Într-un editorial publicat pe tribuna.md, Dumitru Spătaru notează că guvernarea dă impresia că pentru ea integrarea europeană înseamnă în primul rând sprijin de peste hotare (în special sprijin financiar), iar în al doilea rând poziționare în raport cu Președintele Dodon, astfel încât, dacă acesta pretinde la circa jumătate din electorat, o bună parte din cealaltă jumătate să-și lege speranțele de viitor de cei ce reprezintă puterea la moment.
Autorul scrie despre teze pe care guvernarea le-a formulat și le repetă cu orice ocazie, cum ar fi, de exemplu: „Noi vom asigura integrarea europeană a Republicii Moldova”; „Nu-i vom permite Președintelui Dodon să devieze vectorul politicii noastre externe”; „Vom implementa consecvent Planul de Acțiuni privind realizarea practică a Acordului de Asociere RM-UE”; Dar ce înseamnă pentru omul simplu integrare europeană? se întreabă editorialistul și scrie că dacă guvernarea își punea această întrebare, la sigur că-și schimba mesajele și înlocuia aceste teze șablonate și sterile cu altele, mult mai aproape de așteptările reale ale oamenilor, conchide Dumitru Spătaru.
Iulian Chifu scrie într-un editorial pentru deschide.md, că la începutul lunii martie a avut loc reunirea dreptei europene de opoziție: Maia Sandu, președintele PAS, Andrei Nastase, Presedintele PPDA, Viorel Cibotaru, președintele PLDM, pot din nou să stea împreună și să acționeze solidar cum au făcut-o în campania prezidențială.
În opinia autorului, devine important ca opoziția să părăsească temele mici sau schimburi de replici de tip minor și să facă saltul în spațiul mult mai concret al tematicii și agendei grele, profunde, adânci, cu teme complicate, iar abordarea să fie cumpănită și serioasă și să formuleze analiză reală și pertinentă, dar și politici și alternative. Iulian Chifu este de părere că antagonizând proiectele federalizării lui Dodon și pe cele utopice și nerealiste, sancționând absențele reacțiilor și acțiunilor puterii, noua structură politică poate deveni, competitor și partener demn de respect. „Însă până la asumare de poziții și decizii grele în timp real, Maia Sandu mai are ceva drum de parcurs. Mai are până la maturizarea politică, lipsește experiența dar liderul dreptei de opoziție beneficiază și de oportunitățile vârstei”, susține editorialistul.
Fostul ambasador în Statele Unite, directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu scrie pe rețeaua de socializare Facebook că a trecut un an de la adoptarea Rezoluției Consiliului European cu privire la Republica Moldova, în care s-a cerut guvernului să accelereze implementarea Acordului de Asociere, să investigheze frauda bancară, să restabilească independenta justiției, să depolitizeze administrația de stat, să limiteze concentrarea proprietăților mass media și să asigure pluralismul real în societate. Pe domeniul justiției, pluralismului si presei - zero implementare, constată acesta. El notează că procurorii aleși pe criterii obscure acuză presa neafiliata de 'imagine negativa', iar cele mai mari posturi TV si Radio stau la cheremul holdingurilor monopoliste. Monopolurile înghit 90% din banii de publicitate, iar 80% din ceea ce retransmit aceste media outlets reprezintă conținut propagandistic rusesc, la care Consiliul Audiovizualului nu are nici o reacție, nici o viziune, arătându-și complicitatea în acest fel, crede fostul ambasador.
Ziarul Național publică un editorial semnat de Nicolae Negru. Acesta susține că „Parteneriatul” lui Plahotniuc cu Dodon iese la iveală după retragerea surprinzătoare a ambasadorului Dumitru Braghiș de la Moscova, precedată de numirea lui Vasile Botnari, fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, la „MoldovaGaz”. Dacă Dodon se opunea, continuă autorul, Moscova îi făcea hatârul și nu-l accepta pe Botnari, membru al PD, din cercul oamenilor de încredere ai lui Plahotniuc, în fruntea întreprinderii monopoliste „MoldovaGaz”, cu 51 la sută din acțiuni aparținând „Gazprom”-ului. Drept răsplată, probabil, Plahotniuc l-a sacrificat pe Braghiș și încă alți zece ambasadori a căror retragere a fost discutată joi între Dodon și premierul Filip. E grăitor faptul că Ambasador la Moscova va pleca un deputat socialist, Andrei Neguță, anunțat anterior de Dodon în funcția de consilier prezidențial pentru politica externă, remarcă Nicolae Negru. După părerea sa, strategia lui Plahotniuc începe să se confirme, prinzând contur. Dacă alegerile prezidențiale ar fi fost câștigate de Maia Sabdu, continuă autorul, s-ar fi format doi poli proeuropeni, dintre care doar cel prezidențial ar fi avut sprijin popular.
Portalul Anticorupție.md scrie că fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Leonid Talmaci, plasat în arest pe 3 martie pentru 15 zile, este bănuit că „ar fi făcut parte dintr-un „grup de persoane,care s-au organizat în prealabil pentru a comite mai multe infracțiuni, urmărind scopul de însușire în proporții deosebit de mari a bunurilor Asociației Obștești Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule.”
Potrivit procurorului Viorel Morari, care a confirmat informația pentru jurnaliști, în cadrul aceluiași dosar penal mai figurează doi angajați ai Moldindconbank, șeful Direcției juridice a băncii și unul dintre membrii Comitetului de conducere a aceleiași bănci. Viorel Morari a mai spus că din probele acumulate rezultă că prejudiciul adus Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA) de către această grupare, prin intermediul Moldindconbank, se ridică la 15 milioane de lei.