Filmul „The Square” al regizorului suedez Ruben Östlund a câștigat duminică seară trofeul Palme d'Or al Festivalului de la Cannes. Marele premiu al juriului a revenit producţiei „120 de bătăi pe miunut” a francezului de Robin Campillo, iar premiul special al juriului (al treilea premiu în ierarhie) a fost acordat filmului „Neiubire” semnat de regizorul rus Andrei Zviaghințev.
Larisa Turea: „A fost un film antrenant, unicul film care a avut mai mult umor şi mai multă îndrăzneală”.
Europa Liberă: A câştigat anume prin faptul că aduce zâmbetul pe buze, optimism, sau are alte atuuri?
Larisa Turea: „Are, în primul rând, o imagine foarte limpede, pe urmă este făcut foarte bine din punct de vedere estetic, profesionist, sunt scene superbe în acest film. E unul din puţinele filme la care am râs destul de copios, deşi, ca-n tragediile clasice, la început râzi şi mai apoi îţi dai seama că totuşi lucrurile nu sunt atât de vesele cum par”.
Europa Liberă: Totuşi a fost o surpriză pentru acei care au fost prezenţi la Cannes sau era în cărţi pentru premii?
Larisa Turea: „Era în cărţi bineînţeles, nu este un debutant la Cannes. A mai luat un premiu al juriului, de fiecare dată a ştiut să ne surprindă acest autor suedez”.
Europa Liberă: Despre celelalte două filme ce aveţi a spune. Am văzut comentarii că Zviaghenţev a luat resemnat acest premiu.
Larisa Turea: „Da, eu cred că el se aştepta la mai mult, deşi şi Zviaghenţev de câte ori a fost la Cannes de atâtea ori a avut câte un premiu, nu a fost marginalizat niciodată. Şi ţinând cont şi de componenţa juriului, de Pedro Almodovar, această dramă existenţială, acest tragism de cuplu, în care chiar nu ai nici un zâmbet pe faţă, probabil că nu l-a convins pe Almodovar, deşi până în ultima zi filmul lui Zviaghenţev a fost printre favoriţii cursei, şi în special la critici, pentru că este făcut profesionist, are cadre extraordinare în care apare această răceală, oarecum lehamite de o viaţă normală.
E vorba de noua clasă, de noii ruşi, putem spune chiar că avem aici acest experiment social – de cultivare a unei noi mentalităţi în fosta Uniune Sovietică, avem pe viu oamenii noi, contruiţi în 70 de ani de putere sovietică, nu mai au nimic sfânt, nu mai au nici un principiu moral, nu le pasă nici de copilul lor şi în final sunt scene absolut cutremurătoare”.
Europa Liberă: Dacă ne uităm, regizorii ruşi au luat abia al treilea premiu ca importanţă. Vorbeam la începutul festivalului că se anunţa un nou val al cinematografiei ruseşti. S-a adeverit la Cannes acest lucru?
Larisa Turea: „Alt film – „Înghesuială” – care este semnat de un foarte tânăr debutant de 25 de ani, un băiat venit de Kabardino-Balkaria, a luat premiu la Un Certain Regard, premiul presei de cinema, Asociaţia criticilor de film. Deja înseamnă foarte mult. Este elevul lui Sokurov, un alt cineast rus care gândeşte. Îi spune Kantemir Balagov şi face un film destul de interesant.
Există un nou val al cinematografiei ruseşti, chiar dacă nu toate ajung la Cannes, dar există o mişcare de rezistenţă a marii cinematografii.
Şi vreau să recumosc că a fost un festival cu foarte multe filme violente, filme dure, filme care ne-au pus nervii la încercare. În plus, această situaţia din afara palatului: alertă maximă, lunetişti pe acoperiş, poliţişti super-înărmaţi, mai apoi în ultimele zile au apărut şi militari în preajma palatului – era această psihoză foarte concentrată care, într-adevăr, ne-a făcut să reacţionăm altfel. De asta mi-era dor de o comedie, de un film vesel, de un film care să ne vorbească şi despre alte probleme ale vieţii.
Un festival nu poate împăca nicidecum toată lumea. Sunt doar câteva premii şi concurenţii sunt serioşi. A fost o recoltă bogată în acest an, din 2.000 de filme prezentate au fost alese 20. Cred că este imposibil să-i mulţumeşti pe toţi. A ieşit în câştig o tânără cineastă, Lynne Ramsay, care a luat premiu pentru scenariu şi premiu pentru interpretare masculină. Ea este de meserie fotograf şi are aceste cadre absolut fantastice şi are o pasiune pentru vise. Din păcate, de cele mai multe ori visele ei sunt nişte coşmaruri. Şi în acest film eroul ei, de asemenea, este chinuit de propriile vise”.
Europa Liberă: Pe final, vreau să vă întreb dacă vi s-a părut un concurs la înălţime. Deja unii critici spun că a fost mai slab decât în alţi ani, alţii - că a fost strâns concursul. Cum vi s-a părut acest festival?
Larisa Turea: „Din punct de vedere al meseriei, cred că este un concurs puternic, dar din punct de vedere al diversităţii stilistice, mi-a părut că a înclinat balanţa înspre noir, înspre teme grele, înspre probleme foarte dure.
Avem şi câţiva perdanţi în această competiţie şi cred că cel mai mare perdant este Serghei Lozniţa, bineînţeles şi Michael Haneke cu acest „Happy End”, care este o ironie amară şi o continuare a filmului „Amour”. A fost un pic pusă la îndoială justeţea juriului în a o aprecia pe Sofia Coppola, fiica marelui regizor Francis Ford Coppola. S-a vorbit că parcă ar trezi o suspiciune acest film al ei, dacă merita într-adevăr sau dacă s-a făcut un gest de complezenţă faţă de ea şi s-a acordat un premiu unui cineast american.
Această ediţia a beneficiat în primul rând de mari actori, n-am zis nimic de Dustin Hoffman care a fost, Nicole Kidman etc. Cred că filmul lui Ruben Östlund, într-adevăr, a făcut corp aparte. Are multe momente de suspans, mai multe umoristice. Eu mă bucur că a luat Palmierul el şi nu altcineva mai angajat politic”.
