, cât și cealaltă aveau pachetele lor tradiționale de cerințe.

Dar vedem că pe parcursul acestui an situația a început să se modifice din cauza acelor schimbări regionale cardinale datorate transformărilor care s-au produs la Kiev începând cu 2014. Pe parcursul întregului an au venit semnale că Transnistria este gata să ajungă la niște înțelegeri, dar că există anumite „linii roșii”, și acum îl citez pe liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, „dincolo de care Transnistria nu va merge”.

Toată această perioadă de până în momentul în care s-a anunțat deschiderea podului, până la adoptarea de către Tiraspol a acestei decizii, am putut observa cât de greu merg negocierile pe chestiuni atât de dificile pentru Transnistria cum sunt numerele de înmatriculare pentru mașini, apostilarea diplomelor de studii superioare, deși uneori se părea că soluția este totuși pe undeva pe aproape.

Și putem presupune în context că pentru a da o dinamică procesului de negocieri, pentru a găsi un compromis suplimentar cu ajutorul mediatorilor internaționali, Transnistria a decis să-și anunțe disponibilitatea de a deschide podul care a fost închis timp de 25 de ani și care în ultimii 15 ani acesta a fost un obiect de permanente negocieri între Chişinău și Tiraspol.”

Europa Liberă: Va deveni deschiderea podului un catalizator pentru relansarea negocierilor în formatul 5+2, negocieri care să nu constea doar din întâlniri formale, ci să aducă și rezultate concrete?

Anatoli Dirun: „Eu cred că o astfel de întâlnire va avea loc, iar deschiderea podului este o confirmare a faptului că părțile în conflict, țările garante și mediatorii au lucrat cu toții foarte bine.

De facto o întâlnire în formatul 5+2 va fi o reconfirmare la nivel politic a faptului că s-a lucrat intens și productiv la deschiderea acestui pod. Dacă vă amintiți, pe parcursul întregului an Transnistria a vorbit despre faptul că trebuie convocat formatul 5+2. În cadrul acestei platforme Transnistria vrea să ridice toate problemele care o preocupă – legate în special de controlul vamal comun moldo-ucrainean. Președinția austriacă a OSCE a vorbit mereu despre faptul că trebuie să existe mai întâi înțelegeri concrete pentru care să fie convocate negocierile. Și acum iacă că am văzut acești pași concreți.

De facto, convocarea formatului 5+2 va fi ca o amplificare la nivel politic a înțelegerilor dintre părți. Și în această privință câștigă toți – Chişinăul, Tiraspolul, țările garante, mediatorii – cu toții se întrunesc pentru a-și anunța rezultatele unor eforturi care au dus la un succes.

Se poate presupune că în cadrul acestei întâlniri în formatul 5+2 vor fi ridicate și discutate chestiuni asupra cărora s-a ajuns la un anumit compromis. De exemplu, cea cu privire la numerele de înmatriculare a mașinilor. Noi nu vorbim acum despre faptul că deschiderea podului a fost condiționată în vreun fel de Tiraspol, dar cred că oricum anumite dorințe ale acestuia au fost totuși formulate. Și acest lucru arată că Transnistria este deschisă pentru dialog, că Transnistria merge la un compromis. Dar în anumite chestiuni care sunt principiale, de exemplu în cazul plăcuțelor de înmatriculare, Transnistria vrea să vadă, la fel, gesturi de apropiere, pași de compromis la adresa sa din partea Chişinăului.

Dar aceste gânduri, subliniez, sunt doar supozițiile mele. Vom vedea ce ne pregătește realitatea care este uneori mai dură decât ne așteptăm noi.”

Europa Liberă: În continuarea discuției noastre, aș vrea să-mi spuneți ce părere aveți în legătură cu faptul că în ultimul timp observăm o slăbire a rublei transnistrene și o consolidare a leului moldovenesc în raport cu dolarul. Și este foarte aproape momentul în care valoarea în cifre a leului și a rublei se va egala. Cineva a lansat zvonul că în felul acesta Transnistria ar putea trece în curând la leul moldovenesc. Credeți că este un mit, sau într-adevăr există teren pentru astfel de speculații?

Anatoli Dirun: „Eu cred că este un mit, totuși. Acum în Transnistria are loc un proces de stabilizare a rublei transnistrene. Este un lucru firesc atunci când ești înconjurat de alte sisteme economice, când nu te afli într-o stare de izolare. Balanța de plăți trebuie să fie cel puțin la nivelul vecinilor. Și deja din contul altor instrumente financiare microeconomice poți căuta posibilități suplimentare pentru a-ți asigura atractivitatea economică.

Pentru că dacă ne-am uita, convențional vorbind, la perioada de acum cinci ani, ne-am aminti că atunci oamenii din Republica Moldova veneau în Transnistria ca să cumpere alimente. Veneau la magazinele Sheriff și făceau liste lungi de cumpărături. În ultimii cinci ani, din cauza blocării cursului de schimb a rublei transnistrene, am asistat la schimbarea situației – pe fundalul crizei din Ucraina și a devalorizării, chiar dacă nu foarte mari, a leului moldovenesc, turismul alimentar și-a schimbat direcția și acum tot mai mulți transnistreni merg la cumpărături în afara regiunii.

Pentru Transnistria acum e o decizie foarte dureroasă – să echilibreze cursul rublei în raport cu valutele din regiune. Dar este o decizie logică.

Deși, dacă e să vorbim la modul concret despre Transnistria, am putea discuta totuși dacă era cazul ca rubla să fie devalorizată chiar până la pragul maxim a coridorului valutar de 15,5 ruble. Dar asta este deja o altă întrebare.”

Europa Liberă: Directorul Școlii de studii politice de la Tiraspol, Anatoli Dirun, în dialog cu corespondenta noastră în regiunea transnistreană, Karina Maximova.

***

Europa Liberă: Corespondenții noștri la Tiraspol și Bender au întrebat câțiva trecători ce părere au despre redeschiderea podului de la Gura Bîcului – Bîcioc:

- Trebuie să fie ceva bun, cred eu, o reconciliere pentru oameni.

- Cred că nu va aduce nimic bun. Moldovenii o vor ține din nou pe a lor, iar noi vom continua să rămânem ca într-o cușcă. Ne vor impune din nou condițiile lor, deja se vede acest lucru. Vor fi și droguri, și altele și mereu vinovată va fi Transnistria. Am mai fost din astea, știm.

- Oamenii vor circula mai ușor, mai ales cei care locuiesc acolo.

- Probabil ceva avantaje trebuie să fie, altfel nu s-ar fi deschid podul. Înseamnă că e nevoie de asta.

- Oamenii vor avea o cale mai scurtă, va fi economie de benzină, va fi mai comod. E foarte bine.

- Va fi mai bine pentru comunicarea cu Moldova. Sigur că este nevoie de acest pod, pentru că suntem un popor.

Europa Liberă: Voci ale locuitorilor de la Tiraspol și Bender, culese de corespondenții noștri în regiunea transnistreană.

***

Europa Liberă: În luna noiembrie Europa Liberă a difuzat patru filme documentare despre situația drepturilor omului în regiunea transnistreană. Proiectul se numește Evadare din Transnistria și este susținut de Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova, iar filmele au fost realizate de colega noastră Eugenia Pogor. Filmele povestesc experiența a patru oameni care au ales sau au fost nevoiți, dintr-un motiv sau altul, să părăsească regiunea transnistreană. Difuzăm astăzi varianta audio a filmului care spune povestea corespondentului de război Lev Rozenberg:

Lev Rozenberg este un jurnalist din Transnistria care a relatat sub acoperire despre războiul din 1992 pentru publicații și agenții din Republica Moldova și din străinătate și a emigrat ulterior în Germania din cauza amenințărilor venite la adresa sa din partea reprezentanților regimului de la Tiraspol.

Lev Rozenberg: „Mă numesc Lev Rozenberg. Sunt originar din Tiraspol. Acolo m-am născut, acolo am trăit cea mai mare parte din viaţă şi am învăţat acolo. Am plecat doar când am făcut studii de inginer electrician la Leningrad şi atunci când am făcut un an de armată în Ucraina. În rest, toţi anii până la sfârşitul lui 1995, am trăit acolo, am lucrat la uzinele din Tiraspol. La sfârşitul anilor ’80, când a început dezmembrarea URSS, mi-au apărut gânduri de emigrare, dar aşa s-a întâmplat că m-am transformat „din fizician în poet”, adică am devenit jurnalist. Am lucrat pentru agenţii de presă prestigioase, ruseşti şi occidentale. Ştiţi cunoscutele evenimente, conflictul transnistrean, apoi războiul. M-am pomenit în mijlocul evenimentelor, de aceea am mai rămas acolo câţiva ani cu familia. Câştigam bine, dar pericolul era foarte mare. De fapt, am conştientizat acest pericol mulţi ani după emigrare.”

Europa Liberă: În anii ’90, Lev Rozenberg a fost corespondent special din Transnistria pentru agenţii de presă şi ziare din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Franţa şi Israel.

Lev Rozenberg: „Am putut rezista acolo până la finele anului 1995 doar pentru că aveam, cum se spunea atunci, „acoperiş”, adică protecţie, şi nu numai din partea misiunilor internaţionale, a OSCE, a diplomaţilor din diferite ambasade şi a organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, dar aveam şi prieteni în conducerea armatei ruse, generalul Lebed şi colonelul Bergman, care mă acopereau. Deşi aveam viziuni politice diferite, îmi respectau opiniile şi aveam cui să cer ajutor, pentru că am primit ameninţări foarte serioase, în primul rând, din partea KGB-ului transnistrean, MGB se numea atunci. Ameninţări au venit chiar personal de la ministrul securităţii de stat, Antiufeev. Am fost ameninţat, inclusiv, că voi fi omorât sau, pur şi simplu, voi dispărea. Ca în istoria lui Gongadze, omul a dispărut şi apoi au fost găsite separat capul şi trupul. Aşa mă ameninţau, dar, neaşteptat chiar şi pentru mine, în pofida ameninţărilor, reportajele mele deveneau doar mai acide. Au obţinut un rezultat contrar aşteptărilor lor.

De ce era deranjată conducerea Transnistriei de articolele mele? Nu pentru că ajungeau la agenţiile de presă occidentale, ci pentru că aveam ieşire la mass-media ruseşti. Transnistria fiind orientată spre Rusia, cel mai mult îi interesa ce scrie presa rusă. Insinuau că luptă pentru drepturile omului, că au libertate de exprimare şi că totul e cu mult mai bine decât în Moldova. Iar eu scriam ceea ce ei ascundeau şi, evident, asta nu le plăcea. Am deconspirat unele chipurile crime de război, tot felul de fake-uri, cum se zice azi: că a fi fost împuşcată o clasă de absolvenţi, că au fost ucişi copii la grădiniţă etc. Demascam aceste lucruri şi, evident, nu le plăcea, de aceea şi eram ameninţat.”

Europa Liberă: În iunie-iulie 1992, în timpul conflictului armat de pe Nistru, a transmis relatări de presă de la Bender.

Lev Rozenberg: „Cel mai important fals în mass-media ruseşti era despre „Bender, oraş distrus”. Aduceau nişte cifre nebune, mii de morţi, în special femei şi copii. Am colindat morgile şi spitalele şi am numărat morţii, iar cifrele s-au dovedit a fi cu mult mai mici. Copii nu am văzut în general acolo, nici măcar răniţi. Erau, desigur, câţiva oameni ucişi de gloanţe întâmplătoare, dar omoruri intenţionate nu au fost, pentru că atunci când armata moldovenească împreună cu voluntarii au intrat în Bender, împuşcau dezorganizat. Oameni nepregătiţi. Trăgeau în fiecare trecător, de aceea au fost morţi, dar majoritatea… Ţin minte bine, când priveam cadavrele (e o privelişte neplăcută), am văzut bărbaţi de vârsta de mobilizare, vădit membri ai formaţiunilor militare. Nu erau îmbrăcaţi în uniforme (puţini purtau atunci uniforme), dar îi recunoşteam după ghete, încălţămintea lor de bază, şi haine de camuflaj. Ştiam că nu sunt civili.”

Europa Liberă: Pentru a se proteja, îşi semna articolele cu diverse pseudonime.

Lev Rozenberg: „Dar asta nu mă salva. În primul rând, îmi recunoşteau stilul. Îmi schimbam stilul. O rugam pe soţie să scrie din povestirile mele, îi rugam pe prieteni, dar oricum mă recunoşteau, deoarece informaţia pe care o transmiteam putea fi dobândită în Transnistria doar de doi oameni: eu şi Anatoli Holodiuk (n.r. corespondentul Europei Libere). Regiunea noastră era mică, jurnaliştii puteau fi număraţi pe degete, anume jurnaliştii adevăraţi. Transmiterea informaţiei în alte oraşe şi ţări era o problemă. Atunci nu aveam internet şi singurul mijloc era, desigur, telefonul. Convorbirile mele erau, evident, interceptate. Şi erau interceptate, de fapt, de două servicii: al armatei transnistrene şi al celei ruse. De aceea comunicam toate datele importante fie de la telefoanele prietenilor şi rudelor, fie de la punctul central, fie trebuia să merg la Chişinău sau să transmit cuiva. Dar la telefonul de acasă mai mult dezinformam. Ştiam că interceptează şi îi lăsam să asculte. Având în vedere ameninţările, am fost nevoit să întreprind aşa o acţiune: am scris scrisori care să fie deschise după moartea mea, în câteva exemplare, care se aflau la Chişinău, la Moscova şi la Tiraspol, la Lebed şi Bergman. Acolo era spus direct că, dacă voi dispărea sau dacă îmi va fi înscenat un accident, de exemplu, voi fi lovit de un camion, vinovaţi se fac: primul nume era Antiufeev, alături era Smirnov. Scriam că anume aceşti oameni sunt vinovaţi de dispariţia sau moartea mea. I-am comunicat despre aceste scrisori adjunctului lui Antiufeev, colonelului Gudîma. Ştiau că există asemenea scrisori. Le-am spus: „Acum agenţii voştri care umblă din urma mea ar trebui să mă păzească, nu doar să mă urmărească. Dacă voi fi atacat de cineva necontrolat sau dacă va da o maşină peste mine întâmplător, toată vina va cădea pe voi oricum”. Iată aşa, a ieşit un şantaj pe invers.”

Europa Liberă: Fiind ameninţat, ar fi putut cere azil politic într-o ţară occidentală, dar a plecat în Germania printr-un program de emigrare pentru etnicii evrei.

Lev Rozenberg: „Îmi amintesc că i-am dat nişte bani poştăriţei, rugând-o ca, atunci când va veni pachetul cu acte de la ambasadă, să mi-l înmâneze personal şi o voi mai răsplăti. Vin acasă odată şi găsesc în cutia poştală acest pachet. Era deschis, nici măcar nu l-au lipit la loc. Evident că a fost citit. Am mers la poştă şi am întrebat: „De ce nu mi-aţi adus personal pachetul? V-am promis să vă mai dau o sumă frumuşică”. „Nici măcar nu l-am ţinut în mâini!” Cine atunci l-a aruncat în cutia poştală? Evident că agenţii. Ei, probabil, şi-au făcut cruce, cum mi-a spus un prieten, când au aflat că plec. Dar, oricum, am plecat pe furiş, printr-un sat de lângă Tiraspol. Deşi mă temeam nu atât de autorităţi, cât de mafia care estorca bani de la emigranţi, făcea racket. Eu, însă, aveam o protecţie bună.”

Europa Liberă: În 1995 s-a stabilit cu familia în oraşul german Bremen. Este văduv şi are doi copii, care locuiesc în aceeaşi zonă.

Lev Rozenberg: „Haideţi să vedeţi cartierul în care locuiesc. Îmi place acest cartier locativ mic şi confortabil. Aici este tot de ce e nevoie pentru un trai confortabil, începând cu un centru comercial, staţie de autobuz şi tramvai şi terminând cu o zonă de odihnă şic, cu parc, lac, terenuri de sport, golf, tenis de câmp etc.”

Lev Rozenberg: „De ce am ales Germania? În comparaţie cu alte ţări, de exemplu, cu SUA, mi-a plăcut pentru că, în primul rând, e aproape, în Europa. Merg des în fosta patrie, în Ucraina, Belarus, Ţările Baltice. În al doilea rând, după mentalitatea mea şi viziunile mele, Germania, cu sistemul ei democratic, îmi este mai aproape decât sistemul american. În plus, aici e mai puternică asigurarea socială, adică un emigrant nou-venit, care nu a lucrat nicio zi în ţară, primeşte imediat o protecţie socială puternică, cum nu există nici în Canada, nici în America. În plus, studii superioare gratuite, în universităţi de prestigiu, de care au beneficiat copiii mei, fiica şi fiul. Deşi America are plusurile ei, ca ţară de emigrare, dar Germania câştigă din acest punct de vedere, pentru că ei simt o vină, mai ales faţă de evrei, pentru trecut şi încearcă s-o răscumpere.”

Europa Liberă: În Germania Lev Rozenberg a lucrat ca electrician, apoi a început să scrie pentru ziare evreieşti de limbă rusă. Acum e pensionar şi publică memorii şi analize politice pe un portal din Republica Moldova.

Lev Rozenberg: „Desigur, am un minus faţă de jurnaliştii care trăiesc şi lucrează în Moldova: faptul că nu mă aflu în mijlocul evenimentelor, mă pot informa doar pe internet sau prin intermediul cunoscuţilor. Dar, cred, avantajul meu este privirea din exterior. Există aşa o expresie: dintr-o parte se vede mai bine. De aceea privirea mea proaspătă, din exterior, place. S-a dovedit că experienţa şi cunoştinţele mele mai sunt actuale în Moldova, pentru că problema transnistreană încă nu a fost rezolvată, ba chiar, după mine, se acutizează. Din câte ştiu, foarte puţini jurnalişti moldoveni trăiesc şi lucrează în Transnistria şi ştiu ce se întâmplă acolo. E o regiune închisă. Totul e secretizat acolo, ca în vremurile sovietice, ce trebuie şi ce nu trebuie. Mai am legături şi la Tiraspol, şi la Bender, de la care pot obţine informaţii stând acasă, prin Skype sau la telefon, şi să ştiu lucruri pe care nu le cunosc mulţi jurnalişti din Chişinău. Încerc să folosesc cât pot de bine aceste cunoştinţe. Totuşi, cea mai mare parte a vieţii am trăit-o în Moldova. Am păstrat cetăţenia moldovenească, pe lângă cea germană. Am două cetăţenii. Fac ce pot pentru fosta mea patrie, pe cât e posibil acest lucru.”

Europa Liberă: Un film realizat de Eugenia Pogor, în cadrul proiectului Evadare din Transnistria. Toate episoadele, precum și alte filme din seria Pur și Simplu le puteți găsi pe site-ul nostru, europalibera.org.

***

Europa Liberă: Doamnelor și domnilor, aici se încheie această ediție a emisiunii Dialoguri transnistrene. Prezentatoarea ei, Lina Grâu, vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.