Boris Cremene s-a născut la 2 iunie 1961 în Satul Ciutulești raionul Florești. A absolvit Conservatorul de Stat Gavril Muzicescu și a făcut Masteratul în arte dramatice la Academia de Arte din Chișinău. Freelancer și Masterand în scriere dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, România.
Luni
M-am trezit cu o panică. Stare cu care trăiesc de mai mult timp. Nu înțeleg sursa acestei panici, e din cauză că mama mea se stinge lent, sau e din cauza fricii mele de singurătate. Oricum starea care am avut-o la trezire mi-a amintit că aseară am băut de unu singur o sticlă de Cricova de Lux. Proiectul pe care l-am lansat aseară se numește în popor de „la o luni, gata”. Eu mi-am propus mai multe lucruri de azi, adică de la o luni. Să nu mai beau alcool decât la sfârșitul săptămânii. Să-mi fac o agendă de lucru. Să mă grăbesc să traiesc.
Azi am mai multe evenimente.
1. Să-l întâlnesc pe Roberto un tip din Tenerifi care v-a sta la mine două săptămâni. A venit să-și facă dinții prin firma Euro-dent tur. Deci în Moldova a mai apărut o afacere. Turism dentar.
2. La 13.00 am repetiție cu Mihai pentru spectacolul de azi. Va juca în locul lui Ștefan.
Seara de după spectacol o s-o folosesc ca să lucrez la dramatizarea Cutiei Negre și poate să învăț textul pentru filmarea de joi.
La teatru ca de obicei s-a întârziat în nesimțire. Am apucat să trecem câteva scene.
Spectacolul a fost teribil. Am avut în sală studenții colegiului financiar-bancar. Tot spectacolul au stat pe telefoanele mobile. O tipă din rândul întâi a vorbit la telefon ca în plină stradă. Pe urmă s-a ridicat și a plecat.
Actorii au cedat în fața unui public primitiv pentru că la un moment dat au început să-i irite comportamentul lor, deși ar fi trebuit să lupte să-i câștige prin calitate, sunt sigur că ne-ar fi reușit, cel puțin eu așa am făcut și la scenele mele erau foarte atenți.
După spectacol am zis să merg la Lukoil să mă alimentez. Mă grăbeam acasă. Pe strada Ierusalim intersecție cu Grigorie Vieru, am simțit un ghiont pe partea stângă. O tipă m-a lovit. Ne-am oprit. Am chemat poliția. Am stat cu mașinile ea de o parte a străzii și eu de alta. Pe urmă s-a apropiat, Am început să vorbim. A recunoscut că e vinovată. A zis că a avut o zi grea din cauza asta a pierdut atenția. Mi-a spus că la început s-a temut să se apropie de mine pentru că se temea că voi fi agresiv. S-a bucurat că nu sunt așa. Peste o juma de oră a zis că mă cunoaște de undeva. Și-a amintit. De la televizor. Am așteptat o oră și jumătate. Poliția nu a mai venit. A zis că e obosită și ar vrea să ne înțelegem și să plecăm acasă. I-am fotografiat actele și ne-am înțeles că a doua zi mergem la un meșter să-mi repare dauna.
Ne-am despărțit aproape prieteni. Mâine fratele ei vine la spectacol.
Am ajuns acasă și eram cât pe ce să încalc decizia luată de seară. Descoperisem un pic de vodcă în frigider. M-a sunat poliția, a zis că trebuie să mergem la testul de alcoolemie și pe urmă în biroul de pe aleea Gării să facem declarație. Am sunat-o pe Victoria fata cu accidentul. Colac peste pupăză mai suntem și vecini. Am mers ambii la test după aia la poliție.
A fost totul ok. Și polițistul educat și ne-a rezolvat repede. Victoria m-a dus acasă. I-am spus că voi scrie un jurnal pentru Europa Liberă și că azi e prima zi. A râs cu poftă.
Continui să lupt cu ideea că la gheață mai am un pic de vodcă și să mă gândesc la mama. Undeva prin labirinturile creierului ideea de a pleca din țară nu mă slăbește. Ce zi de 13.
Marți
Sentimentul de panică și insatisfacție nu mă părăsește. Deși m-am bucurat că mama vorbește mai clar și are un tonus de viață mai activ. Proiectul de la o luni a dat faliment. Seara am găsit pe fundul sticlei puțină vodcă. Nu m-am putut abține.
Nici cel de la o marți nu s-a ținut. Roberto a gătit steak de vițel și adus o sticlă de vin.
La repetiție s-a întârziat în nesimțire. În momentul când ne-am adunat să începem lectura m-a sunat Victoria că e liberă să mergem la tinichigiu să evaluam paguba mașinii mele, dar și a ei.
Ea a mers în față. Mi-am dat seama de ce a făcut luni seara accidentul. Conduce alogic și haotic. Pâna la garaj, vreo zece situații de accident. E și norocoasă pe deasupra.
Mecanicul, un cocoșel plictisit. A început să facă nazuri. Parcă scotea cuvintele cu arcanul din gâtu-i scurt. 2800 de lei a fost paguba. Am luat banii de la Victoria și am plecat. Nu mai revin niciodată la mecanici moldoveni, sunt tare frânați la minte.
Bucurie. Am găsit parcare la ULIM și am câștigat la tenis. Merg fuga să fac un duș și la spectacol. Azi e vândută toată sala și am chef să joc. Acasă Roberto caută un canal de sport să vadă un meci cu echipa din Torino. Vorbim pe apucate despre Tenerifi, climă cultură, bucătărie și posibilitatea de angajare acolo.
La spectacol se întârzie în nesimțire. Ștefan vine cu 5 minute înainte să începem.
Spectacol excelent, dinamic. Aplauze adevărate. Îi pup pe toți și ies. La un moment dat, Irina și Doina sar în mașina mea. Până la Pegas. Au chef de cogneac. Eu încerc să rezist proiectului de la o marți. Rezist. Le las la magazin. Acasă proiectul de la o marți pică. Roberto a adus un vin bun.
Ultima știre mă dă pe spate.
Ion înotătorul din Irlanda cu Plaha în poze. Postez ceva dureros de genul mai bine te înecai în apele golfului a țării care l-a dat pe Beckett și Joys. Am în vedere să se înece eroul nu omul. Sorina sare repede și zice să retrag postarea. O refac, dar o las. Găsesc o muzică bună și le fac o plăcere prietenilor mei cu titlu Noapte bună nocturnilor.
Miercuri
Ziua a început vesel, mama vorbește din ce in ce mai clar. Surpriza mare la spălătoria de mașini. Nu e nevoie să repar nimic. Aripa care părea zgâriată după accident s-a dovedit doar murdară. A contaminat la ciocnire plasticul de pe mașina Victoriei. Injecțiile pentru mama încă nu sunt.
În oraș puțină agitație. La piața de flori bărbați banali cu buchete de flori și mai banale. Nu mă opresc să culeg detalii, oricum nici nu mă interesează și apoi mă grăbesc. După o pauză lungă, Ion și-a revenit și azi jucăm.
Șchiopătează încă și jucăm doar de antrenament. Eu mi-am uitat ochelarii în mașină așa că și pe mine mă avantajează doar un antrenament. Servicii și reversuri. Șeful cum ne-a auzit a și apărut. Nu am plătit sala de o săptămână. Se învârte ne salută. Noi continuăm să jucăm. Pleacă. Revine peste exact o oră. Nici nu a fost nevoie să cronometrăm timpul.
Plătim și plecăm.
Ajung acasă. Roberto privește un film. Mă gândesc că aș mânca ceva ușor, nici odată nu am chef de mâncare când am spectacol. Gătesc hrișcă cu ciuperci și sos de soya. Pun și o linguriță de chlorela. Roberto se uită la acest amestec de altfel comestibil și dă din nas. Nu îndrăznește nici să guste. Repetiția s-a amânat și azi. Îmi vin idei sumbre de genul să renunț la acest proiect.
Mănânc și fug în dormitor cu cafeaua să termin dramatizarea Cutiei negre. Primesc mesaj de la Laura. A primit salariul și vrea alt telefon. Îi scriu lui Victor și îl întreb când vine acasă. În mai sau iunie e perfect. Îmi trimite un link cu telefoane refurbished, Îl pasez Laurei. Vrea neapărat un model SE. Îi spun lui Roberto că cina italiană se amână, după spectacol avem chef de 8 martie, deși urăsc treaba asta totuși trebuie să rămân cu colegele.
Merg la teatru pe jos. Costum, machiaj bancuri. Mă sună Mihai, zice că vrea să vină la spectacol. El l-a văzut dar vrea să vină pentru Diana. Ne dezbrăcăm toți într-o cameră mică. O nouă colegă de a mea mă bagă în călduri după felul cum își scoate chiloțeii. Știe că îmi place și vine să facă asta de fiecare dată lângă mine. Are un corp sănătos și apetisant chiar dacă nu sunt fanul formelor corpolente prospețimea pielii ei învinge gusturile mele. Jucăm splendid azi.
Radmila a venit cu fiica ei la spectacol. O dulceață de copil. Ea o joacă pe mama mea în spectacol și Vivi o crede. Devenim imediat frate și soră și începe să facă calcule. Diferența de vârsta între mine și tata. Îi iese straniu fratele adică eu s-a născut înaintea tatei.
Aplauze, ovații.
După spectacol vorbesc cu Mihai și cu Diana, care este încântată. Le propun să rămână la chef; acceptă cu mare drag.
Arunc o privire pe masă. Nu prea găsesc ce aș putea mânca. Sandwish-uri, biscuiți, mai pe scurt carbohidrați la greu. Se aduc niște sarmale, da' tot, parcă, nu aș îndrăzni că sunt cu orez. După un coniac scuip pe dietă și mă dau la sarmale. Sunt demențial de bune. Aflu că sunt făcute de noua mea colega. Domnișoara cu chiloțeii. Mai departe nu mai contează bag în mine tot ce e pe masă. Iubitul domnișoarei chiloței pare timid, dar destul de gelos. Nu cred că ar fi o pereche bună. Ea e mult mai puternică și mai hotărâtă. El e încă e destul de verde.
Mihai cu Diana pleacă. Le spun cîteva bancuri și mă retrag și eu.
Ajung acasă mort de oboseală. Roberto e tot cu filme. Îmi zice că mâine are dentistul.
Mă culc și adorm imediat. S-a mai dus o zi.
Joi
E a patra zi de când încerc să beau ceaiul recomandat de Sergiu. Cred că renunț. Prea mult timp îmi ia dimineața. 30 de min trebuie să se macereze și pe urmă limpezit și băut cu 30 de minute înainte de masă. Nu mai înțeleg nimic din cafeaua, migdale și curmale.
Fug la farmacia unde lucrează D. I-au toate medicamentele necesare. Relațiile noastre cu D. rămân tot atât de formale ca acuma 6 luni. Opresc la magazin, dau telefon mamei și o întreb ce ar dori să-i aduc.
Răspuns tradițional.
Nimic. Intervine mătușa și zice, poate niște banane, da' mici, nu de alea altoite. Și chefir. După care urmează mama, eu aș vrea halva și cașcaval cu nuci, pe urmă mătușa, da halva fără zahăr nu se găsește? Ele vorbeau la telefoane diferite, paralele. Ping pongul a durat până pe lista mea au apărut 12 comenzi. Mă bucur că mamei îi apare pofta de viață din nou și că vorbește mult mai clar. Mă grăbesc să intru în mașină și să ajung la ele cât mai curând. Inițial voiam să rămân peste noapte, dar în drum mi-am schimbat idea. Devin dependent de confort de cafeaua mea de patul meu de cărțile mele și de gătit seara. Oare e un semn că îmbătrânesc?
Drumul este frumos, soare.
Intru în sat. O răstignire în stil italian. După ea gropi de îți sar roțile. Ar fi fost bine să fie răstignirea mai modestă și gropile mai puțin adânci. Opresc la clinica satului să vorbesc cu medicul despre șansele mamei. La clinică agitație mare. E o comisie de la Bălți, medicul mă salută bucuros, dar aproape transpirat. Schimbăm câteva vorbe despre tratament. Totul e deja prescris pe o lună așa că îl las să satisfacă comisia. Prima întâlnire cu mama e emoționantă. Nu am văzut-o de câteva luni.
Îmi pun ochelarii și mă uit la fața ei. E slăbită și are cearcăne sub ochi. Nasul este ca un pergament vechi. Mă abțin cu greu să nu plâng. Ce umilitoare este bătrânețea. Cred că gerontologii ar trebui să facă ceva ca omul să moară demn, într-o stare fizică bună.
Unica preocupare e că nu poate mișca piciorul stâng. Nu poate să creadă că nu mai poate merge, ea care era ca un prâsnel. O calmăm toți cu „așa e viața nu ai ce face, așa sunt bătrânețele“.
Când plec îi dau lacrimile și mă roagă să vorbesc cu un doctor bun să o poată face să meargă din nou. O sărut pe fața palidă și plec. Mătușa Maria îmi pune într-o sacoșă vin alb, ulei proaspăt și salată la borcan.
La poartă mă așteaptă la patru ace colegul meu de clasă Paul. Mă roagă să-l i-au la Chișinău, se teme să nu moară și tare vrea să vadă nepotul. E ușor băut. Tot drumul ne amintim de copilărie. La Chișinău înainte să coboare îmi zice: “Eh frate nu mai este cum o fost”.
Ajung acasă și gătesc un steak Rbone. Dar nu merge. Beau din vinul alb. Nici proiectul de la o joi nu mi-a reușit. Poate de la o luni.
Vineri
Insomnie neagră. Am scris pentru Iscariot până pe la patru dimineața.Pe urmă am citit manuscrisul romanului lui V. Multă poezie și metafore care eclipsează povestea romanului. Azi am renunțat la două lucruri:
1. Să beau ceaiul recomandat de S
2. M-am retras din proiectul Cutia Neagră.
De dimineață am simțit că vinerea e de alergat. Am început-o cu tenisul, pe urmă probe de costum, machiaj, alergat la stilist în sfârșit am scăpat. Pentru filmările de săptâmăna viitoare totul este ok.
Sigur, moartea lui nenea Vova mi-a dat peste cap confortul psihologic. Trăiesc fragmente din momentele de lucru cu el. Era cel mai de valoare om pe un platou de filmat. Luni trebuia să plece în Germania la o operație. Nu a reușit. Mă gândesc involuntar și la mama. Aș vrea s-o aduc la mine. Trebuie s-o conving.
Continui să simt o pustiire sufletească. Povestirea lui Roberto de aseară m-a încurajat să plec în Teneriffe. Caut bilet. Nu mai am chef să citesc știri politice. Cum zicea nenea Vova. Vsio katitsia k certeam.
Trebuie să reiau proiectul „de la o luni”. Poate să încep de duminică? Poate duminica e ziua mea norocoasă?
Să vedem.