Linkuri accesibilitate

Musulmanii rohingya: cea mai persecutată minoritate din lume?


Refugiați rohingya în Bangladeș, 5 septembrie 2017.
Refugiați rohingya în Bangladeș, 5 septembrie 2017.

UE și America arată un fel de indignare selectivă față de de Birmania (Myanmar).

Musulmanii rohingya sunt o populație indo-europeană care trăiește în Birmania, Burma, fostă provincie a imperiului britanic al Indiilor.

Populație indo-europeană, asta înseamnă că limba lor e de departe înrudită cu hindi, principala limbă din India, care descinde în linie directă din sanscrită, dar și cu urdu, limba din Pakistan, care nu e e de fapt decât hindi vorbit de musulmani. Asta apropie rohingya chiar și de dialectele țigănești de azi.

Am putea să ne gândim la populațiile Rohingya ca la niște romi musulmani.

În schimb, birmanii budiști sunt o cu totul altă populație, distinctă lingvistic, etnic și cultural de rohingya. Limba rohingya e apropiată de bengali, de limba indienilor musulmani care au dat un premiu Nobel de literatură: Rabindranath Tagore.

Ce e surprinzător însă, în contextul mondial actual, este că avem de-a face aici cu o populație musulmană pașnică persecutată de budiștii majoritari, într-o țară în care budismul e presupus a fi o religie a păcii și în care trăiește o laureată a premiului Nobel pentru pace, Aung San Suu Kyi.

Această femeie ținută în arest la domiciliu vreme de mulți ani și care era o icoană a păcii interconfesionale și interetnice nu a avut nimic de spus până astăzi în favoarea minorității rohingya din propria ei țară.

Pentru organizațiile care se ocupă de drepturile omului, faptul că nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite ale Americii nu aplică sancțiuni Birmaniei, în ciuda persecutării violente a minorității rohingya, arată un fel de indignare selectivă.

Singurul om politic occidental care a intervenit direct în favoarea drepturilor minorității rohingya a fost Barack Obama.

Nici măcar el însă nu a ridicat problema unor eventuale sancțiuni împotriva Birmaniei.

În realitate, singurul lider politico-religios care a intervenit în favoarea minorității rohingya din Birmania budistă a fost liderul spiritual tibetan Dalai Lama.

Problema e că avem aici doar o intervenție estetică, de fațadă.

Branșa minoritară a budismului condusă de Dalai Lama nu există în Birmania.

Intervenția lui Dalai Lama în Birmania a fost ca o intervenție a Papei de la Roma în România ortodoxă. Aceeași religie, dar moravuri și cotidian teologic diferite.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG