Linkuri accesibilitate

Forţele naţional-autoritare şi neoconservatoare în campania electorală din Germania


Propagandă vizuală AfD. Colaj de William Totok
Propagandă vizuală AfD. Colaj de William Totok

Propagandă vizuală şi publicistică. Ultimele sondaje

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct

În Germania a fost lansată o nouă publicaţie ultraconservatoare, intitulată „Cato”.

Potrivit direcţiei programatice a revistei, apărută într-un tiraj de 50.000 de exemplare, realizatorii doresc să se adreseze, în primul rînd, segmentului intelectual conservator.

Această direcţie a fost subliniată şi într-un editorial de întîmpinare, publicat în săptămînalul naţional-conservator, „Junge Freiheit” care susţine campania electorală a mişcării naţionalist-autoritare, Alternativa pentru Germania (AfD). (Din nucleul colaboratorilor publicaţiei „Junge Freiheit” a făcut parte şi Ivan Deneş, n. 1928- d. 2011, pe care, în anii 1970, Securitatea a încercat să-l inflitreze în redacţia secţiei române a postului de radio Europa liberă. În paginile acestei publicaţii, orientată mult spre dreapta, a apărut, de exemplu, în 2006, şi un amplu interviu cu negaţionistul român, Ion Coja).

Numele revistei „Cato” a fost împrumutat după cel al politicianului roman, Marcus Porcius Cato Uticensis (născut 95 î.e.n., Roma – mort aprilie 46 î. e.n. Utica, Africa), cunoscut sub numele de Cato cel Tînăr. Străbunicul său a fost Cato cel Bătrîn. Cato cel Tînăr a fost un politician în Republica romană tîrzie, a luptat contra corupției şi împotriva lui Iulius Cezar şi s-a sinucis.

După tabloidul „Deutschland-Kurier”, lansat în iulie, partidul Alternativa pentru Germania (AfD) are în revista „Cato” un nou susţinător. (Nu întîmplător, unul dintre colaboratorii revistei „Cato” este candidatul Alternativei pentru Germania, Nicolaus Fest. Acesta explică în primul număr al revistei, de ce trebuie salvată Germania de către „invadatori” şi de ce presa tradiţională şi democratică este mincinoasă.)

Din „suprastructura” organizatoric-financiară a acestor publicaţii fac parte mai multe fundaţii şi organizaţii cu tendinţe anti-democratice, xenofobe şi ostile partidelor tradiţionale. Mai toate susţin campania de afişaj, lansată astăzi, vineri, de către aşa numita Asociaţie pentru păstrarea statului de drept şi libertăţilor civice (Verein zur Erhaltung der Rechtsstaatlichkeit und bürgerlichen Freiheiten). Multe afişe sînt inscripţionate cu lozinci xenofobe şi antimusulmane. Prin această propagandă vizuală se apelează la public să voteze pentru Alternativa pentru Germania (AfD).

Publicaţia rusă „Sputnik” susţine dreapta naţional-autoritară din Germania

Ca agent electoral pentru Alternativa pentru Germania se manifestă şi publicaţia electronică „Sputnik”, finanţată de Rusia.

Sputnik” oferă candidaţilor acestui partid o tribună publicitară. Astfel, ediţia germană a publicaţiei „Sputnik” a răspîndit vineri declaraţiile candidatei de frunte a AfD, Alice Weidel, care în timpul unui miting electoral a spus că Angela Merkel trebuie deferită justiţiei.

Weidel a acuzat-o pe cancelara de încălcare legii în ceea ce priveşte politica migraţionistă şi a crizei monedei euro.

Ultimul sondaj

Potrivit ultimului sondaj, dat publicităţii joi seara, pentru partidul xenofob şi antimusulman, Alternativa pentru Germania (AfD) ar vota 11 la sută a electoratului german. Cu alte cuvinte, partidul va intra în Bundestag, după ce reuşise să obţină mandate şi în mai multe landtag-uri (parlamente regionale ale land-urilor federale).

Potrivit aceluiaşi sondaj, pentru Uniunea Creştin-Democrat / Creştin-Socială (bavareză) ar vota 31 la sută, iar pentru Partidul Social-Democrat, 21. Cel de-al 3-lea partid din viitorul parlament ar putea să devină Partidul Stîngii postcomuniste (Die Linke), cotat cu 10 procente. Celelalte două partide care au şanse să obţină mandate la alegerile generale din 24 septembrie sînt ecologiştii, pentru care ar vota 8 la sută dintre alegători, şi liberalii care ar obţine 9 procente.

XS
SM
MD
LG