Linkuri accesibilitate

Casa Albă apără ordinul anti-imigrație al lui Trump (Video)


Duminică, la aeroportul internațional de la Chicago
Duminică, la aeroportul internațional de la Chicago

Ordinul din 27 ianuarie a stârnit proteste și critici din partea politicienilor democrați și a câtorva republicani.

Oficialii administrației americane au apărat viguros primele decizii ale președintelui Donald Trump în domeniul imigrației, care au declanșat proteste în Statele Unite și au stârnit un val de critici inclusiv din partea aliaților Washingtonului în Europa și Orientul Mijlociu.

Agenția Associated Press relatează că într-o „convorbire de background” cu reporterii, duminică, un oficial de rang înalt al administrației Trump a declarat că aplicarea ordinului referitor la imigrație ar fi „o mare poveste de succes”, pretinzând că se desfășoară „lin, cu profesionalism extraordinar”.

Donald Trump a semnat un ordin executiv asupra imigrației
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00

În Statele Unite ordinul lui Trump din 27 ianuarie, care interzice temporar intrarea în țară cetățenilor din șapte state majoritar musulmane, dar și a refugiaților, a stârnit proteste și critici din partea politicienilor democrați și a câtorva republicani. Mulți au criticat nu doar substanța deciziei, ci și felul „grăbit” cum a fost aplicată, provocând haos și confuzie la multe aeroporturi americane.

Senatorul Rob Portman
Senatorul Rob Portman

Senatorul republican de Ohio, Rob Portman, a spus că măsura „verificării extreme” a imigranților ar fi trebuit să fie ea însăși „verificată extrem” înainte de a fi aplicată. „În opinia mea ar trebui să respirăm cu toții adânc și să ne gândim la ceva care să servească într-adevăr cauzei securității naționale”, a spus Portman.

Mai mulți democrați din Congres au spus că vor introduce propuneri legislative pentru anularea interdicțiilor anunțate de Trump.

Kellyanne Conway
Kellyanne Conway

Consiliera Casei Albe, Kellyanne Conway, a spus însă că schimbările sunt „un preț mic de plătit” pentru securitatea națională, iar Trump însuși a scris pe Twitter că interdicția nu este îndreptată împotriva musulmanilor, și că presa minte când susține așa ceva.

Purtătorul de cuvânt al lui Trump, Sean Spicer, a spus duminică, la televiziunea ABC, că sâmbătă au intrat în Statele Unite 325.000 de străini, dar numai 109 au fost reținuți în baza restricțiilor și că asemenea măsuri ar fi fost în intenția fostei administrații a lui Barack Obama.

Președintele Donald Trump la Casa Albă
Președintele Donald Trump la Casa Albă

AP notează că nu este deloc limpede cum ar putea apăra Amercia ordinul lui Trump. El nu ia în calcul extremiștii cu cetățenie americană, aflați deja în Statele Unite - care sunt un motiv „principal” de îngrijorare pentru serviciile de securitate. Iar de pe lista țărilor vizate de Trump lipsește Arabia Saudită, de unde proveneau aproape toți atentatorii de la 11 septembrie 2001.

La sfârșitul săptămânii ordinul lui Trump a fost criticat aspru de Iran, o țară aflată pe „lista neagră”, dar și de aliații europeni ai Statelor Unite: Franța, Marea Britanie și Germania. Uniunea Europeană a criticat măsurile anunțate de Trump prin vocea șefei politicii ei externe, Frederica Mogherini. Fără să critice explicit ordinul, Canada a spus că ea primește refugiați „indiferent de religie”. Luni, după două zile de tăcere, Irakul, unde se află încă mulți americani care instruiesc forțele locale armate, a anunțat și el că-și va exprima oficial nemulțumirea.

Ordinul lui Trump a fost criticat de multe celebrități americane, inclusiv din lumea sportului. Căpitanul echipei naționale de fotbal, Michael Bradley, a spus că îi rușine. „Când Trump a fost ales președinte, am sperat că odată învestit se va purta altfel decât în campanie”, a spus Bradley, adăugând: „Am sperat că retorica lui xenofobă, misogină și narcisistă va face loc unei atitudini mai umile și mai moderate la conducerea țării, dar m-am înșelat”.

Zeci de mii de oameni au demonstrat duminică în orașe și la aeroporturi americane împotriva restricțiilor, pentru a doua zi la rând. În sudul Manhattanului, la un miting care a avut ca fundal Statuia Libertății, senatorul democrat de New York, Chuck Schumer, a spus că ceea ce face Trump contrazice valorile pe care se întemeiază Statele Unite.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG