O fascinantă lectură îndrăgostită ne propune Dan C. Mihăilescu în Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare, Humanitas, 2013: „Am cuprins (…) în antologia cu pricina fragmente din trei tipuri de scrieri memorialistice feminine: tipul castelan (Regina Maria, Martha Bibescu, Maria Cantacuzino-Enescu), cel ţărănesc (Aniţa Nandriş-Cudla, Elisabeta Rizea) şi cel erudit (Alice Voinescu, Jeni Acterian)”, cu precizările de rigoare: „Feminitatea încoronată (…) adeseori decisivă la vârful politicii naţionale”; apoi „Feminitatea ultragiată, (…) trecând din avuţie sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei”; fără a uita de „feminitatea spirituală” ilustrată şi de Annie Bentoiu & Pia şi Cornelia Pillat, pe lângă numele deja citate.
În cele ce urmează, voi proceda întocmai autorului, citând din Marele Doamne – c-o fi Regina Maria sau doamnele ei de onoare, că-s spirite erudite, că-s nişte ţărance ştiutoare de puţină carte! – cuvintele ce mi-au mers drept la inimă: „Românii au suflet bun şi gură rea” (Regina Maria); sau: „Mă simt foarte româncă, dar din teapa celor din trecut, (…) doritori de o Europă mai reală, mai unită. O aştept această Europă fără paşapoarte, cu aceeaşi monedă, colaborare cinstită între neamuri suverane la ele acasă” (Alice Voinescu, pe 29 august 1944); sau: „Cărţi, cărţi, cărţi… Le-aş pune pe foc, m-aş duce într-un colţ de pământ şi aş păzi berbeci. Şi peste o săptămână m-aş plictisi sinistru şi aş visa nostalgic la un volum de Apollinaire” (Jeni Acterian); dar şi, spre neuitare: „Mă pocneşte pe obraji. (…) Urma mâinii lui îmi rămâne întipărită pe obraz. A lovit cu atâta putere, încât am păstrat mai multe zile urmele umflate ale degetelor lui” (Lena Constante); şi, sigur: „...aşa de tare ceria stomacu mâncare, că aşa cum mergeam pe drum mă gândeam, oare să iau o mână de nisip să vâr în gură, nu mi s-ar astâmpăra foamea?” (Aniţa Nandriş-Cudla).
Cât despre cărturarul Dan C. Mihăilescu, cel mai bine i se potriveşte spusa lui Alexandru Paleologu (adevărat, despre Alice Voinescu): „o fiinţă pentru care viaţa fără cultură nu e viaţă, iar cultura fără viaţă nu e cultură”.
6 martie ’17
